Românul, născut poet, s-a făcut un om comod. Și plin de păreri. Lăfăit în fotoliul cumpărat în rate de pe vremea Împușcatului, românul de tranziție capitalistă a anului de grație 2012 urmărește, trăiește intens, analizează situația țării din ultimele două săptămîni. Și analizează. Și analizează. Discută în crîșmă, discută la coafor, discută la coadă la RAR în timp ce așteaptă să-și înmatriculeze o rablă, discută la ședința cu părinții, discută în fața teatrului, la un protest mic.
În 2004 a crezut în promisiunea unui DA mai fals ca iubirea eternă a femeii, dar la fel de iluzorie. S-a ales praful de asta, lucru pe care l-a (re)simțit abia prin 2008. Cînd, prin comparație, a văzut că Ăștia care au venit acum sînt mai răi decît Ăia de au fost înainte. Dacă ar fi făcut comparație înainte să dea cu ștampila, prin simpla analiză a pungilor primite, personalizate divers colorat, ar fi realizat asta mult mai devreme. Poate i-ar fi folosit la ceva. A fost mult mai comod însă să meargă cu valul, cu cel care a dat mai frumos (atenție, nu mai mult, ci mai frumos!), cu cel care l-a sedus prin cuvinte alese și pline de miere. Așa s-a ajuns ca, în 2008, să creadă în flacăra portocalie. Că flacăra violet era muma-pădurii. Acum, rămas fără un sfert din leafă, cu gazul de trei ori mai scump, cu lumina la preț de croazieră în Caraibe, cu friptura de cartofi pe post de specialitate a casei, cu un spital care abia așteaptă să-l omoare și o școală care-i tîmpește progenitura, românul are ce a votat. Și constată că nu este ceea ce și-a dorit. Fără să aibă clar în minte ce anume și-ar fi dorit pentru el, românul protestează. Unii, mai aprigi la mînie și cu venele rezistente la frig și umiditate,ies în stradă să-și strige nemulțumirea. Alții, majoritatea clară, cea care, pînă la urmă, decide, protestează in absentia. La cald, e mai bine. Fotoliul e moale, chiar dacă e ros, oala cu fasole de pe aragaz compensează prin aburi lipsa căldurii din calorifere, iar singura chestie ”rece” care merge la suflet pe gerul ăsta e PET-ul de bere cu nume geografic. Păi, de ce să iasă? Lasă că iese la vară, la grătar sau la terasă cu amicii. Lasă că iese la vară la vot. Acum să iasă alții! Să iasă ”societatea civilă”, revoluționarii de gală atestați conform legii, handicapații rămași fără 20 de lei la indemnizație, mămicile cu pruncii cărora nu le ajung banii pentru pamperși și lăptic, mama lor de umplutori de scutece! Să iasă pensionarii, că ei au timp liber, să iasă tineretul, că tot nu se duce să muncească!
Românul-analist politic și socio-economic protestează din fața televizorului. El, ce-a avut de făcut, a făcut la urnă, la alegerile trecute. Și va mai face la alegerile viitoare. Acum, e mult mai ușor să înjuri uitîndu-te la tocșouri tematice și de maximă audiență. Păi de ce să se obosească?
În ultima sa apariție distribuită tv, Emil Hossu remarca un lucru care, pînă la urmă, poate fi considerat esența noastră ca neam: după 22 de ani, a auzit din nou strigîndu-se pe străzi ”Libertate!” Asta într-o Românie democrată, democratică, membră a UE, NATO și altor comitete și comiții. De ce s-a ajuns aici? Poate și pentru că unii protestează din fotoliu. Oriunde s-ar afla acesta.
Dana OSTAHIE
