O vizită a unui ministru în Neamț este întotdeauna un eveniment. Când ministrul vine cu scopul declarat de a face personal controale la unele depozite ecologice, evenimentul ar trebui să devină unul major, mai ales dacă este vorba despre depozite construite pe fonduri europene. Conferința de presă ținută la sediul Prefecturii Neamț a fost o mostră de deturnare a opiniei publice de la subiecte grele, precum Roșia Montana, gaze de șist etc., și de a contabiliza imagine pentru un ministru priceput la așa ceva. Au fost aruncate în gura presei numele unor firme, s-au dat niște date aproximative, cu trimiteri spre posibile ilegalități, fără a se prezenta ce ce se află în spatele acestor firme și dacă nu cumva există o bătălie în cadrul grupurilor de interese din USL în legătură cu o afacere care promite profituri de miliarde. Pentru ”Mesagerul de Neamț” subiectul nu este nou, un serial publicat recent privind ”Metamorfoza gunoiului românesc în deșeu european ” atingând cele mai importante aspecte ale unui proces de integrare cu accente specific autohtone. Serialul vine după ce, în trecutul nu foarte îndepărtat, despre firmele ”afectate” de controlul ministerial, Mesagerul a scris mai multe anchete, privind participarea la o licitație care are toate datele de a fi considerată ”în familie”.
Păienjenișul numit Ecolis
La conferința de presă a doamnei Rovana Plumb a fost pronunțat numele firmei Ecolis în legătură cu un depozit de deșeuri aflat pe platforma de la Săvinești. Depozit autorizat, cum a specificat unul dintre administratori, aflat cu toate actele la zi. Acuza adusă, referitoare la neconcordanța dintre cantitatea de deșeuri intrată și cea înregistrată, este o chestiune contabilă, care poate ține cel mult de Serviciul Economic al Poliției. Fără să o spună direct, doamna ministru a amintit, provocată de o întrebare din sală, că ar exista o legătură a firmei Ecolis și cu depozitul construit pe fonduri europene la Girov. S-a vorbit despre o participare inițială, urmată de o retragere din respectiva asociere. Același lucru ni l-a sugerat și Dan Luca, unul dintre acționarii de la Ecolis. Ambele declarații sunt adevărate și false în același timp. Ecolis a fost și este peste tot, lucru demonstrat de structura acționariatului diverselor firme prinse într-un lanț de legături aparent greu de desfăcut.
SC Ecolis SA are sediul central în Piatra Neamț, pe str. Ciocârliei la nr. 8B. Acționarii săi sunt Dan Luca, Ionel Șerban și Cristina Elena Vicol ca persoane fizice ,Vivani Salubritate SA și Chinox AG din Elveția ca persoane juridice. Aceeași adresă o mai au alte 3 firme cu profil de activitate asemănător: Apisorelia SRL, Apicons SRL și Apieco SRL.
Societatea Ecolis are o istorie interesantă în Neamț, cel puțin legată de perioada mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț al lui Vasile Pruteanu, care ar trebui coroborată cu datele unor achiziții de terenuri, deschideri de puncte de lucru și viitoare programe europene. În acționariatul firmei a fost, până pe 3.10.2011, cu 10% din acțiuni doamna Iulia Elena Pruteanu, fiica fostului președinte. Sub presiunea scandalului declanșat de Mesagerul de Neamț, privind conflictul de interese al domnului Pruteanu, care a permis contracte între farmacia fiicei sale și unități subordonate Consiliului Județean, s-au operat niște modificări. În locul Iuliei Pruteanu, în Ecolis apare doamna Elena Cristina Vicol, asociata de atunci a doamnei Pruteanu, în farmacia cu pricina, care funcționa sub egida firmei C&C Farm SRL. Practic, s-au pasat acțiunile între acționarii unei firme, pentru a dispărea doamna Pruteanu din Ecolis.
În data de 31.08.2011, când încă doamna Pruteanu era acționară la Ecolis, o societate din Suceva, numită Tehnomedica SRL, deschide un punct de lucru la Girov, pe tarlaua Ilișești și schimbă sediul firmei, din Suceava la Piatra Neamț, pe strada Mihai Stamatin, nr. 13, birouri 1-2, la doi pași de Garda de Mediu Neamț. Am semnalat acest moment deoarece depozitul controlat la Girov de doamna ministru este al firmei Tehnomedica SRL, care are ca acționari alte două societăți comerciale numite Ecolis SRL (90%) și Vivani Salubritate SA din Slobozia (10%), reprezentată de un domn, Iancu Vasile pe numele său. În iunie 2013, administrator unic este numit domnul Gabi Ionașcu, fostul primar PSD al municipiului Slobozia. De observat legăturile, care vin aproape firesc, între mediul de afaceri și cel politic, toate grefate pe o activitate prolifică desfășurată pe linie de partid înainte de 1989.
Declarația dată la momentul controlului de Dan Luca, administrator la SC Ecolis SRL arată clar care sunt legăturile între firme și persoane: ”Există un contract de administrare între Ecolis, care a avut toate autorizațiile de mediu și de construcție obținute, și Tehnomedica, care avea deja aprobate fonduri de mediu pentru construirea unui depozit. Prin contractul 1841 din septembrie 2011, s-au cedat posesia, folosința și administrarea amplasamentului, în vederea realizării investiției constând în înființarea și operarea de către Tehnomedica a unui depozit definitiv de deșeuri industriale periculoase și nepericuloase, cu respectarea prevederilor contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. 311/N/05.12.2008 și a actelor adiționale la acestea, încheiate între Administrația Fondului de Mediu și Tehnomedica !” Este de reținut că Ecolis avea deja terenul, autorizații de mediu și de construcție obținute pentru un proiect pe care firma suceveană avea aprobate fonduri de mediu. Ideea că răspunderea este toată la fosta firmă suceveană, actualmente cu sediul în Slobozia de Ialomița – în condițiile în care Ecolis are 90% din acțiuni și un asociat de la Ecolis, în speță Vivavi Salubritate restul de 10% – este, poate, viabilă în cazul unui proces, pentru că este greu de crezut că administratorul a făcut totul de capul său și că acționarii nemțeni nu l-au supravegheat pe fostul primar.
Să mai facem câteva precizări necesare. Vivani Salubritate SA, cea care deține majoritatea în Ecolis, are și ea un acționariat interesant, de data acesta prin implicațiile sale naționale. Acționari sunt Iancu Vasile, Marian Popa, Imreh Jeno și omniprezenta Chinox AG, firmă elvețiană reprezentată de Janos Kalman. Firma elvețiană deține majoritatea în Vivani Salubritate și, în felul acesta, controleză și Ecolis, și Tehnomedica, și multe alte firme legate ombilical.
În anii din urmă, diverse publicații au reușit să ridice ocazional vălul de pe combinațiile strategice țesute în jurul afacerilor cu deșeuri din România. De la simpla colectare organizată la decontaminarea solurilor și refacerea ecologică a terenurilor poluate se învârt sume care dau fiori. A vorbi despre un veritabil cartel al deșeurilor nu este o eroare, cel puțin după dezvăluirile din vara anului trecut publicate de ziuanews.ro, dar și de alții. La fel ca-n alte domenii strategice, avem de-a face cu „băieți deștepți”. Diferența e că Lorzii deșeurilor au fost prea puțin tulburați.
Fără semnalele din presă, Asociația pentru managementul deșeurilor industriale și a siturilor contaminate (AMDISC) trecea lejer neobservată. Funcționează din 2011, când a bifat o participare la Târgul Internațional Pollutec de la Paris. Sub această nevinovată, dar promițătoare titulatură se reuneau, din bun început, nu mai puțin de nouă societăți comerciale cu activități ce se regăsesc în denumirea asociației. Printre acestea, SC Vivani Salubritate SA din Slobozia, ale cărei ramificații și interese ajung în județul Neamț. Cu toate că site-ul oficial (www.amdisc.ro) este suspendat, mai jos sunt prezentați membrii fondatori ai asociației:
1. SC Eastern Europe Logistic & Management SRL Jilava, județul Ilfov, reprezentată de Cristian Ioan Pocol, care este și președintele asociației.
2. SC Vivani Salubritate SA Slobozia, județul Ialomița, reprezentată de Sorina Bosoanca, fosta șefă a Direcției juridice din Primăria Brăila (până în 2007), pe vremea când primar liberal era senatorul Constantin Sever Cibu, fost director general al uzinei PROGRESUL din localitate până în 1991. Acționariatul, valabil, la momentul constituirii asociației, era următorul: firma Chinox Beteiligungs GmbH Munchen (67%), reprezentată de Janos Kalman, Iancu Vasile, din Slobozia (cu 31%), administrator și președinte al Consilului de Administrație, și Imreh Jeno, din Târgu Mureș (2%).
3. SC Ro Ecologic SRL Slobozia, cu acționari firmele Vivani Salubritate SA Slobozia (65%), Pro Air Clean SA Timișoara (30%) și Chinox Beteiligungs GmbH Munchen (5%), reprezentată în asociație de Iulian Cristian Dragomir.
4. SC Eco Servtrans SRL Timișoara, cu acționari sibienii Ovidiu Teodorescu (28%), Dan Toader (9%), Anuța Radu (8%) și Mihai Dumitrescu (4%), alături de firmele SC Pro Air Clean SA Timișoara (25%) și Vivani Salubritate SA Slobozia (26%), cea din urmă reprezentată tot de Iulian Cristian Dragomir.
5. SC Setcar SA Brăila, reprezentată de către Gheorghe Iulian Franga, cunoscut om de afaceri brăilean care controlează această firmă ajutat de câțiva directori precum Adrian Mavrochefalos (fost șef al FPS Brăila, lider PNȚCD Brăila și director zonal Lukoil) și Vily Ursan (ex-administrator al PECO Brăila și fost director zonal Lukoil).
6. SC Euro Construct Trading 98 SRL București, reprezentată prin Dan Besciu.
7. SC Pro Air Clean SA Timișoara, firma româno-germană cu același acționar principal ca Vivani Salubritate SA și este reprezentată în asociație de Nicolae Marian Strâmbeanu.
8. SC Ecosafe SRL Oradea, deținută de către trei cetățeni maghiari din Debrecen – Attila Bozsik (35,10%), Zsolt Kurucz (20,06%), Tamas Kurucz (20,06%) și orădeanul Tamas Bruncsak (24,78%), reprezentantul firmei în asociație.
9. SC D&V Environment SRL Țăndărei, județul Ialomița, controlată de localnicii Emil Mihai Vărzaru și Alexandru David, reprezentantul în asociație.
Pe lângă Vivani Salubritate, reține atenția Euro Construct Trading 98, mai cunoscută prin „regi asfaltului” Dan Besciu și Sorin Vulpescu de la „Golden Blitz”.
Structura de reprezentare ca structura de reprezentare, însă din momentul în care unele lucrări semnificative sunt preluate între membri, semnele de întrebare devin naturale. Este cazul decontaminării solurilor și refacerii ecologice a terenurilor poluate cu substanțe petroliere sau toxice, ca generic. Concret, cum semnala și presa brăileană, anul acesta, asocierea formată din Euro Construct Trading 98, Vivani Salubritate, Uni-Recycling București și Setcar a beneficiat, în 2011, de la OMV Petrom, de un contract de aproape 7 milioane euro „pentru „lucrări de procesare a șlamurilor din depozitele de reziduuri petroliere”. A fost o simplă negociere fără anunț de participare, OMV Petrom primind o singură ofertă din partea celor patru firme. Firește, lucrările puteau fi subcontractate. În aceeași formulă, cu un an înainte de oficializarea asociației, aceleași patru firme, obținuseră un alt contract, tot de la OMV Petrom, în valoare de aproximativ 13 milioane euro, pentru „servicii de eliminare a deșeurilor și a apelor uzate, salubrizare și servicii similare”. E greu să nu fii surprins că e vorba, în ambele contracte de aceleași zone cu zăcăminte petroliere: Brădești, Țicleni, Ileana-Cârtojani-Bolintin, Videle-Vadu Lat, Preajba Nord-Sud, Mamu-Otești și Vâlcele-Slătioara. Pe de altă parte, dând subcontractării partea ei de plasare, sare în ochii raportarea de mediu făcută de Vivani Salubritate, în 2011, conținând lucrări întinse din 2009 la Moinești, Boldești-Scăeni și Suplacu de Barcău. Terenurile sunt deținute de OMV Petrom.
Obișnuit cu jocurile mari din jurul drumurilor, pe mâna Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Dan Besciu și Euro Construct Trading 98 nu aveau cum rata o minunăție de decontaminare pe amplasamentul autostrăzii Transilvania. În zona Turda, pe circa 12.000 mp, pământul era infestat cu cianuri, mercur și alte deșeuri toxice. În asociere cu Uni-Recycling București, Setcar Brăila și I&C Transilvania Construcții Turda, au prins un contract de puțin peste 16 milioane euro, suplimentat apoi cu încă 8.
Internaționalizarea ramificațiilor din domeniu este firească, naturală. O dovedesc acționarii și reprezentanții unora dintrele firmele din cadrul AMDISC, dar și dinamica preluării de afaceri pe piața noastră. O probă în acest sens este Chinox Beteiligungs. Sub diferite forme de organizare și localizări, grupul occidental, înființat în 1997 pentru a derula afacaeri în Europa de Est, nu este legat exclusiv de controlarea Vivani Salubritate după 2003. Direct sau indirect, pe lista de parteneri figurau cel puțin Ecovalor SRL, Petrom SA, Arcelor Mittal Hunedoara SA, Arcelor Mittal Galați SA, Arcelor Mittal Tubular Products Roman, Setcar SA, Stena DTM SRL, Automobile Dacia SA, Nuclear Electrica Cernavodă SA, Compa SA Sibiu, Pro Air Clean SA Timișoara.
O altă probă, susținută de ramificații solide, vine dinspre președintele asociației, Cristian Ioan Pocol, mai cunoscut de un timp încoace prin SC STENA DTM SRL, cu sediul tot la Jilava, ca și SC Eastern Europe Logistic & Management SRL. Afacerea inițială, S.C. DTM WASTE RECYCLING SRL, a fost preluată de gigantul internațional STENA METALL, prin STENA Technoworld Aktiebolag, persoană juridică suedeză cu sediul la Goteborg, odată cu vânzarea unui pachet de 75%. Grupul suedez desfășoară activități de servicii de management al deșeurilor, consultanță și implementare a politicilor de mediu, operând în 13 țări. Reciclează și procesează metale feroase și neferoase, deșeuri de hârtie și mase plastice, deșeuri periculoase, substanțe chimice și alte deșeuri industriale. Asta e partea ușor vizibilă, promovată cu ani în urmă de înșiși soții Liliana și Cristian Ioan Pocol. La o cercetare mai atentă, se descoperă o conexiune suplimentară spre Piatra Neamț: de publicarea unor documente legate de afacere, în Monitorul Oficial, s-a ocupat Alberto Kurtyan, celebru cândva pe meleagurile noastre ca urmare a prestațiilor controversate de avocatură în cadrul unui „barou paralel”, dar și datorită asocierii cu personaje extrem de dubioase. Și vorbim doar despre o mică parte din partea oricum greu de observat a unui munte de miliarde de euro.
[message_box title=”Confirmare pentru miza de ordinul zecilor de miliarde de euro!” color=”red”] Ministerul Mediului, prin vocea Elenei Dumitru, secretar de stat, recunoștea direct în luna iunie că reciclarea înseamnă profit și dezvoltare economică pe lângă reducerea poluării. Într-o declarație preluată de agențiile de presă, Elena Dumitru mai vorbea despre un studiu al Comisiei Europene, potrivit căruia implementarea integrală a legislației în domeniul deșeurilor ar putea duce la economii de 72 miliarde euro/an, la creșterea cu 42 miliarde euro a cifrei anuale de afaceri a sectorului gestionării și reciclării deșeurilor în UE și la crearea a peste 400.000 de locuri de muncă până în 2020. De ce exact până în 2020? Pentru că se are în vedere etapa 2014-2020 de programare a fondurilor structurale.
Unele dintre problemele semnalate oficial se refereau la monopolul firmelor de salubritate, concurența scăzută pe piața de colectare, costurile ridicate pentru neutralizarea deșeurilor sanitare și proasta colaborare cu reprezentanții autorităților locale.
Elena Dumitru declara oficial că „din cele 2.114 firme ce activează în domeniul de colectare-recuperare deșeuri, înregistrate în perioada 2011-2012 la Oficiul Național al Registrului Comerțului, o treime au fost înființate în ultimii doi ani, iar jumătate se ocupă cu recuperarea materialelor reciclabile și sortare. Aceasta reprezintă o creștere importantă a industriei deșeurilor. Această creștere este susținută și de introducerea liniei de finanțare POS Mediu în cadrul căreia au fost alocate 2 miliarde euro pentru finanțarea acestui domeniu”.
Nu în ultimul rând, reprezentanții Ministerului Mediului subliniau că antreprenoriatul în domeniul managementului deșeurilor este unul de succes la nivelul… altor state membre ale Uniunii Europene.
În luna septembrie, Elena Dumitru a fost eliberată din funcție, împreună cu alți doi secretari de stat. Oficial se spune că la cererea sa. Neoficial, de la Roșia Montană li s-ar trage. Dumitru a lucrat în Ministerul Mediului mai mulți ani, ocupând și postul de director general al Direcției Deșeuri. A participat la negocierile pentru Capitolul 22 Mediu din Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.[/message_box]
Viorel COSMA
Un comentariu
A ciordit unul articolul… :))))
http://www.ziarulstirea.ro/menage-a-trois-pestilential-vivaniprimaria-sloboziapolaris/