Cum a ajuns trupa Teatrul Tineretului din Piatra Neamț să joace într-o sală de festivități, într-un bar și-o cantină – se știe și nu avem ce face. Mă îndoiesc că se puteau croi spectacole în frigul de la Cinematograful Draga Olteanu Matei, nu cred că mutarea în mizeria de la Casa de Cultură era o soluție. Asta e și, pe lîngă compasiune, ne rămîne să-i înconjurăm pe actori cu dragostea și admirația noastră.
Dar a venit Festivalul de toamnă, fostul regal teatral. Să-l ții, să nu-l ții?… Dacă-l faci, cum, unde și cu ce îl umpli? Rezultatul e un dezastru deja cunoscut, consumat. Mă tem că organizatorilor nu le-a trecut prin căpățîni varianta rezonabilă a repoziționării festivalului, într-o perioadă mai călduroasă a anului, cînd se poate juca și în aer liber, chit că ziua e mai lungă. Nu, nu în mai, care e lună blocată cu Festivalul de Teatru de la Sibiu, nu în miezul verii peste vacanțele actorilor, ci măcar în iunie, să prindă și Ziua Orașului. Era o idee, poate nu cea mai proastă.
Am urmărit un singur spectacol și mi-a ajuns. Biletele le-am cumpărat de drag necondiționat de Rodica Mandache și… Florin Piersic, care-mi recomandase să nu ratez momentul. Recitalul „Sunt doamna fără nimeni, chiar deloc” s-a ținut în sala de festivități a Colegiului Național Petru Rareș, unde n-ai cum pune lumini, unde mare parte din locuri îți asigură doar ascultare, nu și vizionare. Partenerul Rodicăi Mandache se numește Marius Manole și este actor al Teatrului Național București. E născut la Iași, în 1978, e mai tînăr decît Diana Mihailopol, regizorul spectacolului, fiica Rodicăi Mandache. (Diana poartă numele tatălui ei, regretatul artist fotograf de geniu Aurel Mihailopol.) Pe Manole cred că l-am văzut cîndva și-ntr-o montare a Teatrului Odeon, „Chip de foc”. Promitea, așa rețin. Jucînd acum pe cea mai prestigioasă scenă a țării, îți închipui că talentul și dăruirea îl definesc, că are în el sînge și carne de profesionist. Proastă închipuire! Încă de la începutul recitalului, Manole semnala celor de la sonorizare că are probleme cu vocea. După care și-a pus microfon lavalieră. Timp de aproape o oră, pe el îl auzeai din boxe, iar pe doamna Mandache, cu adevărat imperială și sensibilă, de pe scenă. Pentru cine nu știe, Rodica Mandache e născută la Iași, în 1943.
Cu mulți ani în urmă, poate vreo nouă, pe vremea controversatului directorat al lui Corneliu Dan Borcia, Teatrul Mic din București a participat la festivalul nostru de teatru cu piesa „Spionul balcanic”, o comedie a cărei premieră fusese pe 19 mai 2001 și care se joacă și astăzi. În distribuție, nume mari: Dan Condurache, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Eugen Cristian Motriuc. Cel din urmă avea o răgușeală severă de ți se făcea milă de el. Și a jucat, a murit pe scenă, cum se zice. Din răgușeală a făcut artă și meserie. La final, publicul l-a ovaționat în picioare. N-a vrut să anuleze spectacolul, nu i-a trecut prin cap să-și pună microfon lavalieră (deși existau și-atunci!) pe scena de care e legat pe viață. În dimineața următoare a fost făcut pachet și dus la un „interviu” de specialitate la ORL, la doctorul Ioan Lazăr. Atît, e de-ajuns. (Viorel Cosma)
Coca Bloos
