Decizia șoc a Înaltei Curți de Curție de Justiție și Casație pare să fie începutul sfârșitului pentru o epocă deloc frumoasă a fotbalului românesc. Condamnarea corifeilor unui sistem despre care toată lumea știa că este corupt, cu oameni care stabileau rezultate, cine retrogradează, cine joacă în cupele europene, cine joacă în echipa națională pentru a obține transferuri pe bani care ajungeau în buzunarele profitorilor, cine face parte din cooperativă și cine nu, pare să fie începutul sfârșitului. Familia Becali, Copos, Nețoiu, MM Stoica, Gică Popescu, Păduraru nu sunt decât capetele de lance ale unui sistem care cuprindea oficiali ai federației, de la Ligă, președinții de cluburi, arbitrii de toate categoriile, jucători. Un sistem profund corupt, care trăia în mare parte din bani publici, într-un lux sfidător, cu ieșiri publice care sfidau bunul simț și legile. Ce va fi de acum încolo este greu de întrevăzut. Dacă se continuă anchetele, probabil vor mai fi condamnări. Până la însănătoșirea fotbalului românesc mai este mult timp și nu se întrevâd mari schimbări, pentru că sistemul este profund corupt.
Mai multe amânunte despre condamnări citiți aici , aici și aici.
2 comentarii
Dar banditul de GICA POPESCU SE SI VEDEA PRESEDINTE FRF!!! TREBUIA SA LE DEA CATE 20 DE ANI PT FURTURILE SI COMBINATIILE MIZERABILE PE CARE ACESTI ANALFABETI LE-AU FACUT CU BUNA STIINTA! ACUM SCHIORLAIE PRECUM MAIDANEZII, INSA, UITA VIATA DE HUZUR PE CARE AU TRAIT-O PE BANII FRAIERILOR!! DACA JUSTITIA AR FI MAI ATENTA, AR MAI AVEA VREO CATIVA “SUBIECTI” PUTREZI DE CORUPTIE, CARE INCA MAI ZBURDA IN LIBERTATE!