Nu se încurcă-n foc, dar descurcă lucrurile în ISU Neamț
Stîrnesc admirație pe stradă, impun respect prin uniformă, sînt inteligente și frumoase. Sînt femei și lucrează în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Petrodava” al județului Neamț. Cu zîmbetul pe buze își îndeplinesc fiecare atribuțiile postului. Sînt mîndre că își fac datoria, chiar dacă de la birou.
18 femei lucrează la ISU Neamț, dar numai două sînt pe intervenție. Restul acoperă partea de resurse umane, serviciul financiar, logistic și nu numai. În grade, doamnele de la Pompieri sînt 12 subofițeri, 5 ofițeri și un personal civil. Au intrat foarte greu. Cu multă muncă. Avîntul nu le-a fost însă tăiat nici măcar de probele fizice, testările psihologice și medicale pe care le-au dat cot la cot cu bărbații, chiar dacă postul era unul “de birou”. Au obținut ce și-au dorit, iar acum sînt cadre ale Inspectoratului de Urgență.
Inceputul sună… a alarmă
Că e vorba de alarmă, de salut, o cravată strîmbă sau o cămașă necălcată, amintirea primelor zile de muncă la ISU aduce tuturor zîmbetul pe buze. Nicoleta Alexandru este ofițer (locotenent) la biroul de Nicoleta Alexandru Răspunde de pregătirea fizică. De pregătire, în general. E profesor de educație fizică a formației de bază. Și-i aleargă pe bărbați cu autoritate, de le sar fulgii. Are un mare rol pe partea operativă. Își aduce aminte rîzînd de prima întîlnire cu colegii bărbați: “M-am trezit în fața a 50-60 de cadre, majoritatea bărbați, eu fiind una singură. La orice început de lecție se organizează alinierea și salutul. Am salutat. Am dat “Bună ziua”. Și toți s-au blocat preț de cîteva secunde. N-au știut ce să-mi răspundă. Răspunsul corect fiind “Să trăiți!”. Cum să-mi spună mie, femeie, să trăiți?”.
A fost începutul. Între timp, s-au obișnuit unii cu alții.
Mihaela Baghiu este contabil sef la ISU din 2003. A venit ca economist pentru funcția de contabil șef. Atît. Fără prea multă… militărie. Nu era familiarizată cu normele restrictive. Sau cu salutul. Un simplu “bună ziua” nu era suficient, după cum avea să constate. A fost întîmpinată cu “Da’ dumneavoastră nu știți să salutați?”. Nu numai salutul, ci întreg modul de a te adresa unui superior e mult mai strict, spune ea. Dar s-a obișnuit. Acum își dedică aproape tot timpul carierei. S-a căsătorit cu meseria. “Am momente cînd îmi pare rău, recunosc, dar de fiecare dată îmi spun că încep să mă mai ocup și de mine. Și tot nu mă țin de cuvînt”, spune Mihaela. Activitatea e din ce în ce mai vastă, tot timpul apar lucruri noi pe partea de Financiar, iar lipsa de personal se resimte. S-au sistat angajările, iar colegele, cele mai multe, au plecat în concediu, să crească prichindei. Asta i-a adus responsabilități suplimentare. Cîteodată stă și sîmbăta și duminica la muncă. În timpul săptămînii, munca peste program e deja obișnuință. “Fiecare trebuie să aibă conștiința importanței muncii lui. O funcție pe Financiar vine cu multe responsabilități. Banul public este cel mai verificat la ora actuală”, ne spune Mihaela.
“Doamne, unde am nimerit! Și cît am muncit pentru asta…”
Ana-Maria Rusu este subofițer în cadrul compartimentului Financiar, iar la serviciu se simte “ca într-o mare familie”. “Toți lucrăm pentru același scop, chiar dacă nu toți mergem la intervenții. Sîntem cu toții foarte buni camarazi și lucrăm în folosul omului. Se vede în zîmbete, în modul de comportare. Sîntem foarte uniți. Chiar dacă sîntem femei, nu sîntem nici favorizate. Dar nici defavorizate”, spune Anca, așa cum o alintă colegii. Rîde și acum cînd își amintește cum a sunat alarma în prima zi de muncă. Nu știa ce trebuie să facă, decît că trebuie să ajungă la foc. Atunci un coleg i-a spus să ceară o funie celor de la intervenție și să sară pe geam. Apoi să ajungă repede în curte și să plece la foc. “Am realizat că a fost o glumă, dar m-am gîndit de două ori dacă vorbește serios sau nu”.
Venită dintr-o meserie în care avea libertate – asistență socială și psihologie -, cînd a intrat la ISU s-a izbit de garduri. I se păreau de-a dreptul deprimante. “Îmi spuneam: Doamne, am dat concurs între atîția oameni, de ce am luat?”. Dar acum e mîndră că lucrează aici. Puține femei reușesc ce a reușit ea și știe asta. Cînd un coleg salvează un copil sau scoate pe cineva din foc, are mulțumirea sufletească de a fi contribuit la asta, fie și numai prin faptul că a făcut toate actele la timp și bine pentru ca acel coleg să-și ia salariul la timp și să n-aibă grija lui. “Un om salvat te face să fii conștient că nu muncești degeaba”.
Fetele se laudă cu colega lor de la Tîrgu Neamț, care are rezultate deosebite la Campionatul Mondial al Polițiștilor și Pompierilor din 2010, din Coreea, unde a luat 4 medalii de aur. Cu colega de la Prevenire, care este trup și suflet pentru copii. Și cu colega care, în curînd, va fi paramedic. Împreună fac o echipă strașnică.
Noblesse oblige
Oricît de atrăgătoare sînt uniformele și munca la ISU, toată lumea intră sub incidența regulilor și restricțiilor și le respectă cu sfințenie.
N-au voie să părăsească garnizoana fără aprobare. O sîmbătă la mall, în Iași, e vis în zadar dacă n-au aprobare, dacă sînt în grupă operativă. Iar cînd e alarmă, la orice oră din zi și din noapte, trebuie să fie ușor de găsit. Oricînd și oriunde. “Nu ne dăunează restricțiile. Ba, mai mult, ne-a format într-un anume fel, să fim mai atenți cu ținuta, la modul în care ne adresăm. Chiar dacă mă mai trezesc acasă bătînd în ușa de la baie, pe punctul de a cere permisiunea”, spune Anca.
Restricții, rezistență. Numai cu pasiune pentru muncă. Altfel nu se poate.
“Mami, da’ tu faci instrucție și acasă?”
Liliana Mereuță este subofițer în cadrul centrului operațional și mamă acasă la ea. Copilul ei a primit de Crăciun o mașină de pompieri și ține la ea ca la un bibelou. Știe că “mama lucrează la pompieri”. Iar cînd e certat sau admonestat, i-o întoarce imediat, cu aceeași replică: “Mami, da’ tu faci instrucție și acasă?”. “E normal, pînă la urmă, ca meseria să-și pună amprenta și în viața personală”, spune ea.
Doamnele din ISU Neamț sînt o mînă în totalul cadrelor unității, dar o mînă forte. Cele mai multe din ele sînt căsătorite, iar soții sînt mîndri că soațele au meseria asta. Multe dintre ele au și copii. Și totuși, sufletește, toate lasă ceva nefăcut în urmă, pentru că n-au timpul necesar. Cele care nu și-au găsit încă jumătatea spun că n-au cînd să se îndrăgostească.
Cît despre dragoste la locul de muncă… “Nu scrie nicăieri în contract că n-am avea voie să ne îndrăgostim de colegi. Dar, oricum, sîntem în deficit de resurse umane. În afara programului de lucru avem vieți fiecare, nu ne interzice nimeni. Cu sau fără uniformă, toți sîntem oameni. În timpul serviciului, însă, trebuie să te comporți după reguli”.
Omul potrivit la locul potrivit
“Eu, unul, sînt de acord cu egalitatea între femei și bărbați, dar mai cred foarte mult într-o regulă care, zic eu, e de aur pentru orice instituție, mai ales pentru cele care sînt în slujba cetățeanului: omul potrivit la locul potrivit. Avînd nevoie de structuri-suport și de conștiinciozitatea, rigoarea, unor oameni care să asigure celor de la intervenție posibilitatea de a-și face cu maximă capacitate datoria, colegele noastre s-au dovedit foarte bune pe posturile pe care sînt încadrate. Nu cred că n-ar putea să facă față la intervenție, dar, omenește, eu consider că nu-i de dorit ca o reprezentantă a sexului frumos să fie la intervenție. Cu excepțiile de rigoare. Pentru că nu trebuie să uităm că sînt femei. Unele dintre ele sînt mămici și altele vor să fie și vor deveni mămici. Nu este o barieră, dar, dacă privim lucrurile omenește, nu toate meseriile sînt făcute pentru marea majoritate a femeilor. Sînt anumite momente nu tocmai prielnice. Intervențiile pe timpul iernii, de exemplu, care sînt foarte dificile. Asta nu înseamnă că cine își dorește nu poate să fie la intervenție. În plus, o rigoare mai mare în cadrul Financiar decît contabilul-șef Mihaela Baghiu nu știu dacă poate să atingă un bărbat. Eu mă bazez pe conștiinciozitatea colegelor de la ISU. Treburile serioase trebuie făcute cu zîmbetul pe buze” – colonel Ioan Nițică, inspector șef ISU.
