În Asia, norocul femeii în viață e direct proporțional cu frumusețea – ca mai peste tot, de altfel. Doar că aici frumusețea e direct proporțională cu gradul de alb al pielii, spre bucuria dermatologilor și a firmelor de cosmetice. Mîine mergem la mare cu scuterul, eu și soția mea thai. Știu deja cum va decurge ziua: în cursul transportului, ea va folosi umbreluța galbenă din dotare pentru a se proteja de razele soarelui și, dacă pe traseu nu va decola precum Mary Poppins, o dată ajunși pe plajă se va îmbrăca în aceeași măsură în care eu mă voi dezbrăca. La întoarcere, va merge la dermatolog să înlăture bronzul, ca să rămînă frumoasă.
Prima vizită într-o farmacie sau într-un magazin de cosmetice e o experiență pentru un occidental aflat în Asia de sud-est: toate produsele pentru piele, de la after-shave la creme solare, de la cremele hidratante la sprayurile antiarsuri, au ambalaje care te informează despre proprietățile lor de albire a pielii. Cred că nici crema antihemoroizi nu se vinde aici dacă nu albește.
Etalonul de frumusețe albă e atît de înrădăcinat în mintea lor, de mici, încît nici nevastă-mea, care a trăit cinci ani în Europa și a simțit cît de apreciată e pielea ei cafenie, nu mai poate percepe altfel frumusețea feminină. Aici, cu cît ești mai albă, cu atît te măriți mai bine, te angajezi mai bine, te simți mai bine. Pentru a-ți albi pielea sau a avea iluzia că o albești, nici un sacrificiu nu e prea mare, iar firmele de cosmetice fac bani buni din asta, inclusiv cu sloganuri gen ”Aș muri pentru o piele mai albă”, ca într-o campanile publicitară ce a stîrnit controverse în China. Așadar, dacă occidentalele sînt gata de sacrificiul suprem pentru cîteva kilograme în minus, asiaticele ar face-o pentru cîteva tonuri de pigment mai puțin.
În Asia, toate femeile și-ar dori să fie albe ca japonezele, care la rîndul lor și-ar dori să fie albe ca europencele. ”O piele albă compensează șapte defecte”, spune un vechi proverb japonez. Japonia, care prin diverse metode – de la colonizarea la sfîrșitul secolului al XIX-lea, la transfer de know-how și relocare a producției în perioada mai recentă – a ridicat multe din țările Asiei la nivelul la care sînt acum, e lider zonal și la nivel de frumusețe. Dar albul japonez poate fi mai alb sau mai puțin alb, mai ales dacă îl compari cu albul european. Primii care au făcut comparația au fost istoricii perioadei Tokugawa, perioada shogunatelor feudale, în care au avut loc primele contacte cu comercianții spanioli, portughezi, englezi și olandezi. Comercianții olandezi erau, se pare, preferați datorită pielii mai albe, iar descrierea oricărui contact cu vreun occidental începe în izvoarele istoriografice japoneze cu descrierea culorii pielii. Azi, cea mai occidentalizată națiune asiatică valorizează la fel de mult albeața pielii și, pentru că amorul propriu e important în partea asta de lume, studii recente arată că occidentalii au, poate, pielea frumoasă în ceea ce privește culoarea, dar consistența ei e de calitate inferioară, deci tot femeia japoneză e mai frumoasă per ansamblu.
Sud-est asiaticele n-au norocul unei pieli albe ca a japonezelor, dar își fac din asta un scop în viață, și cheltuiesc ca să se albească, așa cum noi cheltuim ca să ne înnegrim pielea. O fi o formă de căutare a ceva ce nu ți-e la îndemînă, ceva exotic, care să te scoată în evidență? O fi vorba de simbolism și metafora, albul fiind asociat cu puritate și perfecțiune? O fi vorba, așa cum am citit pe blogul unei ziariste chineze, de explicații venind din trecut – piele mai neagră aveau cei care munceau în agricultură, sub razele soarelui, deci cei cu un statut social inferior? Poate, mai ales că tot o explicație ce ține de statut social au găsit asiaticii pentru faptul că noi, albii, cautăm să ne bronzăm: vrem chipurile să ne dăm mari că avem bani să mergem la mare. Revenind la goana maladivă după piele albă și explicațiile ei, am auzit inclusiv una care nu rezistă unei critici serioase, anume că vor să-i imite pe albi pînă și în asta. Poate eventual pe japonezi, pe care toată lumea îi privește aici ca pe o rasă superioară.
Nevastă-mea, asistentă medicală, a aflat de la colegele din secția de dermatologie că regimurile de albire pot fi cu creme, pastile, injecții si laser. Eu suspectez că le-a încercat pe toate și, din fericire, n-au avut nici un efect, așa că a rămas nemăritată pînă am apărut eu în viața ei. Ai șanse mici la măritiș în Asia dacă ești tuciurie. Analizarea anunțurilor matrimoniale publicate în India timp de o săptămînă, făcută de o asociație neguvernamentală, a relevat că peste 95% din texte conțineau informația că ofertanta are pielea albă sau că ofertantul dorește o parteneră cu pielea albă. La fel, studii sociologice efectuate în China arată că fericirea e înțeleasă în mare măsură de femei prin a avea pielea cît mai albă, pentru că asta le va facilita un mariaj reușit și un job bun.
Te aștepți ca, o dată obiectivul măritișului îndeplinit, disperarea după piele albă să se atenueze, dar nu e așa. Și acum, la cinci ani de la căsătorie, arsenalul dermato-cosmetic al soției e format exclusiv din produse cu proprietăți de albire, pînă într-atît e de înrădăcinată în mintea femeii asiatice ideea de a fi frumoasă fiind mai albă. Și cum să fie altfel cînd, la țară, copiii sînt încă dați pe față de mici cu o pastă albă, ca să fie mai frumoși. Apoi, adolescenți fiind, urmăresc show-uri tv și telenovele cretine în care toți actorii au drept singură calitate albeața stranie a pielii; toți idolii tinerei generații, de la sportivi la cîntăreți, sînt nefiresc de albi pentru țara asta și mîndri de acest lucru. Prin expunere de mici la idealul de alb, se crează, pas cu pas, o nouă generație de consumatori de produse de înălbire a pielii, care va menține piața acolo unde e acum, adică 18 miliarde de dolari anual, în Asia.
Tot felul de ONG-uri avertizează împotriva riscurilor la care se expun femeile consumînd în exces creme de albire, din care multe sînt falsuri. În plus, se atacă pe flancul psihologic: sînt criticate campaniile publicitare pentru aceste produse ca inducînd anxietate în sufletul femeilor cu piele mai închisă. Frumusețea, spun reprezentanții acestor ONG-uri prin presă, vine din interior, inclusiv la propriu, prin dietă echilibrată, somn de opt ore, consum de apă. Dar nu îi aude nimeni: cu mic cu mare, cu sărac cu bogat, care cît își permite să cheltuiască, femeile se prezintă la farmacie, la magazinul de cosmetice, la dermatolog. Și cu ce merge cel mai bine o piele albă? Păi, cu un nas mai lung decît au în mod natural asiaticele, așa că nu numai dermatologii, dar și chirurgii specializați în rinoplastie au o viață bună aici.
Ciprian RĂDĂVOI
Bangkok, ianuarie 2012
Un comentariu
Foarte interesant…FASCINANT!