* Sfîntul Prooroc Naum. Cuv. Filaret Milostivul (dezlegare la ulei și vin) – 1 Decembrie
– Sfîntul Prooroc Naum era din Elcheseea. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos, iar numele său se traduce „odihnă” sau „mîngîiere”. Se știe că a anunțat pe niniviteni că vor pieri. Aceștia se pocăiseră în urma propovăduirii lui Iona, dar au revenit după puțin timp la faptele rele. Cetatea Ninive a fost cufundată în urma unui cutremur într-un iezer, după cum vestise Sfîntul Naum. El a trecut la cele veșnice la 45 de ani.
– Cuviosul Filaret Milostivul. Cuviosul Filaret a trăit pe la anul 780, pe timpul împăraților Constantin și Irina. Era de loc din părțile Paflagoniei, din satul Amnia. Dumnezeu l-a binecuvîntat cu multe daruri: avea multe cirezi de vite, holde și țarini aducătoare de roade. Înțelegînd în Duh vremelnicia bogățiilor acestei lumi, s-a făcut de milostiv către săraci. I-a hrănit pe cei flămînzi, i-a îmbrăcat, pe cei străini i-a primit cu bucurie în casa sa.
Sfîntul Prooroc Avacum – 2 decembrie
Sfîntul Prooroc Avacum a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. Este cunoscut pentru prorocirile despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii și luarea poporului evreu în robie. Din Sinaxar aflăm că, odată, cînd se pregătea de prînz, i s-a arătat îngerul Domnului și i-a zis: „Avacume, du prînzul pe care-l ai, lui Daniil în Babilon, la groapa cu lei”. Și apucîndu-l îngerul Domnului de creștet, l-a ridicat de părul capului și l-a dus în Babilon deasupra gropii – distanță de două mii două sute șaizeci și cinci de stadii. Ajungînd deasupra gropii cu lei, a strigat: „Daniile, Daniile, primește prînzul pe care ți l-a trimis ție Dumnezeu”.
Sfîntul Cuvios Gheorghe de la Cernica (dezlegare la pește) – 3 decembrie
Acest sfînt român s-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliștea Sibiului. Este ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, stareț pe atunci al Mănăstirii Vatoped. În anul 1763 îl însoțește pe marele stareț în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna. Din anul 1775 se mută împreună cu părintele său duhovnicesc la Mănăstirea Secu.
– Stagiu spiritual la Sfîntul Munte. După o perioadă de 4 ani petrecută la Sfîntul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu și la Neamț. Trece în Țara Românească, cu gîndul de a se întoarce la Athos. Este convins de Mitropolitul Țării Românești, Grigorie al II-lea, să revigoreze viata în schitul Cernica, aflat în totală părăsire de vreo trei decenii.
– Manifestarea credinței prin fapte bune. Organizează mănăstirea cu viață de obște după tipicul Muntelui Athos și al obștilor paisiene din Moldova. A refăcut vatra monahală în doar cinci ani, adunînd în jurul lui 103 ucenici. Eficiența coordonării activității sale spirituale de la Cernica (datorită faptului că Îl asculta pe Dumnezeu din sufletul său) au făcut ca să primească încă o sarcină deosebită. Astfel, în 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea la numit stareț la mănăstirea Căldărușani, conducîndu-le efectiv pe amîndouă din aprilie 1794 și pînă la moartea sa, în decembrie 1806. A trecut la cele veșnice la 3 decembrie 1806 și a fost înmormîntat la Mănăstirea Cernica.
† Sfînta Muceniță Varvara – 4 decembrie
Sfînta Varvara a trăit în timpul împăratului Maximian (284-305), la Heliopolis. Din cauza frumuseții sale trupești, este închisă într-un turn de tatăl său Dioscor. Tatăl considera că poporul nu este vrednic să vadă frumusețea fiicei sale. Auzind de la sclavi despre Mîntuitorul Iisus Hristos, a început să creadă în El, să se roage, să nege cultul idolilor.
– Minuni ale Sfintei Varvara. A fugit de tatăl său care dorea să o mărite cu forța. Acesta a urmărit-o pînă în apropierea unui munte. Ajungînd aici, Sf. Varvara s-a rugat la Mîntuitorul să o salveze și peretele muntelui s-a crăpat suficient cît ea să poată scăpa.
A fost bătută cumplit, arsă, coastele i-au fost rupte. Noaptea, în temniță, s-a făcut o Lumină mare în mijlocul căreia se afla Mîntuitorul Iisus Hristos. Acesta a vindecat-o, lăsînd în sufletul ei bucurie și fericire duhovnicească.
O femeie, Iuliana, văzînd torturile pe care la îndura Sfînta Varvara, a mărturisit și ea credința în Hristos, negînd religia păgînă, satanică, a tatălui ei și a poporului, care asista la torturile creștinilor ca la un spectacol.
– Tradiții creștine. Sfînta Varvara, se numără printre așa-numiții „Patrusprezece Ajutători” invocați cu precădere în Evul Mediu. Aceștia erau considerați protectori în caz de pericol. Varvara este considerată drept patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor s.a. Sfînta este sărbătorită de Biserica Creștină Ortodoxă și Catolică la data de 4 decembrie.
† Sf. Sava cel Sfințit – 5 decembrie
Sf. Sava cel Sfințit s-a născut în Mutalaska, de lîngă Cezareea Capadociei (Turcia de azi) din părinți creștini, Ioan și Sofia, în anul 439. Tatăl său era comandant în armată.
– „Copilul bătrîn”. La vîrsta de șaptesprezece ani, a fost tuns călugăr și era atît de rîvnitor la post și rugăciune încît a primit Darul Facerii de Minuni. După moartea avei Teoctist, urmașul acestuia i-a dat binecuvîntarea Sf. Sava să se retragă într-o peșteră. Sîmbăta, el își părăsea sihăstria și se întorcea la mănăstire, unde lua parte la slujbele dumnezeiești și mînca împreună cu frații. Sf. Eftimie îl numea pe Sf. Sava „copil bătrîn” și îl încuraja în înaintarea sa în virtuțile monahale. În anul 491, Patriarhul Salustiu al Ierusalimului l-a hirotonit preot. În anul 494, patrarhul l-a numit pe Sf. Sava arhimandrit cu autoritate peste toate mănăstirile din Palestina.
– Miracole ale Sf. Sava. Sf. Sava a întemeiat mai multe alte mănăstiri. Multe minuni s-au înfăptuit prin rugăciunile Sf. Sava. La Marea Lavră, a făcut să izvorască un izvor de apă. Cînd a fost o mare secetă, a venit o ploaie îndestulătoare. A vindecat bolnavi și îndrăciți.
Sf. Sava a alcătuit și prima regulă monastică a slujbelor Dumnezeiești de peste an, așa-numitul „Tipic de la Ierusalim” care a fost acceptat de mănăstirile din întreaga Palestina.
Sf. Sava a adormit întru Domnul la mănăstirea sa pe 5 decembrie 532 și a fost îngropat într-o curte, aflată între cele două biserici vechi ale Lavrei Sf. Sava.
† Sfîntul Ierarh Nicolae (dezlegare la pește) – 6 decembrie
Sf. Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mica, în a doua jumătate a secolului al III-lea.
– Luptător pentru Hristos. Participă în calitate de episcop la primul sinod ecumenic de la Niceea, în anul 325. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Mîntuitorul Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. La acest sinod este recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Atît de puternic a argumentat Nicolae și atît de încăpățînat a fost Arie, încît Sf. Nicolae i-a dat ereticului o palmă. Sfîntul Nicolae a văzut că această polemică ar fi generat ruperea Bisericii Creștine. Moare în anul 340, iar din anul 1087 moaștele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei.
Tradiții creștine în ziua Sf. Nicolae
De la palma Sf. Nicolae a rămas obiceiul ca, în 5 decembrie, celor neascultători să li se dea o joardă în semn de avertisment. În colindele românești se cîntă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr.
Bățul Sf. Nicolae, cu care pedepsește păcătoșii, este din lemn de măr, după cum știm de la bătrînii noștri. Bățul (bota) dacă este pusă în apă și va înflori pînă la Nașterea Domnului, înseamnă că sfîntul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguța.
Ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat. Este stăpînul apelor și salvează de la înec corăbierii. Apără soldații pe timp de război.
† Sfînta Mc. Filofteia de la Argeș
Sfînta Mc. Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea, la sud de Dunăre. Provenea din neam de daco-români. Numele său semnifică, în limba greacă, „iubitoare de Dumnezeu”.
– Un copil închinat lui Dumnezeu. Una dintre îndatoririle Filofteiei era cea de a-i duce mîncare tatălui ei, care muncea la cîmp. Pe drum, întîlnindu-se cu oamenii săraci, care îi cereau măcar un colțișor de pîine, nu o lăsa inima să treacă nepăsătoare mai departe. Le dădea din mîncarea tatălui său.
– Martiră la doar 12 ani. Mînios peste fire, tatăl s-a pus la pîndă și a văzut cum sfînta milostea pe cei sărmani. Cuprins de mînie, a aruncat spre ea cu barda ce o purta la brîu – realizînd în acest fel lucrarea demonilor. Tînăra Filofteia a fost grav rănită la un picior. În urma acestei răni și-a încredințat sufletul Domnului, la vîrsta de doar 12 ani. Acestea se întîmplau în anul 1218 d. Hr.
– Trupul făcător de minuni. Înspăimîntat de fapta sa, tatăl a încercat să îi ridice trupul, pentru a o înmormînta. Dar trupul sfintei a devenit atît de greu, încît nu l-a putut clinti, deși a chemat și pe alți oameni în ajutor. Îngrozit de aceasta minune, l-a chemat pe Arhiepiscopul de Tîrnovo. Acesta dorea ca moaștele sfintei să fie aduse la Catedrala din apropiere.
– Dorințele Sfinților sînt ascultate de Dumnezeu. Sinaxarul spune că, nedorind să meargă acolo, trupul s-a lăsat greu ca prin minune. Atunci, ierarhul a început să rostească numele mai multor orașe, aflate de o parte și de alta a Dunării. Cînd a fost pronunțat numele Cetății de Argeș, trupul s-a făcut dintr-o dată ușor. În acest fel, Sf. Filofteia a arătat în ce casă dorea să fie dusă – România.
În tradiția populară Sf. Filofteia este numită Poitra lui Nicolae.
