Poate ați auzit de cursurile Lamaze din cărți sau din filme, unde tăticii susțin mămicile prin tehnici de respirație și le îmbrățișează burtica. Sau le țin de mînă în timpul travaliului și le aduc aminte cum să respire. Lamaze nu este însă doar despre respirație în timpul travaliului. Este mai mult o filosofie a nașterii. În 1950, Fernard Lamaze, un obstetrician francez, descoperea o metodă de respirație și relaxare ce ajută femeile gravide să facă față chinurilor facerii. Timpurile s-au schimbat și, astfel, în ziua de azi, ceea ce se numea ”metoda Lamaze” nu mai există. Acum, Lamaze nu mai are de-a face cu tehnicile de respirație, nu mai e o metodă de naștere, ci un concept menit să crească încrederewa gravidelor în ele, pregătindu-le astfel să fie mămici.
Sarcina nu este o boală
Este o împlinire a vieții de femeie. Natura le-a înzestrat pe femei cu tăria și tot ”echipamentul„ biologic necesar pentru a da naștere, în mod natural, unui copil. Lamaze promovează încrederea femeilor că pot face asta, așa cum milioane de femei au făcut-o de-a lungul timpului. Nu e sentimentalism sau nostalgie, ci înțelegerea procesului fiziologic al nașterii. Cercetările confirmă că orice amestec în procesul natural al nașterii afectează, mai mult sau mai puțin. Uneori, intervențiile aduc beneficii, dar de cele mai multe ori nu.
Informarea corectă și corespunzătoare în timpul sarcinii este absolut necesară oricărei viitoare mămici. Lamaze le ajută să găsească răspunsurile la toate întrebările despre sarcină, naștere sau lăuzie, le crește încrederea în propriile forțe de a naște, află cum durerea din timpul travaliului poate fi diminuată și, în general, înțeleg mai bine tot ce ține de bebeluș, alăptare și transformările prin care vor trece.
Epidurala, un cocktail dispensabil
Pe lîngă prezentarea opțiunilor naturale de alungare a durerii, cursurile Lamaze lămuresc problema anesteziei epidurale. Eliminînd durerea complet, această anestezie face ca răspunsul la contracții să devină dificil. caz în care nu prea mai putem vorbi de facilitarea travaliului, a nașterii. Răspunsul la contracții este distorsionat. Femeile care au ales epidurala trebuie să primească fluide prin perfuzii, iar inima copilașului trebuie monitorizată continuu. De cele mai multe ori, femeile pe anestezie epidurală sînt încurajate să stea în pat și, pentru a mări puterea contracțiilor, primesc medicație suplimentară.
Posibilitatea de a folosi tehnicile de confort învățate la cursurile Lamaze, cum ar fi schimbarea pozițiilor, plimbarea și hidroterapia, e mai scăzută.
Mituri Lamaze
Mitul nr. 1: Cursul Lamaze este numai despre respirație
FALS! Scopul Lamaze este de a crește încrederea femeilor în propria lor capacitate de a da naștere bebelușului pe care îl poartă. Femeile învață strategii simple de înfruntare a travaliului, incluzînd respirația după tipar, focalizată. Dar tehnicile de respirație sînt numai o parte a numeroaselor tehnici pe care o femeie le învață pentru a trece mai ușor prin travaliu. Mișcarea și poziționarea, susținerea în timpul travaliului, masajul, relaxarea, hidroterapia și utilizarea compreselor calde și reci, sînt alte cîteva tehnici învățate în cadrul cursului Lamaze.
Mitul nr. 2: Cursul Lamaze promite o naștere fără dureri
FALS! Multe femei se tem de durerea, normală, din timpul nașterii. Durerea travaliului și a nașterii, ca orice altă durere, are caracter protector. Răspunzînd durerii contracțiilor, prin schimbarea pozițiilor și mișcare, prin masaj, prin gemete, face ca fiecare contracție să fie de fapt mai puternică și mai utilă. Ajută bebelușul să se instaleze în pelvis și să se miște de-a lungul canalului de naștere. Iar asta reduce percepția durerii. Unele femei cred că, simțind durerea și înfruntînd-o, sînt asemenea dansatorilor și sportivilor de performanță, care trec prin antrenamente dure ca să aibă rezultate. Cursurile Lamaze ajută femeile să înțeleagă valoarea durerii și să învețe despre modul în care pot răspunde astfel încît să faciliteze travaliul și să se simtă mai confortabil.
Mitul nr. 3: Lamaze nu funcționează
FALS! Efectele Lamaze nu au nimic de-a face cu resimțirea durerii, administrarea sau evitarea medicației, apariția complicațiilor care să necesite anumite intervenții medicale. Lamaze învață femeile că natura a creat nașterea simplu și foarte aproape de perfecțiune, că femeile știu deja, în sinea lor, cum să nască. Lamaze funcționează dacă femeile abordează nașterea ca pe un proces natural, dacă au încredere în propria lor abilitate de a da naștere, dacă au libertate să lucreze împreună cu corpul lor pe masură ce travaliul avansează și sînt susținute de către personalul medical, de familiile lor. Dacă așteaptă cu răbdare ca natura să își desfășoare munca incredibilă.
Mitul nr. 4: Cursul Lamaze nu este pentru toată lumea
FALS! Femeile s-au pregătit dintotdeauna pentru nașterea copiilor. Pînă nu demult, femeile învățau despre naștere de la propriile lor mame și surori. Nașterea avea loc acasă, cu ritualuri de familie, care înconjurau femeile și pruncii cu obiceiuri transmise din moși-strămoși. Mămicile aflate în chinurile facerii erau asistate de moașe, femei cu experiență, înțelepte, care ajutau nu doar la naștere, ci și apoi, în perioada de lăuzie și de maternitate. Astăzi, cursul Lamaze oferă cunoștințe, aptitudini și susținere care ajută femeile să nască, încrezătoare și cu bucurie, așa cum au făcut secole la rînd. Așa că, pregătirea Lamaze este pentru toată lumea!
”Mă face să mă simt mai pregătită”
Cristina și Irina sînt la prima sarcină. Sînt în săptămînile 34 și, respectiv, 35 de sarcină. Au, evident, multe întrebări legate de întregul proces, travaliu, primele zile ale copilului. Ambele își doresc să nască natural. De cînd vin la cursurile de educație prenatală au devenit foarte bune prietene. Trec prin aceleași stări. Își dau sfaturi, se încurajează, schimbă păreri. Au hotărît să vină la cursuri ca să înțeleagă mai bine toate transformările prin care trece corpul lor. Au citit foarte mult, s-au informat, au primit păreri și de la mame, bunici, prietene. Cum însă ce e prea mult strică, la un moment dat era prea multă informație și nu mai știau care e cea corectă. A apărut nesiguranța. La cursurile Lamaze au aflat la ce se pot aștepta, au învățat să-și asculte corpul, să facă doar ce simt că le e bine. Nimeni n-a încercat să le convingă de nimic, nimeni nu le-a forțat cu nimic.
Cristina și-a dorit foarte mult copilul și l-a obținut foarte greu. S-a axat pe carieră întîi, apoi pe căsnicie, iar cînd a venit timpul copilului și-a dat seama că nu este chiar atît de ușor să-l aibă. Vine la cursuri să scape de îndoieli, să se asigure că totul e bine. ”Faptul că toată informația este așezată și altfel sistematizată mă face să mă simt mai pregătită. Nu se bat toate cap în cap. Iar faptul că poți să vorbești cu cineva care știi că trece prin aceleași lucruri ajută foarte mult”, spune Cristina.
Oana Iosub Toma