Atleta romașcană Roxana Perie, de la Clubul Atletic Roman, a fost desemnată sportiva nemțeană a anului 2011, într-o gală organizată de Direcția pentru Sport și Tineret Neamț în sala de festivități a Consiliului Județean.
Așa cum era de așteptat, Romanul a luat fața municipiului Piatra Neamț la sporturi olimpice. Atît Clubul Atletic Roman, cît și LPS Roman s-au numărat printre laureați.
Au mai primit distincții cluburile de volei Municipal Piatra Neamț, Unic și FC Ceahlăul, iar fantoma președintelui CJ Vasile Pruteanu a bîntuit asistența, vicepreședintele Aldo Pellegrini fiind cel care a transmis o așa-zisă urare din partea celui care, pînă în acest an, a fost premiat an de an pentru contribuția adusă la dezvoltarea sportului nemțean. În rest, vicepreședintele Mircea Pintilie s-a încurcat în discurs, tocmai la final, cînd s-a chinuit să-și aducă aminte urarea ce se adresează unor sportivi: SUCCES, sau, mai nou, SUCCESURI.
Cu excepția subprefectului Vasile Șendrea, care a rezistat aproximativ o oră, pînă la finalul manifestării, Mircea Pintilie, Aldo Pellegrini, Dragoș Chitic și Lucian Ciobotaru, noul manager interimar al Spitalului Județean Neamț, au plecat la jumătatea manifestării, tocmai înainte de a afla cine este sportivul anului.
Cristi SOROCEANU