De 9 luni, Mesagerul scrie despre afacerile derulate sub oblăduirea președintelui Consiliului Județean Neamț, Vasile Pruteanu. Am sperat că alesul local/ omul politic/ profesorul/ tatăl/ nașul/ cumătrul/ vecinul Pruteanu va da răspunsuri coerente, avînd la îndemînă tot felul de posibilități – conferințe de presă, dreptul la replică, emisiuni pe postul șefului de partid sau ale opoziției politice, clamări în piața publică. Cu excepția unor materiale pe care le-a semnat, dar nu le-a scris, intitulate cu multă larghețe ”interviuri”, din care am aflat despre mărețele realizări Pruteanu pe bani publici, nu am primit nici un răspuns. Ca urmare a unei discuții cu dl. președinte și cu purtătorul său de cuvînt, am fost sfătuiți să trimitem întrebări. Scris, că dl. Pruteanu nu apreciază prestațiile orale în raporturile cu presa. Ne-am conformat. Pe 5 februarie am trimis cîteva din întrebările la care dl. președinte ar trebui să răspundă. După două zile, ni s-a spus că domnul președinte va răspunde în weekend. După weekend, domnul președinte ne-a răspuns, nu la întrebări, ci la întrebarea de ce nu răspunde la întrebări. E puțin ocupat cu activități politice. Partidul, inițiativă lăudabilă, strînge ajutoare pentru înghețații din Vrancea și Buzău. Activul de partid nu se descurcă decît sub îndrumarea lui Vasile Pruteanu care, zilele acestea, este mai mult prim-vicepreședinte PDL Neamț decît președintele CJ Neamț, de unde, întîmplător, își ia și salariul. Poate ar fi fost corect ca domnia sa să facă ore suplimentare la partid, după orele de program de la CJ. Așteptînd ca dl. Pruteanu să coordoneze deszăpezirea drumurilor spre Vrancea și să supervizeze campania de sprijin a sinistraților, prezentăm în cele ce urmează întrebările la care domnia sa a promis să răspundă.
Domnule președinte,
1. Vă rugăm să caracterizați gradul de corupție din județul Neamț, așa cum îl vedeți dvs din funcția de președinte al Consiliului Județean. Ca element ”ajutător”, poate ne faceți o comparație cu perioadele anterioare.
2. În același context, cum caracterizați faptul că firma C&C Farm a avut contracte cu entități subordonate Consiliului Județean și finanțate de acesta? Cît de grav ar fi fost, din punctul dvs de vedere, dacă s-ar fi întîmplat acest lucru cu fata/ băiatul lui Dan Vasile Constantin pe vremea cînd acesta deținea funcția de președinte al CJ Neamț?
3. Cum caracterizați procedurile de achiziții de la DGASPC Neamț, unde aceleași firme primesc contracte în funcție de perioada politică prin care trec șefii lor? Aveți cunoștință despre aceste lucruri? Dacă da, ați luați măsuri? Ce v-au sfătuit consilierii dvs? De exemplu, dl. Leonard Cadăr, care a lucrat pentru DGASPC în timp ce era consilierul dvs. Sau dl. Ciprian Enache, aflat aproximativ în aceeași situație.
4. Contractele pentru îndepărtarea efectelor calamităților naturale au fost direcționate spre anumite firme. Cum vă explicați că o firmă din Bacău, Romserv, în care dl. consilier județean Mihai Stoica este implicat (fapt pe care nu l-a negat niciodată), fără angajați la nivelul lucrărilor contractate, a fost chemată și binecuvîntată cu asemenea lucrări?
5. Cum vă explicați faptul că un consilier județean, membru în forurile de conducere ale DGASPC Neamț, l-a îndemnat pe un director să trucheze o licitație, în folosul propriei firme? Element ajutător – este același consilier Mihai Stoica.
6. Care este poziția dvs față de afirmațiile părții germane, care, în mod diplomatic, acuză că nu ați respectat un protocol, între instituția pe care o conduceți vremelnic și landul Bavaria, al cărui obiect este centrul de la Păstrăveni? Ați fost vreodată contactat în scris cu privire la aceste nemulțumiri?
7. Vă rugăm să vă exprimați punctul de vedere privind activitatea managerială a doamnei director al centrului ”Carmen Saeculare”, fosta dvs consilieră personală, Dana Macsim. Am fi recunoscători dacă ne-ați putea spune care este definiția plagiatului în viziunea Consiliului Județean Neamț, iar în particular față de lucrarea Danei Macsim pe baza căreia a obținut funcția de conducere.
8. Considerați că este legal să se organizeze o procedură de achiziții pentru servicii de supraveghere, iar contractul să se încheie pentru servicii de pază? Este vorba de contractul de la Centrul Militar Județean Neamț, încheiat cu societatea Silguard SRL Săvinești, unde acționar este Cosmin Vicol, soțul farmacistei asociate cu Iulia Elena Pruteanu în C&C Farm, totodată cumnat al fostului dvs consilier Ciprian Enache.
9. Considerați că activitatea Spitalului Județean de la preluarea de către Consiliul Județean vă reprezintă? Sînteți mulțumit de modul în care au fost cheltuiți banii județului în această unitate?
10. Păstrînd ideea, vă rugăm să comentați din poziția publică pe care o aveți dacă vi se pare mare suma de 500 de milioane lei vechi pentru un contract de consultanță pentru externalizarea serviciilor de curățenie la SJU Neamț.
11. Politica dusă de Consiliul Județean a făcut ca pacienții să nu aibă medicamente, elementarele materiale sanitare (spirt, pansamente, leucoplast etc.) în condițiile în care listele de achiziții de la Spital sînt pline de cheltuieli cel puțin discutabile, dacă nu ilegale, evidență care ar fi trebuit să vă fie pusă pe masă în calitate de ordonator principal de credite. A fost? Ați luat vreo măsură? Dacă da, ce anume? Dacă nu, de ce?
12. Cum comentați faptul că multe hotărîri importante ale Consiliului Județean au trecut datorită/ din cauza votului unui consilier declarat incompatibil, dl. Mihai Chebac, și a altuia care este incompatibil, dar fentează situația și cu ajutorul dvs, dl. Valerică Frățilă? Vă este teamă că se va ajunge ca aceste hotărîri să vă fie imputate dvs personal și Consiliului în solidar?
13. Ați declarat că nimeni nu v-a anunțat despre schimbările din organigrama aparatului propriu al CJ Neamț cît ați fost în concediu medical. Să înțelegem că a existat o ruptură între dvs și consilierii județeni ai PDL? Care ar fi cauzele acesteia, dacă ea a existat?
14. Sînteți mulțumit de cum funcționează/ se derulează programul ”Cornul și laptele” în județ? Îi cunoașteți pe patronii societăților care se ocupă cu acest program și în afara relațiilor oficiale președinte – prestator de servicii? Ați avut vreun folos material legal din partea acestora? Sau a vreunuia dintre ei?
15. Ce părere aveți despre traseismul politic?
Mesagerul de Neamț