Sute de pietreni trec zilnic prin preajma statuilor din frumoasa lor urbe. Le onorează cu privirea și merg mai departe, sastisiți de necazurile zilnice. Care nu sînt puține. Statuile-s ca teii, cosmetizează peisajul stradal, dar reprezintă și accente pentru străinii veniți de aiurea. Apropo, ați mers vreodată în ”dulcele tîrg”, la Iași, cînd înfloresc teii? E zeiss! Miroase trăznet. Mai ales în Copou, sub teiul lui Eminescu. Nu credeți? Verificați.
Revin la statui. În toate situațiile, statuia expusă își arată recunoștința fată de cineva. Evident, mare personalitate, mare. De aceea, are admiratori și detractori. Cine privește statuia lui Ștefan cel Mare din cetatea noastră, înțelege mintenaș ce domnitor a fost. Orice statuie dezvelită are o misie politică ascunsă. O îndeplinește numai dacă are sprijin. Statuile fără capital politic dispar. Pașnic sau violent. Exemple? Legionarii au trimis la topit statuia lui Mîrzescu și statuia lui I.G. Duca. Comuniștii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. Au făcut din statuia lui Maiorescu clanțe pentru uși, scrumiere. Cum au fost demolate statuile lui Lenin și Stalin, după dezmembrarea Uniunii Sovietice, știți. Cu urale, baroase și răngi, ca în filmele horror.
Cea mai veche statuie dezvelită în tîrgul de sub Cozla a fost a conului Mihalache Kogălniceanu. Atenție, cel mai iubit ministru din vremea lui Cuza. După ultima conflagrație mondială, dragostea pentru cel care a împroprietărit ”talpa țării” s-a veștejit. Cei care comunizau țara l-au înfierat dur. L-au numit ”dușman al poporului”, ”boier”, ”exploatator”. Urmarea? Statuia a dispărut. Au trecut mulți ani pînă cînd a fost reabilitat. Astăzi tronează pe scoclu cunoscut în piața ce-i poartă numele. Statuia arată spre pămîntul strămoșesc pe care, din păcate, în democrație, nu-l mai prețuim.
Statuia cea mai antipatică a fost a Soldatului sovietic ”eliberator”. Trona în fața T.T.-ului din Piatra Neamț. Bineînțeles, pe un piedestal zeiesc. Înalt cît teatrul. De jos nu se vedeau decît casca, automatul și ciubotele. Bășcălioșii tîrgului spuneau că Ivan l-a cocoțat cît mai sus pentru că îi miroseau picioarele. Cum am scăpat de ”muscal”? Cu ocazia sistematizării orașului s-au demolat Cinematograful ”Regal”, Restaurantul ”Garofița”, Grădina Publică și, evident, statuia. Harașo?
Zona Gării Piatra Neamț, după revoluție. Puhoi de oameni în fața bisericii Pogorîrea Sfîntului Duh. Toți reprezentanții națiunii. Citește oficiali, veterani de război, preoți, forțe de ordine. Se dezvelea bustul mareșalului Antonescu. S-au rostit vorbe mari. Edilii municipilui de atunci precizau că acolo, atunci, se făcea o ”mare reparație istorică”, o ”reparație necesară”. La puțin timp de la ceremonia descrisă, bustul lui Antonescu a dispărut (!?)
Cum nemțenii de rînd au văzut multe la viața lor, sînt obsedați de o întrebare. Cînd ne-a păcălit istoria? Cînd am aplaudat dezvelirea statuii Soldatului sovietic cotropitor sau cînd l-am detronat pe Antonescu? Chiar așa, cînd?
Prof. Dumitru RUSU
