Lovitură de teatru astăzi, la Prefectură, în prima zi de după concediu a prefectului George Lazăr. Asaltat de din toate părțile de reclamații privind incompatibilitatea aleșilor locali, iată că prefectul dă un prim ordin în acest sens. El se numește chiar ”Ordin privind încetarea de drept a mandatului unui consilier județean” și se referă la Gheroghe Vasiloiu, ales pe lista APEL. Acesta, așa cum s-a publicat pentru prima dată în cotidianul ”Ceahlăul”, marcă înregistrată, s-a aflat în incompatibilitate, fiind acționar la S.C. Ceahlăul SA, societate care avea acord de asociere cu Consiliul Județean. Prectura a considerat că acordul și-a produs efecte și în mandatul 2012- 2016 și că de accea Gheorghe Vasiloiu s-a aflat în starea de incompatibilitate specială, reglementată la articolul 90 din Legea nr. 161/2003, începând cu data de 1 iulie 2012.
Pentru Gheorghe Vasiloiu există posibilitatea de a face plângere la instanța de contencios administrativ.