Premierul a făcut azi prima declarație publică in extenso, după cuvîntarea lapidară dată de la căpătîiul jandarmului băgat în spital de protestatari. Emil Boc a spus ce-a avut de spus, apoi a răspuns la cîteva întrebări. Adică…
Despre protestele din ultimele zile: Libertatea de exprimare e garantată în România. Protestele pașnice în condițiile legii sînt legitime, dar violența stradală este de netolerat. Obligația statului e ca cetățeanul să fie în siguranță indiferent unde se află, pe stradă sau acasă. Coaliția a solicitat să fie protejat cetățeanul. Legea se respectă, nu se negociază.
Doi: Dialogul, pe toate palierele societății, este și rămîne singura cale democratică de rezolvare a problemelor și conflictelor. De aceea am solicitat intensificarea dialogului pe toate palierele, prin comisiile de dialog social existente la nivelul Prefecturilor, pentru analiza și soluționarea problemelor cu care se confruntă oamenii. Dacă vor fi condițiile întrunite pentru convocarea sesiunii extraordinare, se vor face demersurile. Este mult loc pentru dialog, dar nu este loc pentru violență. Protestele pașnice sînt legitime, dar acțiunile care compromit siguranța cetățenilor și ordinea publică nu au ce căuta în România și într-o societate democratică.
Înțelegem greutățile prin care trec românii, știm că nu trăim vremuri ușoare, că trecem printr-o criză economică fără precedent, că am fost obligați să luăm măsuri care nu au fost pe placul oamenilor, dar tot oamenilor le mulțumesc pentru faptul că, cu sprijinul și suportul lor, am reușit să salvăm țara de colapsul economic și să ajungem la o relativă stabilitate economică. Această stabilitate încă nu se resimte în buzunarul oamenilor, ea se regăsește în cifre și raportări oficiale, mai durează pînă se va simți și în buzunarele românilor, dar nu se poate peste noapte. Ce se întîmplă în Europa ne demonstrează că am făcut bine ce am făcut, dar, repet, nu se poate peste noapte, nu se resimte încă. Stabilitatea economică la care am ajuns ne permite să spunem că nu existăp riscul de neplată a obligațiilor sociale, însă violențele stradale ne fac mult rău, pentru că, pe termen mediu și lung, compromit această stabilitate economică a României pe care am cîștigat-o.
Mesajul meu: nici un fel de violență stradală nu este acceptată. Înțeleg suferințele, necazurile și nevoile cu care se confruntă oamenii, doar că ele nu pot fi rezolvate peste noapte, ci gradual. Aceste măsuri au fost și sînt necesare pentru a corecta greșelile din trecut și din nefericire a venit și criza.
Despre Legea Sănătății: Am discutat în coaliție, a fost mandatat ministrul Sănătății să formeze o echipă care să redacteze un nou proiect, echipă din care să nu lipsească reprezentanți ai asociațiilor medicilor, ai Colegiului Medicilor, ai societății civile.
Despre tăcerea din ultimele zile: Am fost în permanent contact cu autoritățile statului care au atribuții în siguranța cetățeanului și ordinea publică. Am făcut apel la un protest pașnic, legal și legitim și la respingerea oricărei forme de violență.
Pe termen mediu și lung orice acțiune de violență periclitează stabilitatea țării.
Despre cum au gestionat forțele de ordine situația: Au reacționat în condițiile legii și cei în măsură vor da explicațiile pentru fiecare caz în parte. Pentru noi este importantă protecția cetățeanului, indiferent unde se află acesta.
Am spus și repet: dialogul este nelimitat, violența este interzisă.
Despre Raed Arafat: Este binevenit să contribuie la noul proiect al Legii sănătății, dacă domnia sa va dori. Nici forma legii retrase, nici noul proiect nu a prevăzut și nu va prevedea privatizarea serviciilor de urgență, desființarea SMURD. Ministrul Sănătății va da detalii despre revenirea lui la Minister, dar eu nu am nici o problemă ca el să revină. Ministrul Sănătății va avea o declarație publică și în privința calendarului noului proiect de lege, el știe cel mai bine.
Emil Boc a ie;it pe tv. A;teptăm pe cineva dintre cei care conduc România să ne lămurească.