Motto:
„Nu vreau ca neamul acesta,
care are o așa de mare chemare
la Dumnezeu, să se corcească”
Părintele Arsenie Boca
Bucuria firească pe care ar trebui să o trăiască fiecare român de Ziua Națională a României – 1 Decembrie – este umbrită de manifestări necorespunzătoare, care au tendința să devină tradiție.
În plin postul Crăciunului, edilii localităților românești aruncă sub nasul plebei fasole (de post) cu ciolan (de frupt). Fac aceasta în speranța că, la următoarele alegeri, figura lor va fi asociată, pavlovian, cu mirosul de ciolan, și poate mai prind patru ani ca să ne prostească. Să le arătăm că sîntem mai inteligenți și mai plini de credință în Dumnezeu!
Sincer, nu doresc ca peste cîțiva ani, la pagina de tradiții și spiritualitate să apară 1 Decembrie ca ziua națională a ciolanului cu fasole. Cred că nici dumneavoastră.
Credința noastră, ca neam, este mai mare decît poftele pe care ni le ațîță niște grobieni. Strămoșii noștri, străbunicii noștri, îi tăvăleau în smoală cu pene pe cei care, în Postul Crăciunului, se exchibiționau, se desfrînau în acest fel. În acest fel îi alungau din comunitate pe cei care infestau credința strămoșească, chiar dacă aceștia făceau apel la mila domnului – încercînd în acest fel să profite de bunii („proști ce sînt”) creștini.
Să ne amintim cu respect și adîncă venerație că Unirea oamenilor în aceleași gînduri, fapte, credință, a constituit un Ideal Hristic al trăitorilor de pe aceste plaiuri dacice. Buerebista a realizat Unirea triburilor traco-daco-gete înaintea nașterii Mîntuitorului Iisus Hristos. Nu ar fi putut realiza aceasta dacă populația acestor plaiuri binecuvîntate nu ar fi avut acest Ideal înrădăcinat în suflet. Strămoșii noștri cunoșteau că „Iubirea de Dumnezeu înseamnă și Iubirea de Neam și Țară, de strămoși, chiar dacă aceștia au greșit!”
La realizarea acestui ideal au contribuit și Ștefan cel Mare și Sfînt, Mihai Viteazu, Al.I. Cuza, Mareșalul Antonescu și foarte mulți eroi, martiri și sfinți necunoscuți încă de oameni.
Respectul cuvenit înaintașilor noștri îl arătăm prin cunoașterea Adevărului privind Unirea Românilor începînd cu strămoșii noștri. Celebrăm această zi prin rugăciuni adresate Sfintei Treimi, ca Aceasta să răsplătească pe toți participanții cunoscuți și necunoscuți la înfăptuirea actelor Unirii de-a lungul întregii noastre istorii, respectiv după cît de mult și-au adus aportul la realizarea acestui Ideal Hristic.
* Sfinții ne vorbesc despre Idealul Unirii
– Părintele Arsenie Boca: „De aceea la pacea trecută cînd s-a făcut unirea tuturor românilor s-a făcut greșeală că nu s-a făcut și unirea tuturor sufletelor încît ne rămîne nouă celor de azi să ștergem de pe haina sufletului nostru vicleșugul de la 1700”.
– Mitropolitul Antonie Plămădeală. Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost numită de mitropolitul Antonie Plămădeală: „ziua bucuriei românești, împlinirea Marelui Vis, regăsirea tuturor românilor în vechile frontiere ale Daciei și ale lui Mihai Viteazul, în România Mare, a cărei unitate, independență, libertate și suveranitate se desăvîrșise în vremea noastră, într-un avînt fără margini, cu însuflețire, cu dăruire, cu iubire sfîntă pentru moștenirea primită și cu hotărîrea de a o lăsa urmașilor și mai frumoasă”.
– Episcopul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892) – Episcopia Romanului. Episcopul Melchisedec considera drept temelie a unirii românilor cuvintele Mîntuitorului Iisus Hristos, Care zice: Precum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia întru Noi una să fie (Ioan 17,21). El dovedea prin cuvînt și faptă că unirea fraților români, de același neam și limbă, de aceeași credință și trăire creștină, este o datorie evanghelică sfîntă, după modelul unității treimice și a sfinților din ceruri. Unitatea românilor, spunea el, „va duce nu numai la întărirea națională și la risipirea vrajbei dintre frați, dar în aceeași măsură și la întărirea creștinismului-ortodox românesc, pentru a putea rezista prozelitismului religios străin, care căuta să dezbine neamul și Biserica noastră apostolică”.
Pentru înfăptuirea cu credință a Idealurilor Neamului Românesc, cei care doresc aceasta le recomandăm:
„Pentru a-L putea iubi, manifesta complet pe Mîntuitorul Iisus Hristos, orice om trebuie să renunțe la practicare viciilor, la consumul de orice fel de cărnuri, să nu mai accepte iubirea vicioșilor și a decăzuților spiritual”. Pentru că Mîntuitorul Iisus Hristos a spus “…să vă iubiți între voi precum V-am iubit Eu”. “Nu a spus să acceptăm iubirea vicioșilor, a decăzuților spiritual.”
Tradiții de Sfîntul Nicolae
În România, Sf. Nicolae, cunoscut ca Moș Nicolae, vine în fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 Decembrie cu daruri atît pentru copii, cît și pentru adulți. În seara zilei de 5 Decembrie, ghetele și cizmele sînt curățate, lustruite și puse la ușă.
Moș Nicolae are grijă de fiecare membru al familiei și pune cîte un cadou mic (dulciuri sau fructe) în ghetele fiecăruia.
În unele părți ale țării, Moșul aduce și crenguțe argintii odată cu darurile. Copiii neascultători sînt avertizați de părinți că vor primi doar crenguțele dacă nu sînt cuminți.
* Sărbătoarea bubelor (4-6 decembrie). Bubatul, Zilele Bubatului.
Începe ciclul de sărbători trinitare consacrate vărsatului (4-6 decembrie), una dintre bolile cele mai de temut în mediul țărănesc. Zilele Bubatului sînt Sf. Sava, Sf. Varvara și Sf. Nicolae.
Se spunea că două sfinte umblă cu vărsatul din sat în sat, din casă în casă, și celor care n-au ținut această sărbătoare le-au bolnăvit copiii de vărsat. Varvara se ține cu mare sfințenie, nepunîndu-se mîna pe nimic.
Sf. Varvara este una dintre puținele sfinte cu numeroase atribuții de protector – îi apără atît pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar și pe mineri.
– Tradiții populare: În ziua Sf. Varvara nu intră nimeni în mină, e veselie mare. Varvarei îi plac petrecerile, glumele și cîntecul.
– Leacuri populare. Varvara e ținută numai de femei, căci ele zic că e ziua lor. Dis-de-dimineață, pe nespălate și negustate, fac pe față semnul crucii cu miere de stup toți ai casei.
Cine mănîncă fasole și muncește în această zi îi ies bube.
Femeile care au copii fac două turte în acea zi și una se pune la streașina casei. Se spune că Vărsatul, cînd trece pe lîngă acea casă, se abate, mănîncă din turtă, bea apă și apoi pleacă înainte, la altă casă.
– Descîntece populare în zilele Bubatului:
În Zilele Bubatului fac turte în toate diminețile, zicînd: „cînd va veni bubatul are să fie bun ca mierea și dulce ca pîinea“.
Mamele obișnuiesc să-și îmbărbureze copiii, ungîndu-i pe față cu miere, cu apă în care s-a topit zahăr etc., ca să fie feriți copiii de vărsat (sau de friguri). Dacă s-au îmbolnăvit, boala să fie dulce ca mierea, ca zahărul.
În apa cu care se spală copiii s-a spălat în prealabil o icoană, pentru ca fața copiilor să fie curată ca icoana.
Îmbărburarea constă în a înmuia un pai în miere și a face cruce copilului în frunte, pe obraji, pe barbă, pe piept, pe braț etc., zicînd: „Cruce, să iasă vărsatul dulce!“.
Ziua Sf. Varvara era ținută pentru bunul mers al vieții și al treburilor.
Se credea că cei care sărbătoresc această zi vor primi ajutor la nașteri, la boale, precum și pentru ajutor de năpaste. „Era scos” de la orice.
Fetele o țineau ca să se mărite.
Se ține spre a trăi mult.
– Pomeni în ziua Sf. Varvara. În unele părți se fac turtele Barburii – turte cu nucă, unse cu miere. Una se dă de pomană la copii, cealaltă se pune în streașina casei.
Sf. Varvara curmă chinurile grele ale morții.
Sf. Varvara se ține pentru furtuni.
† Comemorare
În 1998, în noaptea de 1 spre 2 decembrie, s-a stins din viață, la Mănăstirea Sihăstria, Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa.
Avea 86 de ani și a fost unul dintre cei mai Luminoși Duhovnici moldoveni ai sfîrșitului de mileniu.
Vorba sa plină de dragoste, rostită din adîncul sufletului, „Mînca-v-ar Raiul!” rămîne unică între expresiile ortodoxiei noastre. În cele două odăițe ale sale de la Sihăstria, miroase a sfințenie.
Dumnezeu să-l ierte și să-l răsplătească pentru toate faptele bune!
* Știați că…
Nicolae este unul dintre numele personale cele mai îndrăgite și mai răspîndite? El este format din cuvintele grecești: nike – victorie, biruință și laos – popor. Se traduce ca „om ce face parte dintr-un popor victorios”.
