Sfîntul Cuvios Isidor Pelusiotul este unul dintre sfinții care s-au nevoit în Egipt. S-a născut în anul 360. A fost înrudit cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei și cu Sfîntul Chiril al Alexandriei.
Toți istoricii vremii l-au remarcat, scriind despre viața sfîntă și înțelepciunea cu care a fost dăruit Sfîntul Isidor. Este privit ca un model de viață preoțească și ascetică, datorită posturilor aspre însoțite de rugăciune pe care le făcea. Îi mîngîia, îi îndemna și îi mustra pe toți.
Opera. Opera sa cuprinde o colecție de 2.012 epistole. Este una din cele mai mari comori epistolare rămase din antichitate. Fotie îl descrie pe Isidor ca făcînd parte dintre marii scriitori creștini epistolari, alături de Sf. Vasile cel Mare și de Sf. Grigorie de Nazianz.
Scrisorile ascetico-morale – asceza este ”Împărăția lui Dumnezeu”, însă nu e îndeajuns. Asceza trebuie să fie însoțită de respectarea tuturor poruncilor și de practicarea virtuților creștine.
Scrisorile dogmatice – împotriva ereziilor (arianism, macedonianism, nestorianism).
Scrisorile exegetice – sînt cele mai numeroase. Pentru el cărțile biblice sînt ”scări pe care se urcă la Dumnezeu”.
Era cinstit și recunoscut sfînt încă din timpul vieții. A murit între 435 și 440.