La finele săptămânii trecute, la Roman a avut loc devierea râului Moldova pe cursul firesc, astfel încât apa să poată trece prin microhidrocentrală. O etapă finalizată cu succes, care anunță apropierea termenului de finalizare a obiectivului.
Devierea râului s-a făcut fără probleme, iar specialiștii au pus din nou în funcțiune stavilele gonflabile și cele metalice, pentru a vedea cum se comportă acestea în realitate, când există un nivel normal al Moldovei. La eveniment au fost prezenți și șefii de servicii din Primăria Roman, precum și proiectantul. ”Am asistat la încheierea unei noi etape din acest obiectiv: aducerea Moldovei pe cursul vechi, prin închiderea brațului artifical care s-a creat pentru desfășurarea lucrărilor. Lucrările vor continua, inclusiv cu clădirea tehnică. Se va trece la crearea părții de beton dintre pinteni, către celălalt mal, până în digul Apelor Române. Să mergem cu vreme bună și, în mai-iunie, să punem în funcțiune acest obicetiv. Am trecut de partea grea, de emoții. Va mai fi emoție, dar pozitivă, la montarea turbinelor. Hidrocentrala este sofisticată. Se vor monta senzori de nivel, care vor porni și închide automat turbinele, pentru a avea un bun raport între nivelul apei în lac, debitul râului și producția de energie electrică”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.
Acesta s-a arătat mulțumit de modul în care au lucrat reprezentanții Societății Construcții Hidrotehnice (SCH) Iași: ”Nu vreau să laud pe nimeni, dar sunt constructorii care au răspuns cel mai bine la modul de desfășurare a lucrărilor, la efort, au înțeles când banii nu au venit la timp și au dat dovadă de solidaritate cu comunitatea”.
Partea de construcții se va finaliza în acest an, speră reprezentanții SCH Iași. În primăvara anului viitor vor fi montate și turbinele, acestea fiind deja comandate în Franța. ”Urmează să facem lucrările pe celălalt mal și amenajarea coronamentului. În martie 2014 vom monta turbinele și în mai-iunie va deveni funcțională. Am folosit pentru construcție 6.300 metri cubi de beton și 80 de tone de oțel beton. Acum două săptămâni am fost în Franța și ne-am asigurat că furnizorul, până în decembrie, va încheia producerea microhidroagregatelor. Nu are rost să le aducem pe timp de iarnă, așa că ele vor fi montate în primăvara anului viitor. Este prima investiție din țară cu asemenea echipamente, este o premieră în România”, a declarat Bogdan Spătariu, director de producție Construcții Hidrotehnice Iași, cei care asigură și lucrările la acumularea Pașcani.
Primarul Laurențiu Leoreanu spune că nu sunt probleme în ceea ce înseamnă derularea programului european, rambursările venind la timp pentru a deconta lucrările făcute: ”Stăm bine la acest capitol pe toate proiectele europene și nu avem emoții. Avem încredere că 2014 va fi un an mai bun decât acesta și deja lucrăm la mai multe proiecte. Sperăm să fie un an bun și din punct de vedere economic la nivel de familie. Prevăd o relansare a economiei generale și traiului familiei din 2015”.
În ceea ce privește negocierile pentru ca energia produsă de microhidrocentrală să fie integrată în sistemul național, primarul s-a mulțumit doar să spună că ”lucrurile se vor rezolva”.
Pentru 2014, din bugetul local vor fi alocați bani pentru modernizarea Punții ce face legătura între Roman și Cotu Vameș, iar în următorii ani se va încerca accesarea de fonduri europene pentru amenajarea unei faleze, pe zona Ștrandului. Valoarea totală a investiției de la microhidrocentrală este de 25.895.880 lei. Energia produsă aici urmează să suporte consumul cu iluminatul public și chiar cel din unitățile de învățământ din Roman, ceea ce va însemna, după toate calculele, o economie importantă la bugetul local.
Claudia MATEI