Rămâne același om mare cu suflet de copil. Același om de toată isprava, pe care te puteai baza, care se dădea de trei ori peste cap, ca-n povești, făcea ce făcea și întindea o mână de ajutor oricui avea nevoie, indiferent că era vorba de un simplu angajat, de o cunoștință, de un apropiat sau de un necunoscut, aflat la ananghie. Rămâne același prieten vechi și devotat, care asculta și trăia în egală măsură gândurile, îngrijorările, bucuriile și speranțele care îi erau împărtășite. Rămâne același stâlp în mijlocul furtunii, care tuna și fulgera când în jurul lui era furtună și care zâmbea cu sufletul când în jurul lui răsărea soarele. Rămâne cel mai profesionist actor amator, rămâne cel care a deschis Punguța cu Doi Bani tuturor copiilor, indiferent de vârstă, rămâne cel care, cu șanse reale, îl concurează pe Florin Piersic în a fi Dragul Dragăi. Draga i-a spus ”fiu”. Unii i-au spus ”tată”, alții i-au spus ”coleg”, alții, privilegiați, au putut să-i spună ”prieten”. Peste toate, Doru rămâne Doru. Un OM.
Acum, Doru rămâne toate acestea în amintirea noastră, a celor care am rămas aici. El a plecat, pentru că și-a încheiat misiunea. Ne-a spus tot ce avea să ne zică, ne-a arătat tot ce putea să ne arate, e momentul să meargă mai departe, mai sus…
Pentru că, amintindu-ne de Aurelian Andreescu și unul din celebrele sale șlagăre,
”Dorul nu stă-n loc,
Nu se-ntoarce din drum,
Până la soroc zboară-n zări nebun,
Zboară peste noi,
Nu se-ntoarce-napoi…”
Mesagerul de Neamț
