Despre cercetași puțini au auzit, mai mult din filmele americane pentru copii, acolo unde cei mici erau îmbrăcați în verde…
An: 2013
Miercuri dimineață, în jurul orei 9, directorul Liviu Timuș a fost primit în „audiență de lucru” la președintele CJ Neamț.…
Comună-minune, aflată în strânsă competiție neoficială cu Dumbrava Roșie la capitolul isprăvi nemaiauzite, Girovul este o resursă dolofană de povești…
• astăzi, partea I Sistemul bancar din România s-a aflat de multe ori în mijlocul unor scandaluri naționale, multe din…
De câțiva ani ni se scot ochii cu marele proiect prin care se vor rezolva problemele privind alimentarea cu apă…
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), cândva incontestabil exemplu de bune practici, este condusă în continuare de același Constantin „Titi”…
Alegerile locale din Neamț au statuat câteva situații de fapt, care încă marchează județul. USL-ul a luat bătaie în runda…
Am ajuns și în/ la Stația de epurare de la Roman. Bifasem deja în scris, mai ales despre proiectul european…
Nu știm cum să face, da` o început mare zaveră pe la instituția cu cașchete care ne apără de cei…
Paul Pintilie conduce de ani buni secția de karate a Clubului Sportiv Ceahlăul. A împlinit 50 de ani în primăvară…









