Sfinții Arhangheli sunt în număr de șapte și stau înaintea Tronului Slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuși Sfântul Ioan Evanghelistul. Aceștia sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil și Varahiil. Fiecare arhanghel are o anumită misiune divină de îndeplinit.
Mihail, ce se tâlcuiește ”puterea lui Dumnezeu”, este voievodul oștilor cerești și cel dintâi din ceata Sfinților Arhangheli. El poartă sabie de foc și are slujba de a păzi Legea lui Dumnezeu și de a birui puterea vrăjmașilor. Când Lucifer a greșit în Cer și au început a cădea mulțime de îngeri, atunci toate puterile cerești tulburându-se, a stat Arhanghelul Mihail în mijloc și a strigat: ”Să luăm aminte!” Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor.
Arhanghelul Mihail l-a certat pe diavolul în pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicând: ”Certe-te pe tine Domnul!” (Iuda 1, 9).
De asemenea, el a însoțit pe poporul ales din Egipt în pământul făgăduinței. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel împietrit al lui Faraon.
El s-a arătat păzitor oștilor lui Isus Navi, căruia i-a zis: ”Eu sunt Voievodul oștilor Domnului și acum am venit” (Iosua 5, 14).
El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. El a păzit pe Daniil cu viață, în groapa cu lei.
El a adus foc și pedeapsă peste cetățile cele desfrânate, Sodoma și Gomora. El a dat biruință lui Ghedeon în luptă.
El a scos viu pe Lot din Sodoma. El a făcut multe minuni, precum cea din Colose, minunea din Mânăstirea Dochiarul (Sfântul Munte) etc.
Iar la sfârșitul veacului, tot el, împreună cu ceata arhanghelilor, va suna din trâmbiță, va scula pe cei morți și va aduna toate limbile la judecată, după mărturia Sfântului Apostol Pavel care zice.
Gavriil, ce se tâlcuiește ”bărbat-Dumnezeu”, este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiești. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. El este foarte dulce la vedere și plin de dumnezeiască blândețe. Pentru aceasta a și fost ales și trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieștilor ei părinți Ioachim și Ana. El a vestit în templu Sfântului Zaharia că soția lui va naște la bătrânețe pe Sfântul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil. Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu. El i se arăta adesea și-i descoperea taine negrăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfânta Sfintelor.
El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui Hristos, mai înainte decât toți îngerii. El a rostit cel dintâi numele Preadulcelui Iisus.
El a pus nume Sfântului Ioan Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia.
El a cântat cel dintâi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). El a învățat pe păstori să cânte. El a descoperit magilor taina întrupării. El a liniștit pe Iosif când voia să lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul și iarăși să se întoarcă în Nazaret. Sfântul Gavriil ocrotește pe fecioare, acoperă pe mame, păzește pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinți la Dumnezeu și aduce înapoi împlinirea cererilor. El slujește tainelor celor mari și ajută la înmulțirea și mântuirea neamului omenesc.
Sfinții Arhangheli și Apele Vindecătoare
Sfântul Apostol Ioan, însoțit de Sfântul Apostol Filip, a predicat Evanghelia la Heretop, aproape de cetatea Colose. El a privit către acest loc și a proorocit că din el va țâșni un izvor cu ape vindecătoare. Acest izvor va fi în grija Sfântului Arhanghel Mihail. La puțin timp, proorocia s-a împlinit, iar la el veneau din toate părțile persoane pentru a se vindeca de diverse boli. Unui păgân din Laodiceea i s-a arătat Sfântul Arhanghel Mihail și i-a spus să-și ia fiica lipsită de puterea de a vorbi și să vină la acel izvor pentru a primi vindecare. După ce fata a băut din acea apă, a început să vorbească. Tatăl fetei, în semn de recunoștință, a zidit acolo o biserică închinată Arhanghelului Mihail. Miracolele nu se opresc aici. Păgânii, văzând că mulți se botează în acea biserică, au dorit să schimbe cursul acelui izvor peste ea. Arhanghelul Mihail i s-a descoperit lui Arhip și l-a încurajat pe acesta să lovească cu toiagul în stâncă, pentru a face loc apei să treacă prin ea. Din acel moment, locul s-a numit ”Hones”, adică ”mistuire”, pentru că acolo apele se mistuie în piatră.
Sfântul Arhanghel Gabriel este cunoscut și în alte religii benefice planetare. Profetul Mahomed afirmă că Gabriel (Jibrail), cel cu 140 de perechi de aripi, i-ar fi dictat Coranul, vers cu vers. În tradiția islamică, Gabriel este considerat a fi spiritul divin al adevărului. În tradiția ebraică Gabriel este îngerul pedepsei divine care s-a abătut asupra așezărilor Sodoma și Gomora.
Hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril
Este sărbătorit în mai multe mânăstiri din județul Neamț, dar și într-o mulțime de biserici. Dintre mânăstiri amintim Mânăstirea Agapia (bazele ei au fost puse de Sfântul Ștefan cel Mare). Este un unicat în privința faptului că are două biserici suprapuse, cu intrări și hramuri diferite. Un hram este serbat pe 8 noiembrie, iar celălalt de Sfântul Dimitrie.
O altă sărbătoare a hramului Sfinților Arhangheli se va face la Mânăstirea Petru Vodă, unde puterea rugăciunilor părintelui †Iustin Pârvu și a moaștelor Sfinților Închisorilor ne mențin atenția trează către sfântul neam românesc. Una dintre ctitoriile cele mai cunoscute ale sfântului domnitor moldovean Ștefan, Mânăstirea Războieni își serbează hramul pe 8 noiembrie.
[message_box title=”Terapia creștină a sufletului – Apa †preotului Ghelasie Gheorghe” color=”red”]Rețetele hristice pentru diferitele afecțiuni, lăsate de părintele nostru Ghelasie Gheorghe, sunt adevărate comori ale spiritualității benefice din Carpați. Astăzi prezentăm Apa de mălai de porumb a părintelui. «Atenție, bolile de Plămâni sunt mai ales ale Tineretului, care își pierde energia, mai ales prin desfrâuri și distrugeri sentimentale. Ouăle, cărnăria și dulciurile mai mult strică, producând ”explozii” în plus, ce și mai mult extenuează. Ceaiurile să fie simple, mai ales de Soc, de Coada Șoricelului. Pe toată durata fierberii, un credincios să se roage lângă oala cu ceai. Să se folosească Apa de Mălai de Porumb (amestecată cu Agheasmă de la preot foarte credincios), că întărește îndeosebi Plămânii. Se macină câteva Unguri de Boabe de Porumb cu puțin Orez, se pune o Cană cu Apă și se lasă la dospit 10 ore: se mestecă și se bea lichidul lăptos, gură cu gură; potolește și tusea”.[/message_box]
Știați că…
- Analiza fizică (structurală) și analiza energetică a apei contează cel mai mult?
- Apa filtrată cu ajutorul celor mai bune filtre este o apă moartă din punct de vedere energetic și nu stimulează viața în niciun fel?
- Bând o apă super filtrată expuneți corpul unei reacții asemănătoare cu cel al unui drogat intrat în sevraj?
- Dacă udați o plantă cu apă super filtrată, aceasta moare mai repede decât dacă o udați cu apă obișnuită?
- Apa super filtrată nu înlătură acumularea de metale grele în organism?
- 95% din acumulările de toxine din organism provin din modul de alimentare, alimente (surogate, conservanți , E-uri…) și aer (eșapamente și gaze)?
- Apa cea mai bună este apa care funcționează ca și filtru al organismului?
- Apa energizată fortifică imunitatea corpului uman și nu numai?