Spun minciuni. Înjur. Am furat mere din copacul de la poarta țaței Saveta. Cu siguranță am înșelat pe cineva sau pe mine însămi. Iau numele lui Dumnezeu în van cel puțin odată pe zi, în traficul de dimineață și încă odată în cel de după amiază. Sînt o păcătoasă.
Pentru o persoană ca mine, religia este o relație “față în față” cu un Dumnezeu negociator, în care cred atît cît cred în mine însămi, ceea ce nu spune mult, pentru că am multe fragilități și nesiguranțe interioare. Talentul meu principal este îndoiala. Am făcut o artă din dubiu, iar pentru că nu-i frumos să dubitez în singurătate, îmi place să asaltez alte persoane cu dubiile mele, angajîndu-mă în dezbateri pe viață sau moarte.
Pentru o oarecare rațiune cosmic ironică, atrag fanatici religioși precum mierea atrage muște. Îmi jur că nu-i voi angaja în discuții despre religie, dar în timp ce încerc să-mi cenzurez opiniile, aud cuvintele care-mi ies din gură, iar fața mea înregistrează cu oroare efectul cuvintelor mele. E prea tîrziu să opresc trenul deraiat al dubiilor mele cînd din gură îmi ies cuvinte precum: “Omul a creat pe Dumnezeu în chipul și asemănarea sa: intolerant, violent, misogin și homofob.” Sau: “Istoria ne învață că nu există pe lume o cauză de moarte mai mare decît religia.” Și Blaise Pascal zice: “Omul nu face rău cu atîta îndârjire și zel, ca atunci cînd are convingeri religioase.”
Acum vreo cîteva zile, am întîlnit un tip foarte cult. Un român. Era o enciclopedie ambulantă. Știa citate ample din toți autorii români și cîțiva autori importanți străini. Avea răspuns la orice întrebare, nici o urmă de dubiu. În mod natural, am fost fascinată de siguranța sa de expresie. În secret, l-am invidiat pentru felul în care acoperea fiecare argument cu kilometri de informație. L-am invidiat mai ales pentru abilitatea sa de-a scufunda orice argument rațional, în favoarea “credinței”. Părea că a construit scară pînă la cer și-l ținea pe Dumnezeu de-un picior. M-a informat cu ton dominant bariton că Dumnezeu însuși a scris Biblia. Chiar? Și eu care credeam că Biblia a fost scrisă de oameni, cu cerneală, pe hîrtie, poate nu hîrtie velină, pentru că aceea s-a inventat mai tîrziu, tot de oameni, dar poate o hîrtie mai scorțoasă, precum un papir. Și poate scrierea Bibliei a fost realizată de scribi, plătiți de oameni bogați, sau biserici care aveau nevoie de-a stabili autoritate și ordine asupra maselor analfabete și nevoiașe. Poate Biblia a fost scrisă pentru a acomoda crescătoarea putere a noii instituții care era biserica. Poate variile traduceri suferite de Biblie pe parcursul celor două milenii de existență au deviat de la sensul inițial al mesajului sacru. Se știe că omul este păcătos, departe de perfecție divină, deci tot ce trece prin mîna sa contaminată de păcat, este degradat, chiar dacă inițial ar fi fost de origine divină.
Cum mi-am terminat argumentul, o furtună de versuri biblice au fost răspunsul românului cu pricina, suportate de cîteva atacuri foarte personale. I-am oferit prînzul amicului român, chiar dacă acesta a avut un apetit impresionant. Cantitatea de hrană ingestită de românul autoritar m-a făcut să mă gîndesc la soarta României în comparație cu cea a Americii.
Românul este credincios, se știe. Americanul separă spiritualitatea de lege. Românul se roagă. Americanul suflecă mînecile și muncește. Românul așteaptă să-i dea Dumnezeu. Americanul își face. Românul așteaptă să-i sape Dumnezeu în grădină. Americanul sapă, plantează, culege știind că unde pune omul mîna, pune și Dumnezeu mila.
Ia și mai mănîncă un copan de pui, bre române, că ți-o scădea burta și mai zici că-s zgîrcită.
Ce lume ar fi aia unde ne-am lua responsabilitatea propriilor fapte și n-om mai învinui pe Dumnezeu sau pe Dracu’ de păcatele noastre?
Sîntem figuri finite de atomi de carbon, chipuri de lut, care au aceleași șanse de a înțelege misterul unui Dumnezeu cît are un cățel șanse de-a înțelege creierul uman. Ne-ar trebui mai multă umilință și să mă ierți, bre române, dar… Dumneata ai avea curajul să intri în casă la Dumnezeu și să-i povestești cum a fost scrisă Biblia.
Raluca Pupăză
Hollywood, decembrie 2011
