Beneficiarii revoluției: Trapiel, Dîrțu, Pruteanu

 Iulius Trapiel – revoluționarul beneficiar

 Iulius Trapiel a fost revoluționar în sensul că s-a agitat mai tare decît alții în Casa Albă. A dat mai tare din gură, s-a făcut util și s-a gîndit, mai devreme decît cei pregătiți să preia puterea, că mișcarea de la Piatra Neamț poate fi benefică în sens personal. Și a fost. Trapiel a ajuns persoană importantă în Frontul Salvării Naționale, mîna dreaptă a aripii de afaceri din celebrul Front. În 1990, decembrie, la sediul FSN din strada Alexandru cel Bun, Iulius Trapiel vindea portocale prin intermediul unei societăți, ”TRICLUB”. Gruparea îi mai cuprindea pe Mihai Iosub, care declara la acea vreme că firma sponsorizează FSN-ul, și pe subprefectul Nicolae Vițu, care susținea că a ajutat cu intervenții și bani înființarea societății. Scandalul cu portocalele s-a mușamalizat , țap ispășitor fiind subprefectul Vițu. După acest scandal, pentru că sediul frontului era prea aproape de prefectură, respectiva grupare a încercat să pună mîna pe fosta Casă a Armatei, în peisaj apărînd și un anume domn Chițu. În ziarul Ceahlăul de la acea vreme, sub titlul ”Caracatița pietreană”, au fost prezentate toate presiunile și ilegalitățile făcute pentru ca acest spațiu din buricul tîrgului să ajungă unde trebuie. Autoritățile statului, care se confundau cu FSN-ul la acea oră, s-au apucat să taie lumina, să trimită controale, numai pentru ca spațiul să se elibereze pentru Trapiel și ai lui. Iată cîteva declarații de la acea vreme, așa cum au fost ele imortalizate pe hîrtia de ziar: ”Prima dată a venit la mine acest Iosub. Cu un tupeu fantastic mi-a aruncat o legitimație mare în față. A zis că e responsabil cu probleme economice la Front, că trebuie să-l primesc de cîte ori vine. «Noi avem o strategie, noi trebuie să avem o serie de unități care vor fi foarte bine aprovizionate… Vom domina piața din Piatra Neamț și vom ține prețurile joase. Dumneata ne încurci de mult timp și ne blochezi», mi-a spus Iosub. L-am dat afară și iar a venit. Ba a venit Trapiel, ba au venit amîndoi. Îi scoți pe ușă, intră pe geam. Apoi a venit fratele lui Vornicu (senator FSN) și mi-a spus că senatorul vrea să-mi vorbească. Vornicu a venit întîi cu Trapiel, care era foarte obraznic, apoi a venit cu soția acasă la mine. Mi-a spus că nu cumva să nu obțină spațiul vizat”.

Este de observat și scos în evidență tupeul fantastic cu care au fost înarmați cei din ”gașca economică a frontului” care considerau orașul ca fiind moșia proprie. S-au învățat să ceară spații, avantaje economice, apoi au folosit pîrghiile statului român pentru a-și crea avantaje pe viață. Trapiel a folosit apoi legea și i-a strîns din nou în jurul său pe cei dornici să primească o pensie. Și-a făcut sediul asociației în crîșma proprie, iar cei care doreau ceva, acte, bilete de tren gratuite etc, trebuiau să apeleze la bunăvoința sa. S-a lăsat și cu focuri de armă prin zonă, cînd un revoluționar s-a supărat că a fost dat afară pe cînd cerea niște bilete. Din toate aceste motive, plus încă o mie, îl putem declara pe Iulius Trapiel unul dintre revoluționarii de Piatra Neamț care a beneficat din plin de acest statut.

Dîrțu, revoluționarul de birou

 Un alt beneficiar al evenimentelor din ’89 din Piatra Neamț, molcome și fără violența celor de la Timișoara, Sibiu, București, a fost Traian Dîrțu. După Revoluție, a devenit purtător de mapă pe lîngă Valică Ouatu. Cum a ajuns să fie revoluționar un asemenea personaj este un mare mister. Gheorghe Munteanu, ultimul primar comunist de la Piatra Neamț, are o explicație: “Inginerul Dîrțu a lucrat la primărie, la serviciul Gospodărire Comunală, cred că a fost și șef de birou sau de serviciu. Și eu am rămas surprins cînd am aflat că s-a pus în slujba Revoluției. M-am întrebat ce caută Dîrțu acolo. Am auzit că a aruncat vorbe de agitație, de instigare, că-i infestată apa și nu știu ce. Am avut necazuri multe din cauza aceasta. Am făcut și eu cercetări să aflu cine a lansat zvonul, și am aflat de unul, de altul, printre care și dînsul. I-am zis într-o zi că la treburi dintr-astea poți să cunoști mai bine oamenii. Să știți că l-am întrebat cum de a ajuns revoluționar și ce a făcut pentru Revoluția asta. Și ce probleme au fost în Piatra Neamț. Mi-a spus că bunicul lui sau tatăl lui ar fi fost în Mișcarea legionară”…

Aventurile revoluționare ale lui Dîrțu pot fi completate de potera revoluționară condusă de acesta, care ar fi vrut să evacueze din locuințe cîțiva potentați ai vremurilor comuniste, printre care și fostul său șef direct. Putem conchide că domnul Dîrțu este un alt revoluționar care a beneficiat din plin de acest statut.

 Vasile Pruteanu – beneficiarul Revoluției

 Pentru Vasile Pruteanu, activist de bază al PCR în Neamț, 19 ani inspector școlar, inclusiv la vremea Revoluției, s-ar fi părut că se închid drumurile, prin zelul depus în slujirea idealurilor comuniste. N-a fost deloc așa. Deoarece clasa politică nou-formată, în Neamț și nu numai, avea nevoie de oportuniști, cameleoni, executanți care să se muleze în funcție de bătaia vîntului și să cadă mereu în picioare. Pruteanu nu a iertat aproape nimic pe linie politică, de la fiecare partid pe la care a ajuns a obținut funcții pe măsura trădării partidului pe care-l părăsea.

Pentru că s-a pus în slujba FSN-ului, a ajuns director de școală, nu orice școală, ci ditamai Colegiul ”Calistrat Hogaș”. Din toate CV-urile lipsește episodul jenant în care a fost suspendat din funcție la Inspectoratul Școlar și că a fost cercetat în urma unor acuzații de luare de mită. Comisia s-a făcut că cercetează și l-a scos basma curată. El n-a avut nimic împotrivă.

Pentru că a binemeritat din partea PSD, în 2001 a fost numit prefect de Neamț și și-a dat toată silința să cultive relații, să atragă oameni (uneori chiar cu arcanul) în slujba partidului-stat de la acea vreme. Chiar de la numire, a fost contestat de membri importanți ai partidului, care i-au reproșat trecutul zelos în slujba comunismului și începuturile afacerilor pe linie de partid. Nu a reușit să-și ducă mandatul pînă la capăt și a fost dat afară. În 2003. Un asemenea afront i-a deschis ochii și, privind circular pe harta politică a vremurilor, s-a orientat spre PNL, care l-a cadorisit imediat cu un loc de deputat. Evident, după ce s-a străduit din răsputeri să atragă noi efective vechi ale PSD către noua lui iubire politică, PNL. Munca în slujba partidului și a României, în calitate de deputat, a început să fie recompensată nu doar prin salariul de la Casa Poporului, ci și prin mici favoruri în județ. Așa a primit pentru fiica sa o pomană imobiliară în centrul Pietrei, de la defuncta Aqua Calor, unde spațiul ultramodern și cu vad îl costa o chirie… ca de deputat.

Își duce mandatul de parlamentar la capăt, aproximativ. Dar în decembrie 2006, dă cu șutul PNL-ului și se transformă în președinte-coordonator al Grupului de Inițiativă pentru Înființarea Partidului Liberal Democrat, celebra platformă stolojeniană. Apoi, prin inerentul situației, a ajuns o bucată din Partidul Democrat Liberal, rezultat prin fuziunea a două grupuri de majuscule, PLD și PD.

Înregimentat cu acte-n regulă la PDL, Vasile Pruteanu prinde anul electoral 2008 ca deputat, dar, prin vară, cu bunăvoința lui Gheorghe Ștefan, care l-a plimbat prin tot Neamțul ca pe sfintele moaște, ca să-l vadă și să-l cunoască lumea, s-a ales președinte de Consiliu Județean. De aici, și-a dat drumul la năzbîtii. A stabilit clar că trebuie să se ocupe de viitorul familiei sale. Și a ales s-o folosească pe fiica sa, Iulia Elena. Aceasta a devenit, brusc, farmacistul de bază pentru instituțiile subordonate sau coordonate de Consiliul Județean, după ce a intrat într-o firmă de partid, care aspira la această poziție. Mesagerul a scris despre toate aceste afaceri, care au umplut conturile familiei Pruteanu, care au făcut și deliciul presei centrale, iar pe cei de la ANI i-au făcut să-l trimită pe Vasile Pruteanu spre cercetare la Parchetul Bacău.

Pe lîngă farmacie, Iulia Elena a mai intrat în cîteva firme, de fiecare dată bine asociată, pentru afaceri de perspectivă.

Vasile Pruteanu și-a folosit toate pîrghiile obținute din poziția de ordonator principal de credite și a început să împartă banii județului între el și-ai lui, în funcție de ochii frumoși ai celor care știau să întoarcă favoruri: cornuleț cu lapte, mere, servicii de pază, lucrări de miliarde date direct, fără licitații sau cu proceduri de achiziții aranjate. Supapele prin care s-au supt cei mai mulți bani sînt centrele pentru persoane cu dizabilități, copii și bătrîni, unde directorii erau obligați să facă ce spune Tătucul, cu cine spune Tătucul și la prețul stabilit de Tătuc.

Pentru toate aceste lucruri, pentru că încă are curajul să se laude cu ce a făcut în județ, uitînd ce n-a făcut și cum a sifonat fonduri, pentru că a dus arta trădării la nivel de performanță, în opinia noastră, Vasile Pruteanu este unul dintre principalii beneficiari ai Revoluției din ’89.