Încă din Antichitate, prietenia a fost considerată cel mai misterios, mai tulburător și mai nobil sentiment din câte împodobesc ființa umană. Prieteniei i-au fost închinate vibrante pagini literare, adevărate poeme în versuri sau în proză, de gânditori și scriitori (poeți, prozatori, dramaturgi).
Pitagora (c. 560-500), matematician, om politic și filosof grec, este cel dintâi care a vorbit despre cultul prieteniei, încadrându-l într-o doctrină filozofică și morală, afirmând, între altele, că „prietenul este un alter ego al nostru, însemnând adesea același mod de a gândi, a simți și a acționa în împrejurări date.”
Istoria culturii și literaturii universale și românești reliefează, după aceea, atâtea prietenii exemplare, de o mare noblețe, cum au fost și acelea dintre Schiller și Goethe, Vasile Alecsandri și Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici, Tudor Arghezi, N.D. Cocea și Gala Galaction.
Un alt exemplu de înălțătoare și trainică prietenie, întemeiată tot pe alese sentimente și aspirații, este și aceea, mai mult sau mai puțin știută de publicul larg, dintre Bartolomeu Anania, Ana Blandiana și Romulus Rusan. I-am cunoscut prin februarie 1988, în apartamentul din Piatra-Neamț, situat în imediata apropiere a Bisericii „Precista”, al familiei Mihaela și Mitruț Babuc, ea – bibliotecară la fostul Liceu de Construcții, el – inginer mecanic și inspector școlar, de care eu și soția mea eram legați printr-o caldă colegialitate și printr-o prietenie dezinteresată, cultivată de ambele părți cu grijă și afecțiune.
Mărturisesc că, până a-i cunoaște pe cei trei scriitori, citisem cu încântare și benefic mie câte una dintre cărțile publicate de cei trei importanți oameni de cultură: Rotonda plopilor aprinși (1983) a lui Bartolomeu Anania (carte de memorii despre prieteni literari precum: Tudor Arghezi, Gala Galaction, Anton Holban, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Marin Preda; Autoportret cu palimpsest (1986) a Anei Blandiana (volum care adună tablete, eseuri și însemnări de călătorie) și America ogarului cenușiu (1977) a lui Romulus Rusan (memorial și eseu scânteietor despre realitățile din Lumea Nouă, despre America).
Cum spuneam, prietenii noștri ne-au invitat la ei, într-o seară a unei ierni feerice, cu ninsori bogate, fără a li se spune pe cine vom întâlni, în chip fericit, acolo. Pe atunci, vizitele reciproce erau frecvente și nu trebuia să luăm măsuri protocolare speciale. Ne prezentam unii la alții cu te miri ce, în condițiile cunoscute de austeriate de după anul 1977.
La ei acasă, surpriză… eram așteptați nu numai de îndrăgitele noastre gazde, dar și de… Bartolomeu Anania, Ana Blandiana și Romulus Rusan, pe care-i știam cum se cuvine din cărțile lor și din „România literară” sau „Contemporanul”. Cele mai redutabile reviste literare ale acelor vremuri. Am fost surprinși în modul cel mai plăcut cu putință. Le-am fost prezentați și au dat vădite semne de prietenie pentru niște oameni ca noi, al căror statut era acela de profesori oarecare ai acestei țări, care trecea prin atâtea frământări, dar în așteptarea unor iminente evoluții.
Pe numele de mirean Valeriu Anania (1921-2011), Bartolomeu Anania se născuse în comuna Glăvile, județul Vâlcea, în familia unui mic negustor și, apoi, muncitor la Întreprinderea de Transportui București. A fost poet, prozator, dramaturg și cleric ortodox. Din 1993 și până la moarte, a fost arhiepiscop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005, în cadrul Mitropoliei Ardealului). În 2006, a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, iar, în 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Făcuse studii superioare teologice la București, Cluj și Sibiu (1941-1948) și studii incomplete de medicină și muzică la Cluj (1945-1946). În 1958, a fost condamnat sub acuzația de „uneltire contra ordinii sociale” la 25 de ani de muncă silnică. Execută 6 ani de detenție în închisorile Jilava, Pitești și Aiud.
În 1966, este trimis de către B.O.R. în S.U.A., unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, cunoscându-l acolo și pe George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel. Revenit în țară, se va retrage, în 1982, la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului.
A participat la diverse conferințe în Detroit, Chicago, Windsor și Honolulu, unde îl întâlnește pe traducătorul, eseistul și poetul interbelic Ștefan Baciu, plecat după 23 august 1944, mai întâi, diplomat la Berna, apoi refugiat în Brazilia, California și, în cele din urmă, în Hawaii.
Ana Blandiana (pseudonimul Otiliei Valeria Coman) s-a născut la 25 martie 1942, în Timișoara, în familia unui preot.
Este poetă și prozatoare. A studiat la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj-Napoca. A fost redactor la diverse reviste, având interdicții de publicare în presa literară, în mai multe perioade (1964, 1985, 1988, 1989), pentru faimoasa disidență, ca apărătoare a drepturilor omului, prin declarații publice acordate postului de radio „Europa Liberă” și unor publicații din străinătate.
În 1982 i se acordă la Viena premiul internațional „Gotfried von Herder”.
Reporter și prozator, Romulus Rusan s-a născut la 13 martie 1935, în Alba-Iulia, în familia unui funcționar. Studiile superioare și le-a făcut la Facultatea de Tehnologie Mecanică a Institutului Politehnic din Cluj-Napoca. A fost redactor la reviste din Cluj-Napoca, Sibiu și București. Este căsătorit cu Ana Blandiana.
Revenind la seara memorabilă, trăită în prejma acestor scriitori de notorietate, mărturisesc că trebuie să pun ceva rânduială în aducerile-aminte de atunci. Unor inexactități inerente le prefer și eu onestitatea aproximației. Este și motivul pentru care folosesc relatarea și deloc semnele citării.
Bartolomeu Anania a vorbit îndelung cu înțelepciune și echilibru depre călătoriile sale în lumea nouă, în India și Etiopia, despre exilul românesc, întâmplări fascinante istorisite apoi și într-o lucrare substanțială, Memorii.
Ana Blandiana ne-a mărturisit împrejurările în care a devenit poetă. A început să scrie foarte devreme, practic, de când a început să citească. Romulus Rusan a intervenit rareori în dialogul celor doi, ilustrând o înțelegere profundă a realităților românești de atunci, făcând mereu trimiteri și analogii cu pragmatismul ce stă la baza realităților americane.
N-am cum să vorbesc despre mine, pentru că mă întreb și acum ce am căutat eu, ceasuri bune, în viața acestor uriași scriitori. Sigur este că și de la aceștia am învățat multe și că ei mi-au lăsat urme adânci pentru propriile mele cărări. M-am simțit cinstit cu adevărat că am stat alături de cei trei mari cărturari, a căror prietenie era întemeiată, între altele, pe o reală stimă reciprocă, o prietenie de elevată esență sufletească și morală.
Mi-a plăcut să-i privesc și să-i aud. De atunci, îi recitesc adesea, păstrând în memorie chipurile și cuvintele lor frumoase, calde, binevoitoare. Au trecut ani buni de atunci și iarăși mă întreb dacă întâlnirea aceea a existat cu adevărat.
Prof. Gheorghe ȚIGĂU
