De multe ori auzim expresia «țară bananieră» și, din păcate, tot mai des se descrie România că ar fi așa. Gelu Costin, profesor român stabilit în Africa de Sud, face o paralelă între țara sa natală și cea adoptivă, paralelă din care singura concluzie care se desprinde este că avem mai multe în comun cu sud-africanii. Diferența ar fi că ei mai au o șansă…
Învățămîntul în România a căzut într-o prăpastie din care nu se poate ieși. Soluția? Nimeni nu o știe, pentru că ne e tare frică de adevărata soluție. Nu Reformă, ci “format C:” pentru învățămîntul românesc. Trebuie făcut ceva astfel încît să rămînă puțini studenți, elita, cei care știu ce vor, iar gloata trebuie eliminată din universități (atît gloata de profesori care nu pot ajunge la un statut internațional, cît mai ales gloata de studenți care vor o diplomă de carton și care mai degrabă ar trebui să meargă la o școală de meserii). Pînă cînd nu se ajunge la această soluție, universitățile din România vor fi pentru totdeauna în urma universităților zuluse. Regret că este așa, dar, din păcate, pînă acum este EXACT AȘA !
Corupție și băutură. Sună cunoscut?
Africa de Sud este o țară plină de contraste, cu un amestec de culoare din toate punctele de vedere. Albi (minoritari), negrii (majoritari), «coloured» (combinație de albi și negri), indieni și chinezi, din ce în ce mai mulți. Guvernul conduce haotic, corupția la nivel înalt este aproape «pe față», iar libertatea și democrația de multe ori sînt confundate cu «fac ce vreau». Președintele Jacob Zuma, are 5 neveste și 4 clase, dar vorbește bine și populist, făcînd promisiuni populației negre. Sărăcia și lipsa de educație a populației negre, cînd negrii au fost tratați nu ca sclavi, ci ca animale, la propriu, fac ca tranziția către o societate democratică să fie dificilă.
Orașele sud-africane, mici sau mari, au o amprentă unică: un oraș modern, «vestic», înconjurat de «township», adică ghetto-uri în care populația neagră locuiește în cocioabe făcute din cărămizi alandala sau din tablă/carton presat și chirpici, cu acoperiș de carton sau tablă. Stau cîte 5-7 în căsuțe cît o cameră mai mică decît bucătăriile mici de la noi, fără apă curentă, fără gaz, uneori fără electricitate, fără toalete. Chiar au un program național de finanțare de la buget pentru construirea unei case și toalete pentru fiecare familie. Frumoasă inițiativă, dar greu de realizat din cauza corupției (uneori fondurile publice dispar peste noapte sau sînt alocate preferențial către firme clientelare – sună cunoscut, nu-i așa?). Iar cum rata șomajului este uriașă în rîndul populației negre, taxele și impozitele impuse salariaților sînt considerabile. Șomaj și sărăcie. Refugiul? Băutura!
Beau de sting, bărbați și femei, cot la cot. În weekenduri, e aproape imposibil să găsești adulți care să nu meargă în zig-zag sau care să nu doarmă adînc, într-o continuă mahmureală. Dacă te arăți revoltat de situație, cei din jur îți răspund «este normal așa».
Chiar și în aceste condiții în care corupția e în floare, guvernul sud-african are două priorități declarate: 1. Crearea de noi locuri de muncă (nu e foarte greu, avînd în vedere că mîna de lucru este foarte ieftină) și 2. Educația. Sud-africanii au înțeles că singura șansă ca țara să se îndrepte este să investească mult în educația propriei populații.
Universitaria, aici și acolo
În Africa de Sud există doar universități publice. Cele private au fost desființate, pentru că promovau cîștigul comercial și nu calitatea educației. Toate universitățile sînt publice, iar taxa de înscriere este cu atît mai mare cu cît universitatea este mai bine clasată. Rhodes University este printre cele mai scumpe – 3.000 euro, asta fără cămin. Cu cămin cu tot, suma se poate ridica la peste 8.000-10.000 euro pe an. Imposibil pentru populația neagră să își permită așa ceva, fără burse de la stat. Dar au un sistem de burse bine pus la punct.
Rhodes University este o universitate renumită în Africa de Sud și nu numai (este cu vreo 200 de locuri înaintea Universității din București), în «top 500». Are cam 35.000 de studenți, în toate disciplinele posibile, de la matematică pînă la teatru. Cine a absolvit Rhodes în Africa de Sud e oarecum similar cu Harvard în SUA. Orice absolvent este «vînat» de companii. Nu vei găsi nici un șomer cu diplomă de la Rhodes. Cum este posibil?
Simplu: calitate și exigență (profesionalism!).
Vis împlinit: diamante
Conduc un laborator de microsondă electronică. Lucrez în cercetare în domenii legate de depozite de diamante (visul meu de cînd eram student în anul I la București) și depozite de crom, în cel mai mare zăcămînt de crom din lume, complexul Bushveld. În general, a face geologie în Africa de Sud e un paradis. Aici se găsesc cele mai mari rezerve (nu producții, ci rezerve) din lume de: aur, diamant, platină, crom, vanadiu, fier. Totul este așa cum ar trebui să fie. Oare cînd își vor putea permite și universitățile din România o microsondă electronică?
Africanul: sărac, dar cinstit
Dacă la orice referat/ licență/ examen se constată un singur paragraf copiat de pe internet sau dintr-o lucrare publicată, studentul zboară. Nu există conceptul de copiat la examene și asta pentru că verificarea este pe parcurs, nu doar un examen final. Dacă un student este prins copiind la orice fel de test, indiferent de metodă, este exmatriculat, amendat cu o sumă de bani și primește interdicție de a se înscrie timp de un an la orice altă instituție de învățămînt superior din țară. Îi va rămîne la dosar faptul că a fost prins copiind la examen, faptul că a furat. Vreți să mă întrebați dacă am văzut sau știu sau am auzit de vreun student de la Rhodes University că a copiat? Sau că am auzit vreodată o discuție despre așa ceva, fie între profesori, fie între studenți? Vă garantez că nu.
Cînd am întrebat colegii sau studenții despre problema copiatului la examene, s-au uitat urît la mine, apoi au zîmbit, ceva de genul “…aaa, tu nu ești de pe-aici” (în gîndul meu, «Nu, știți, eu sînt de pe plaiuri românești… ehehe!). E de neconceput. E considerat de toată lumea FURT CALIFICAT. Pentru că studentul slab nu copiază de frică să nu piardă banii, să nu fie dat afară, să nu plătească penalizare, să nu mai spun de faptul că îl arată cu degetul toată lumea.
Examenul final are doar 30% pondere în notarea la o disciplină. Din acest motiv, nu există restanțe. Nu strîngi procentele ca să promovezi, te înscrii din nou și reiei cursul de la început, în anul care urmează, plătind. Dacă un student termină cu nota 7 (aici 70%), nu se compară cu un 10 de la noi, nici pe departe. Studenții, și albi și negri, fac 4 ani de facultate, fără să fie ingineri. Admiterea la master e crîncenă, la doctorat, nu mai vorbesc. Uitîndu-mă în grădina românească și în cea zulusă, din păcate, trebuie să constat că nu vom ajunge să ne comparăm cu “zulușii” nici măcar peste 50 de ani. Asta dacă România nu ia în serios criza groaznică din învățămînt.
Gelu COSTIN
