Revenim și noi cu un update:
Doamna director al Publiserv a revenit cu un update, din care spicuim:
– La sensul giratoriu de la Casa de Cultură nu e gheață, e zăpadă afînată. Gheața-i gheață! Am spart la gheață de mi-au sărit capacele! Am răzuit la poduri de gheață după prima zăpadă care a căzut și care a fost apoaasă și a înghețat rapid. Au fost -20 de grade. Acum au mai rămas peticuțe de gheață, le știm și noi, ce credeți că nu le știm? Am treierat orașul în astea trei zile cît nu l-am treierat într-un an, vă rog să mă credeți!
– Dacă ați fi în locul meu, ce-ați face? Am scos toate echipele, toate utilajele, am scos pînă și zăpada din parcări, deși nu sînt ale noastre, dar am spus să le curățăm ca să ne fie nouă mai ușor, că toată zăpada din parcări o aduc mașinile pe stradă, pe roți. Sîntem cu toții pe teren.
– Ieri era curat, aproape negru pe variantă, dar a început să ningă. Eu ce să fac? Să mă lupt cu ninsoarea?
– Am dat cu sute de tone de antiderapant. Nici eu nu sînt mulîumită, dar atîta pot. Îmi dau eu demisia și să vină altul mai deștept!
– S-a lucrat zi și noapte, că altfel n-arătau drumurile așa!
2 comentarii
Mai tampitilor,IARNA NU-I CA VARA! BINE A ZIS DL TRAIAN BASESCU!
da-ti demisia, ce mai astepti? in primele zile de ninsoare, nici in cel mai indepartat satuc nu erau strazile atat de inzapezite ca in Piatra!