Președintele Camerei Deputaților ne-a scris din nou. Așa cum anunțam, suntem deschiși la cooperare câtă vreme este în interesul publicului larg, așa încât vă prezentăm ceea ce anunță dl. Valeriu Zgonea:
COMUNICAT DE PRESĂ
Zgonea: “Românii vor fi primii care vor avea dreptul să cumpere terenuri agricole”
București, 19 februarie 2014
Românii vor avea drept de preempțiune la cumpărarea terenurilor agricole și vor fi sprijiniți în vederea dezvoltării durabile a activităților agricole cu capital autohton, a decis marți Camera Deputaților, în urma adoptării Legii privind vânzarea terenurilor agricole, ca urmare a cererii de reexaminare formulată de președintele Traian Băsescu.
Această reglementare era necesară pentru protejarea fermierilor și agricultorilor români care doresc să cumpere terenuri agricole, ca urmare a liberalizării pieței funciare din țara noastră la 1 ianuarie 2014. Astfel, procesul de vânzare a terenurilor aflate în extravilan în localitățile din România va fi simplificat, primăriile urmând să fie cele care se vor ocupa efectiv de toate demersurile procedurale.
“Este important că cetățenii români din comunitățile locale vor fi primii care vor avea acces la cumpărarea de terenuri agricole. Este o lege care protejează interesul național și pe cel al comunităților locale”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Potrivit lui Valeriu Zgonea, singurul motiv temeinic pentru care președintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea legii a fost pentru a proteja interesele celor care fac speculă în agricultură.
“Traian Băsescu dă dovadă de ipocrizie atunci când mimează grija pentru agricultorii români. În 2005, atunci când a semnat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, el și-a asumat inclusiv liberalizarea vânzării de terenuri agricole către cetățenii străini de la 1 ianuarie anul acesta. Mă bucur că Parlamentul a pus pe primul loc interesele agricultorilor români și reușit să oprească acapararea terenurilor de către speculanți”, a spus președintele Camerei Deputaților.
Legea privind vânzarea terenurilor agricole a fost adoptată inițial pe 17 decembrie, fiind trimisă ulterior pe 10 ianuarie la reexaminare de către președintele Traian Băsescu.
Notă:
Mai jos aveți linkul unde puteți găsi declarația audio și video a președintelui Camerei Deputaților:
Info Background
Având în vedere finalizarea începând cu 1 ianuarie 2014 a perioadei de tranziție de 7 ani prevăzută în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, s-a constatat necesitatea de a reglementa, cu celeritate, măsuri pentru evitarea accentuării fărâmițării proprietăților agricole și pentru asigurarea creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
Astfel, potrivit notei de fundamentare, principalele scopuri ale elaborării Legii 579/2013 sunt protejarea securității alimentare, stabilirea unor măsuri privind dobândirea, prin vânzare-cumpărare, a dreptului de proprietate de către persoanele fizice asupra terenurilor agricole situate în extravilan și comasarea terenurilor agricole în vederea creșterii dimensiunilor fermelor agricole și constituirea exploatațiilor viabile economic.
Prin prezentul proiect de lege se stabilesc condițiile legale pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice, cetățeni români, respectiv cetățeni ai unui stat membru al UE, precum și apatrizii cu domiciliul în România sau într-un alt stat membru al UE, care doresc să dobândească prin vânzare-cumpărare dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole din România, situate în extravilan.
De asemenea, noua reglementare prevede stabilirea ordinii titularilor dreptului de preempțiune, la preț și în condiții egale, astfel: coproprietari persoane fizice, arendași, vecini persoane fizice, care desfășoară activități agricole pe raza administrativ teritorială a localității unde este situat terenul respectiv, precum și Statul Român.
Cabinetul Președintelui Camerei Deputaților
VALERIU ȘTEFAN ZGONEA