E imposibil să nu știți reclamele alea cu iz patriotic, difuzate la greu de televiziuni și televizuini, în care un individ – ba vrând să returneze o rochie și un laptop, ba nemulțumit de aerul condiționat de la hotel furnizat de-un evantai – spune ca din fundul curții: „Glumiți, știți cine sunt eu? Sunt cetățean european și am drepturi.” Românul standard ia enunțul de bun și-l crede general valabil, nereținând că e vorba de-o campanie de conștientizare pe teme de protecția consumatorului față de cumpărături online, returnarea sau înlocuirea unui produs și pachete turistice mincinoase. Odinioară, alți români standard, proaspăt descoperitori de reclame TV, erau fascinați de clipul cu „V-am prins, vrăjitoarelor!”, clip care împingea „Felix the best, computer made in Romania” prin TVR. Computatorul ăla, după cum au dezvăluit în presa locală a vremii niște ingineri de bine de la vechiul Centru Teritorial de Calcul Electronic din Piatra Neamț, era făcut în Coreea de Sud. Astăzi, în goana națională după reclame desăvârșit de idioate, se poate constata repede că stăm și mai rău. Se spune că am fi contemporani cu o pretinsă evoluție a publicitarilor români, susținută de grandoarea a oarece premii internaționale, dar de fapt asistăm la acte de prostituție a creativității sub comenzi cumplit de mincinoase și periculoase în comparație cu „minunea” cu nume de motan din desenele animate. Din rațiuni de profit sau supraviețuire, agențiile care fabrică produse publicitare nu au puterea să respingă complicitatea la promovarea tâmpeniilor, adică să le transmită unora, în termeni fermi, că banii lor nu-s buni. Responsabilitatea socială și profesională ar veni că nu există, în condițiile în care destui sunt afiliați, dacă nu cumva reprezintă direct jucători interesanți, respectabili ai pieței internaționale de profil, o piață unde nu ai voie să minți sub comanda contractului.
Desăvârșirea crimei de publicitate mincinoasă televizată vine din zel și din sistemul românesc, cel putred în realitate. Complicitățile politice trebuie subînțelese. Indiferent de gradul de idioțenie al reclamelor TV, volumul și direcționarea sau arondarea lor, mai cu seamă pe emisiuni, ajung să dicteze, în cel mai fericit caz să influențeze, conținutul și abordările multor programe. Mai mult, se impun ore false de audiență, cu fătuce și gurnaliști abonați la a ne lua de proști chiar pe toți. În fond, aceste personaje fac o publicitate mincinoasă indirectă, indiferent de rangul și aria de difuzare a emisiunii. În termeni de educație, ar trebui să refuze participarea la o emisiune despre Roșia Montană când se difuzează clipuri favorabile nenorocirii de acolo. În termenii de civilizație și respect pentru ființa națională, pentru optimismul dublat de pacostea de credulitate genetică, ar trebui să recunoască faptul că românul nu este tratat ca un cetățean european și nu are drepturi reale. Nici măcar în propria-i țară. Fudulia e un reper arhicunoscut. Atrofierea discernământului, prin consumul iremediabil de publicitate, dovedește și încurajează crima, cu sau fără gura plină de Europa, zi de zi. Totul e pe bani. Spre deosebire de alte acțiuni comparabile, crima de publicitate mai și rânjește.
Viorel COSMA
