Sfânta Muceniță Ecaterina este una dintre cele mai importante sfinte din panteonul slujitorilor de Dumnezeu născuți pe această planetă. Este considerată a fi o Adevărată Fiică de Dumnezeu.
Sfânta Ecaterina s-a născut în secolul al IV-lea d.H. A studiat științele vremii, fiind cunoscătoare a limbilor greacă și latină. De asemenea, avea cunoștințe aprofundate de oratorie și astronomie. Înainte de începerea dezbaterii în care Sf. Ecaterina a făcut de rușine 100 de filosofi atei ai vremii, ea a fost vizitată de Sf. Arhanghel Mihail, care a încurajat-o. Chiar i-a și convins pe aceștia să îmbrățișeze credința în Hristos. Împăratul a poruncit ca toți acei filosofi să fie arși de vii, ca să nu mai răspândească credința creștină. Prin rugăciunile Sfintei Ecaterina, ei au primit, prin focul cel mucenicesc, Sfântul Botez și Darul Sfântului Duh.
Pe Sf. Ecaterina împăratul a supus-o la chinuri înfricoșătoare, după care a aruncat-o în închisoare, poruncind să nu i se dea de băut și de mâncare. Dar milostivul Dumnezeu îi purta de grijă și îi trimitea zilnic hrană, printr-o porumbiță. Mai mult, Însuși Iisus Hristos a venit la ea pentru a o îmbărbăta. Împăratul a hotărât ca Ecaterina să fie trasă pe o roată cu cuie, așa încât să-i rupă în bucăți trupul. Dar un înger a venit și a sfărâmat roata, iar bucăți din ea au sărit către păgânii care erau de față atunci, omorându-i.
Sfânta Ecaterina și-a înălțat mâinile și s-a rugat, pentru ea și pentru întreaga lume. Apoi și-a plecat capul și a fost decapitată. Din grumazul Sfintei, în loc de sânge, a curs lapte, spre dovada curăției și a vieții ei feciorești.