Sînt puși, ca țară, în fața unei situații aparent imposibile. Criză economică mondială cu diagnostic major pe Uniunea Europeană, datorie externă și internă, un președinte jucător cu tendințe autoritariste, un guvern slab și ascultător la președinte, o coaliție condusă de UDMR, cu un PDL mulțumit să-și vadă de afacerile proprii și un UNPR mulțumit cu prezența la masa puterii. De cealaltă parte, o opoziție impotentă, pe post de testicul care participă, dar nu intră la deciziii, incapabilă de hotărîri în propria curte, ca să nu mai vorbim de cele importante pentru oameni. La mijloc, cetățenii care plătesc costurile crizei și bunăstarea politicienilor, de la putere și opoziție, fără nici o deosebire. Ultimii sînt mințiți de toată lumea, fără rușine și fără scrupule.
Mișcarea pornită aparent de la umilirea (tot aparentă) a lui Arafat de la Ministerul Sănătății – nu neapărat de la SMURD – a ajuns la mișcările de stradă la care asistăm. Unde duplicitatea este la ea acasă.
Președintele și cei de la putere s-au comportat ca și cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, avînd ca reprezentanți ai dialogului cu protestatarii pe jandarmii din stradă. Președintele a dispărut în ceață, primul ministru a apărut luni și părea mai mic ca oricînd, Igaș de la Interne habar n-avea pe ce lume trăiește și cu ce se mănîncă situația extremă în care se afla. Apoi, foarte sfioși și nevinovați, ei, care au guvernat prin lipsa dialogului și prin ordonanțe de urgență, au declarat că vor dialog și cooperare cu toată lumea.
Opoziția a fost la fel de duplicitară. S-a bucurat de proteste, le-a încurajat, le-a alimentat, dar a rămas în rîndul 3-4, ca să se spună că a participat, să poată revendica victoria, dacă ea va exista, dar să se poată și detașa în caz de probleme.
Culmea, cei mai mulți din cetățeni au adoptat aceeași poziție. Revolta arată foarte bine de la televizor, sînt criticați cei care aruncă cu pietre în jandarmi, jandarmi că-i bat pe cei nevinovați, dar ar trebui să-i bată mai bine pe cei vinovați, jurnaliștii că sînt prea critici sau nu critică destul. Mai fac mișto și de participanții la proteste, că nu participă cu prea mult zel. Și contribuie și ei la revolte, stînd cu 25% mai mult la televizor. Ca să compenseze tăierile de pensii și salarii.
Valentin BĂLĂNESCU