Teatrul Tineretului organizează în perioada 9-16 noiembrie 2011 a XXVI-a ediție a Festivalului de Teatru Piatra Neamț – cea mai veche manifestare de profil din țară, care întotdeauna a adus în atenția publicului spectacole de marcă ale peisajului național și internațional. În ciuda renovării clădirii, care nu va putea fi folosită pentru organizarea manifestării, cei de la TT consideră foarte important să nu întrerupă tradiția festivalului de la Piatra Neamț: “Prin bunăvoința unor iubitori de teatru, vom putea găzdui spectacolele acestei ediții în cadrul Colegiului Național ”Petru Rareș”, Taberei Școlare Cozla, Liceului Forestier, Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu, Clubului Tonique”.
Ediția din acest an va sta sub deviza “Spectacole mari în montări mici” și va reuni piese valoroase ale momentului, realizate cu și de către artiști consacrați, piese premiate, cu cronici favorabile, dar condiționate de dimensiunile reduse ale spațiilor de joc . În afara spectacolelor invitate, Teatrul Tineretului își va prezenta cele mai noi producții, printre care și premiera „ Atentate la viața ei”. Vor avea loc și lansări de carte de specialitate (Fundația Culturală Camil Petrescu).
Programul festivalului
Miercuri, 9 noiembrie:
ora 19, Colegiul Național “Petru Rareș”: Deschiderea oficială Visul unei nopți de gală, de Cornel Cristei, regia Radu Nichifor (cu Alin Florea și Cornel Cristei, spectacol independent)
ora 21, restaurant Cercul Gospodinelor: concert folk Marius Matache
Joi, 10 noiembrie:
ora 20, Colegiul Național “Petru Rareș”: Eu te iubesc, eu te omor!, de Sorin Oros, regia Tudor Tăbăcaru (cu Eliza Man, Victor Giurescu, Dragoș Ionescu, Cezar Antal, Daniel Beșleagă, Matei Rotaru, Teatrul Tineretului Piatra Neamț)
Vineri, 11 noiembrie
ora 18, Liceul Forestier: Și mîine e o zi, de Franz Xaver Kroetz, regia Anton Tauf (cu Aurora Prodan, Teatrul Municipal Baia Mare)
ora 20, Colegiul Național “Petru Rareș”: Sunt doamna fără nimeni, chiar deloc (recital Rodica Mandache cu Marius Manole, regia Diana Maria Mihailopol, spectacol independent)
Sîmbătă, 12 noiembrie
ora 18, Tabăra Școlară Cozla: Auto, de Ernesto Caballero, regia Horațiu Mihaiu (cu Fatma Mohamed, Elena Popa, Ana Nicolae, Daniel Rizea, Teatrul “Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe)
ora 20, Colegiul Național “Petru Rareș”: Vînătorii, de Ion Băieșu, regia Rareș Pîrlog (cu: Rareș Pîrlog, Dan Grigoraș, Teatrul Tineretului Piatra Neamț)
Duminică, 13 noiembrie
ora 18, Tabăra Școlară Cozla: premieră Atentate la viața ei, de Martin Crimp, regia Ștefan Iordănescu (cu Nora Covali, Gina Gulai, Ecaterina Hâțu, Cătălina Ieșanu, Daniel Beșleagă, Dragoș Ionescu, Florin Mircea jr, Rareș Pîrlog, Matei Rotaru, Teatrul Tineretului Piatra Neamț)
ora 20, Colegiul Național “Petru Rareș”: Operele complete ale lui William Shakespeare, pe scurt!, de Jess Borgeson, Adam Long, David Singer, regia Lucian Tion (cu Sebastian Marina, Daniel Rizea, Ion Fiscuțeanu, Teatrul “Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe)
Luni, 14 noiembrie
ora 18, Club “Tonique”: Firîmituri, de Lia Bugnar, regia Dorina Chiriac (cu Dorina Chiriac, Mihaela Mihăescu, Lia Bugnar, Vlad Ivanov, Teatrul LUNI de la Green Hours București)
ora 20, Colegiul Național “Petru Rareș”: Nasul, după N.V. Gogol, regia Alexandru Dabija (cu Ada Milea, Bogdan Burlăcianu, Teatrul ACT București)
Marți, 15 noiembrie
ora 18, Club “Tonique”: Undo ’90 (Mașina timpului), adaptare după “Do over”, de Frederick Stroppel, regia Radu Apostol (cu Andreea Bibiri și Cosmin Seleși, Teatrul LUNI de la Green Hours București)
ora 20, Colegiul Național “Petru Rareș”: Pentru că pot, de Arthur Kopit, regia Alexandru M=zgăreanu (cu Ionel Mihăilescu, Elvira Deatcu, Mihai Smarandache, Marian Ghenea, Ioan Batinaș, Teatrul Odeon București)
Miercuri, 16 noiembrie
ora 18, Tabăra Școlară Cozla: Aeroport, de Ștefan Caraman, regia Ion-Ardeal Ieremia (cu Alina Reus și Romeo Ioan, Teatrul Național Timișoara)
ora 20, Colegiul Național “Petru Rareș”: Crazy stories in the city, un spectacol de Arcadie Rusu (cu Oana Albu, Vitalie Bantaș, Avram Birău, Galina Bobeicu, Ruxandra Enescu, Ștefan Lupu, Ioana Marchidan, Valentina Popa, Radu Zetu, Teatrul Mic București)
ora 21.30, Club “Tonique”: Jocul de-a adevărul, de Lia Bugnar, regia Ștefan Iordănescu (cu Nora Covali, Ecaterina Hâțu, Matei Rotaru, Dragoș Ionescu, Teatrul Tineretului Piatra Neamț în colaborare cu Teatrul π Buni Piatra Neamț).
Biletele se pun în vînzare începînd de luni, 31 octombrie, ora 13, la Agenția Teatrală a Teatrului Tineretului, care este amplasată în holul principal (parter) al Bibliotecii „G.T. Kirileanu”. Se pot rezerva bilete la adresa de e-mail [email protected] (de luni pînă vineri) sau la numărul de telefon 0740/158.595. Pentru a fi valabile, biletele aferente rezervărilor trebuie achitate pînă pe data de 4 noiembrie, ora 19.