* despre Meryl Streep, Viola Davis și portretul unei doamne din înalta societate
Noblesse oblige, spun francezii. Noblețea implică adoptarea unui cod moral superior naturii umane. Acest cod moral devine parte mai întîi din caracterul unei persoane, apoi din personalitate, manifestîndu-se în situații de extremă tensiune. S-au anunțat joi, 14 decembrie, nominalizările la Golden Globe. Aceste premii preced și profetizează cîștigătorii Oscarurilor. Premiile sînt oferite Hollywood Foreign Press Association, la Beverly Hilton Hotel, în Beverly Hills.
Meryl Streep a fost nominalizată în aceeași categorie cu Viola Davis – cea mai bună actriță. Meryl Streep este regina neîncoronată a Hollywood-ului. Meryl este o doamnă, demonstrînd grație chiar și în acceptarea posibilei rivale. Meryl are deja două premii Oscar la activ. Anul acesta va fi nominalizată la Oscar pentru rolul pe care l-a jucat în “The Iron Lady”, portret cinematografic al ministrului de fier, Margaret Thatcher, realizat cu detalii surprinzătoare, dintr-un unghi foarte uman. În aceeași categorie se va găsi Viola Davis, pentru rolul interpretat în “The Help”. Meryl a scris un portret al Violei, oferind un răspuns la întrebarea: “De ce Viola Davis va cîștiga Oscar-ul pentru Cea mai bună actriță, în 2012?”
Există o trăsătură de smerenie în munca și persoana Violei, care, în mod ironic, are efectul exact opus al aceluia de-a eradica impactul său. În mod ciudat, amplifică importanța femeilor pe care alege să le interpreteze, împreună cu importanța femeii care ea însăși este. Este aparenta sa reluctanță de-a ne atrage atenția către ea însăși, care ne ademenește și ne fascinează. Este interesul ei în personaje tăcute și răbdătoare. Și respectul, marele ei respect, pentru cei care duc poveri de neîndurat fără să se plîngă, care ne face să ne plecăm urechea, să ascultăm, fără a putea să evităm admirația. Modestia sa este maiestatea sa. Asta nu înseamnă că ea nu este capabilă să joace personaje moderne, exuberante și sălbatice – am văzut aceste personaje jucate de ea pe scena de teatru. Vreau doar să subliniez că sufletul său și dibăcia sa sînt unite, făcînd din ea un actor pur, precum Vanessa Redgrave. Amîndouă au o sursă magică, o calitate care aduce mai multă lumină în jurul personajelor pe care le joacă decît lumina care strălucește în majoritatea oamenilor, o aură aproape… E ca și cum au intrat în carul cu lumini și și-au ales singure reflectorul cel mai mare, numai că strălucirea vine din interior. Ce este strălucirea aceea? De unde vine? Nimic fals, nimic netrăit, necîștigat. Știu că este o actriță serioasă, care și-a luat studiile în serios și care lucrează din greu la meșteșugul său. Este o femeie specială în același timp. Umanitatea o precede; candoarea sa, pasiunea sa, refuzul său de-a cădea la compromisuri, încăpățînarea sa mă fac să o iubesc. Dar nici una dintre aceste calități nu explică empatia pe care o stîrnește în spectatorii săi prin aducerea personajelor pe care le joacă așa de aproape că simțim că respirăm același aer.
N-o privești pe Viola, viețuiești împreună cu ea. Cînd citesc rîndurile scrise de Meryl Streep, mă gîndesc la Hollywood ca la un principat modern, un oraș în care regalitatea artiștilor este recunoscută, lăudată și invidiată. Este un oraș ciudat, cu legi de protocol bizare. Hollywood-ul este împărăția din poveste, cu toată curtea și curtenii mai mult sau mai puțin nobili. Se găsesc mulți hoți, mulți conspiratori sau aventurieri care nu au drept scop arta. Prin toată mulțimea asta de suflete, o persoană ca Meryl Streep strălucește intens. Este imposibil să nu fii fascinat de iridescența unei doamne cu adevărat nobile.
Raluca PUPĂZĂ
Hollywood, ianuarie 2012
