Taxi Driver

Adrian Chitic are 32 de ani, din care ultimii cinci i-a petrecut făcând taximetrie în Târgu Neamț. Îndeletnicire și afacere preluate moștenire de la tatăl său. Muncește mult, nu prea are timp și de familie, dar s-a obișnuit cu stilul acesta de viață și nu prea l-ar schimba. Nu acum, cel puțin. În meseria asta, că e o meserie, lucrează cu oameni, așa că, după ce a cunoscut atâția, din care unii i-au mai dat și ”țepe”, poate spune că își selectează clienții pe criterii de încredere. Consideră că taximetria este ca armata: o meserie care îți impune un program și seriozitate.

Istoricul recent al unei afaceri de familie

Adrian Chitic povestește cum, la început, muncea zi și noapte, 24 din 24, 7 zile din 7. ”Am început taximetria în anul 2008. Înainte am lucrat la o firmă de termopane, dar tatăl meu, între timp, și-a făcut o firmă de taxi. El, înainte, se ocupa cu cauciucul, dar pentru că nu a mai mers afacerea s-a apucat de taximetrie. A pornit cu cinci taxiuri. Tata mi-a sugerat să lucrez cu el și mi-a dat una din mașini. Astfel, patru Logan-uri le-a dat în chirie, iar unul ne-a rămas nouă. El lucra ziua, iar eu noaptea, că eu încă mai lucram și la termopane. După o perioadă, tatăl meu s-a lăsat de taximetrie și am rămas singur. Ușor, ușor, mi-am făcut clienți. În primul an mi-a fost foarte greu, lucram zi și noapte, fără oprire. Mă trezeam la ora 6 dimineața și lucram până a doua zi dimineața. Mă uitam la colegii mei, care plecau seara spre casă, iar eu rămâneam singur la muncă, indiferent că erau sărbători sau nu. M-am ambiționat și am continuat”.

Greu e și acum. Nu lucrează cu dispecerat. Pur și simplu, îl apelează clienții, care ajung la el pe bază de recomandare: ”Eu am încercat să-mi aleg clienții. Dacă am simțit că un client le are cu băutura, sau că nu plătește, sau a mers o dată cu mine și nu mi-a plătit, a doua oară nu-l mai iau de client. Eu nu lucrez cu dispeceratul. Am întreprindere individuală, nu lucrez, ca alte firme, prin dispecerat. Pur și simplu îmi sună telefonul. Ori vine clientul la mașină… Dar, de cele mai multe ori, sunt recomandat de alți clienți.

Taximetria și familia

Deși e mereu la dispoziția clienților și nu știe niciodată când îi poate suna telefonul, încearcă, pe cât posibil, să stea cât de mult poate în preajma soției. Măcar o zi pe săptămână. ”M-am căsătorit acum doi ani. Soția mea este asistentă medicală la Secția de Chirurgie. Încă nu avem copii. Încerc să împac viața de familie cu cea de taximetrist, dar am mare noroc de soția mea, care este înțelegătoare. Să-i dea Dumnezeu sănătate, pentru că, dacă era alta, nu cred că mă înțelegea. Mi-am făcut un anumit program: dimineața plec la ora 7 și încerc să fiu acasă seara, la ora 9. Dacă se poate. Dacă nu, mai întârzii. Încerc, pe cât se poate, să-i acord și soției mele măcar o zi sau două pe săptămână. Ne înțelegem bine, în general. Deocamdată”.

Adrian spune că, dacă ar avea un copil, nu l-ar îndruma spre taximetrie. În niciun caz. Chiar dacă el nu se lasă de asta. ”Aș renunța la taximetrie doar în cazul în care aș găsi o afacere mai bună, să fie ceva sigur. În momentul de față, nu știu ce afacere ar merge. Nu poți să investești niște bani și să nu știi când îi scoți înapoi. În momentul de față nu mă văd făcând altceva. Poate în 4-5 ani am să văd altfel lucrurile, dar acum nu. Sincer, nu mi-aș îndruma copilul să urmeze taximetria. Aș face tot posibilul să facă altceva. Acesta ar fi ultimul lucru pe care l-aș face”.

Taximetria e ca armata

Din punctul său de vedere, taximetria e bănoasă doar dacă ai multe mașini. Dacă nu, îți asigură un trai decent. ”Meseria asta e bănoasă doar dacă ai clienți și te ții de treabă, dar să te îmbogățești nu ai cum. Doar să ai foarte multe mașini… Doar așa. Eu acum am trei mașini – două le-am închiriat, una am păstrat-o eu. Zic că sunt destul de înțelegător – celor doi șoferi de pe mașinile mele le iau undeva la 200 de lei pe săptămână. Cam 100 de euro pe lună iau de la amândoi. Însă, la cum am eu programul, poți trăi decent din taximetrie. Taximetria e ca armata: trebuie tot timpul să fii pregătit. Și când vrei să mănânci trebuie să știi când să mănânci, într-un anumit interval orar, când nu prea vin clienții. De exemplu, între orele 14 și 16. Nu sunt așa mulți clienți, așa că îmi pot răpi un sfert de oră să mănânc”.

Uneori, Adrian și mașina lui sunt de cursă lungă. La propriu. Bunăoară până la Oradea sau Timișoara, curse care i-au adus bani frumoși. ”O cursă de la Târgu Neamț la București costă în jur de 900 de lei, dar nu-ți dă nimeni. Și se ajunge la negociere, iar suma poate coborî până la 600-700 de lei. La cursa pentru Oradea, m-a ajutat Dumnezeu. Am cerut 1.000 de lei, iar când am ajuns acolo clientul mi-a dat 100 de lei în plus.”

Din torpedo

În mașina lui Adrian, de obicei, se aude radioul. ”Mai pun și muzică bună, CD-uri, care, cred eu, le place clienților. Au fost clienți care mi-au cerut să le pun manele, alții muzică populară, să dau mai încet, să dau mai tare… Să lucrezi cu omul e cel mai greu. Taximetria este o profesie, dar este un pic diferită față de altele. Așa cum am spus, e ca armata, trebuie să fii pregătit oricând. Și la masă stai tot timpul cu stresul acela «dacă mă sună», «dacă trebuie să plec»… Trebuie să fii permanent în gardă”.

Tot din torpedoul meseriei, Adrian confirmă mitul taximetristului în trafic – indisciplinat până la neobrăzare. ”Cei care spun că taximetriștii sunt nesimțiți în trafic, într-un fel au dreptate. Sunt unii dintre colegii mei care fac niște greșeli mari. Mulți dintre taximetriști încalcă regulile de circulație, te șicanează în trafic, sunt imprudenți. Eu caut să fiu undeva la mijloc, mai încalc și eu regulile, dar în limita bunului simț”.

[quote align=”center” color=”#999999″]
”Am luat și țepe. A fost cineva care m-a rugat să-l duc câteva zile cu taxiul fără bani, cu promisiunea că mă va plăti după aceea. Nu m-a mai sunat, iar acum, pe stradă, parcă nici nu mă cunoaște”.[/quote]

Ciprian Traian STURZU