Despre pagubele naționale, adevărații vinovați și neasemuit de fericiții profitori pe seama gripei aviare de la vremea când Gheorghe Flutur era șef suprem peste Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu se mai vorbește deloc. În decembrie ar cam veni să facem de 10 ani lui Flutur Suceveanul, nu aviarei, de când Călin Popescu Tăriceanu l-a implementat la nivel guvernamental în contul dreptății și adevărului. Eugen Nicolăescu a fost și el ministru sub Tăriceanu, din august 2005 până-n decembrie 2008. Pentru ce merite reale o fi fost readus în fruntea Sănătății, pe lista liberalilor din Guvernul Ponta, nu se știe, nu s-a cercetat oficial. Însă, memoria colectivă a reținut cel puțin două „capodopere” ce-l făceau nepotrivit cu revenirea: proiectul născut mort al spitalelor regionale (cu unul la Piatra Neamț, desigur) și nenorocirea sistemului de compensare a medicamentelor. De câteva zile, partidul l-a nominalizat pentru portofoliul Ministerului Finanțelor Publice. Studiile, doctoratul și oarece activitate din cea vizibilă par a fi de partea sa. Probabil că-l recomandă inclusiv etapa învăluită de discreție, anii numeroși când s-a ocupat de armament, urcând până la poziția de director general al Regiei Autonome RATMIL. Rămâne de văzut pentru ce îl recomandă nenorocirea cu vaccinul antigripal (pentru uz uman) de la Insitutul Cantacuzino.
Foarte stăpân pe sine, fostul merceolog de la ITHR București a livrat românilor o poveste îmbârligată despre cum s-a făcut de-au ajuns sute de mii de doze de vaccin periculos temă de cercetare de specialitate la SRI. Evident, spune că n-a știut, că nu e vinovat. Cel puțin de știut, a știut, așa cum dezvăluie nepotoliții ăștia din presa națională, cu ziuanews.ro în rol de tunar-șef. Nicolăescu anunța, în ianuarie, că producția de vaccin e gata și mai trebuie făcute testele clinice. Un fel de formalitate după mintea lui, nimic mai mult. Numai că, încă din 23 decembrie, însuși șeful Agenției Naționale a Medicamentelor îl informa că refuză să dea drumul vaccinului pe piață după ce testele efectuate de agenție relevaseră neconformități grave. Cu toate acestea, și înainte de a sosi rezultatele analizelor efectuate de un laborator de referință din Franța, ce face expertul în armament? Emite ordin pentru efectuarea studiului clinic pe oameni-cobai! În contradicție cu refuzul anterior, ANM avizează studiul, institutul îl lansează, dar îl scurtează la cererea ministrului și comisia de specialitate anunță că vaccinul ar fi bun după o cacealma de testare. Urmează demiterea directorului căreia îi reproșează ce el a aprobat, ce e dovedit că știa foarte bine. Restul se cunoaște, inclusiv teoria conspirației, cea despre contaminarea intenționată a vaccinului. Unele voci vorbesc despre o neglijență, dar la acest nivel, unde-ți vâjâie pe la urechi acuzația de bioterorism, nu e loc de așa-ceva. Loc din belșug a fost pentru matrapazlâcurile ministrului, degeaba dezvăluite și arhicunoscute de amar de vreme. De aici, o primă întrebare: la ce ne-a folosit nouă Nicolăescu? Și imediat o a doua: cine-l pune și-l plimbă dintr-un un minister în altul, doarme liniștit, e fericit?
De la aviara lui Flutur se împlinesc peste puțin timp 8 ani. Deosebirea-i că s-a trecut direct la om, la terminarea lui prin vaccinul ce-ar trebui să-l ajute.
Viorel COSMA