Personaje de prim rang ale vieții economice și politice, din județ și nu numai, Culiță Tărâță și Gheorghe Ștefan sunt în centrul unui conflict deschis de mai mult timp. Conflictul a fost oficializat pe vremea în care începeau să iasă la suprafață neregulile grosiere de la Apa Serv, cu Neculai Ivanov și Ionuț Cătălin Dughir în roluri principale. Asta nu înseamnă că legăturile mai vechi dintre cei doi au fost întărite de un amestec de miere și lapte. Cert este că de pe urma conflictului (ascuns sau fățiș) dintre cei doi totul pare să se împartă în județ în tabere, cu armate aparent clar conturate, dar cu trădători firești dintr-o parte în alta, cu presa (auto)împărțită și ea, cu acuze zilnice, cu atacuri sub centură, de foarte multe ori josnice. Fața nevăzută a conflictului se poartă în zone inaccesibile omului de rând, în funcție de zona de influență a celor doi sau a celor care le sunt aliați. Deși nimeni nu recunoaște, există foarte multe mituri în legătură ce cele două personaje în discuție.
Mitul 1. Ștefan l-a ales pe Tărâță șef la Consiliul Județean
Această frază s-a auzit din gura multora, inclusiv a lui Gheorghe Ștefan și face trimitere (directă) la alianța APEL, care l-a avut candidat pentru Consiliul Județean pe Culiță Tărâță. Pentru a putea răspunde la întrebare, trebuie să coborâm în laboaratoarele acestei candidaturi. L-a pus Ștefan candidat pe Tărâță sau au existat alte calcule care au dus la această candidatură?
În mod sigur, Gheorghe Ștefan nu-și dorea la Consiliul Județean un om puternic sau, mai bine spus, un om puternic și greu de controlat. Episodul Vasile Pruteanu, cu un personaj șters care brusc a prins gustul puterii și banilor făcuți ușor și care s-a delimitat până la trădare de Ștefan, l-a lămurit pe Ștefan cam care ar trebui să fie profilul președintelui perfect: să facă ce i se spune, să asculte și să nu-l intereseze foarte mult marile lucrări de investiții. Ori este greu de crezut că s-a gândit vreun moment că Tărâță s-ar potrivi în tablou.
Mult timp s-a vehiculat și acceptat ideea candidaturii lui Ioan Munteanu, considerat de toată lumea candidatul perfect. Suficient de abil să treacă prin orice furci caudine, Ioan Munteanu s-a retras prudent, cel mai probabil cu gândul de a evita tocmai modelul Pruteanu.
Candidatura lui Tărâță nu trebuie scoasă din contextul politic național de atunci. PDL-ul pe care-l reprezenta Ștefan era în plină degringoladă la nivelul percepției populației. Televizoarele, ziarele, blogurile erau pline de exemple privind corupția partidului, a membrilor de frunte etc. Neamțul nu făcea nici el excepție la nivelul percepției publice, chiar dacă aparatul de partid creat de Ștefan a rămas disciplinat, în primul rând pe motiv de interes. Niciun candidat provenit din PDL nu ar fi avut șanse, indiferent de eficiența activului de partid, indiferent de mascarea lui în verde, mov sau maro. Pentru multă lume, pentru mulți primari, Culiță Tărâță, în ciuda aderării sale la UNPR, a rămas aproape de PSD, prin convingeri și prietenii. Pe perioada sa de deputăție, a ajutat chiar mai mult primarii PSD, păstrând o relație foarte apropiată cu ei. Dacă adăugăm imaginea de om care a reușit în agricultură, cu zeci de mii de hectare cultivate la nivel înalt, titlul de cel mai mare fermier din Europa, toate reprezentau atuuri care puteau compensa disconfortul unei candidaturi alături de PDL.
Practic, Ștefan nu l-a vrut pe Tărâță candidat, nici Tărâță nu a vrut să se asocieze ca imagine cu Ștefan și totuși situația din acel moment i-a apropiat și i-a făcut să defileze împreună, în conferințe de presă în care cei doi stăteau alături deși priveau în direcții diferite.
Este cert că Ștefan avea un aparat pentru alegeri bine pus la punct, dar la fel de cert este că acest aparat a avut o misiune mult ușurată să ”lupte” pentru candidatul Tărâță. Asta și pe fondul trendului național al USL, care era atât de puternic încât și dacă-l puneai pe însuși Arsene pe o listă câștigai ușor. Dovadă stă faptul că Vasile Pruteanu, cu zeci de afaceri necurate făcute la Consiliul județean, cu conflict de interese clar și dovedit, a luat multe voturi pe valul susținerii USL, format din partide de care candidatul a făcut mișto timp de 4 ani.
Mitul despre care vorbeam se destramă ușor, lucru întărit și de cifre. Să luam de exemplu, municipiul Piatra Neamț. Tărâță primește 18.136 de voturi, iar Pruteanu 17.330. APEL primește 20.040, iar USL 17.387 voturi. Gheorghe Ștefan cu puțin peste 20.000 de voturi, deci cât APEL, iar Drăgușanu 17.580 voturi, taman cât candidatul USL de la Consiliul Județean. La Roman situația se repetă, candidatul APEL la județ are mult sub voturile partidului (12.359 voturi la 18.613 voturi), semn că ghiuleaua APEL nu i se potrivea foarte bine. Este greu de susținut că Tărâță a fost propulsat de voturile PDL-ului. Mai degrabă putem vorbi de voturile aduse de primarii PDL din teritoriu, care vedeau în Tărâță președintele de județ capabil să-i apere de USL-ul care venea spre putere cu mare sete de răzbunare.
Mitul 2. Tărâță a trimis DNA-ul pe capul lui Ștefan
Nici Ștefan însuși nu crede acest lucru, chiar dacă, pentru opinia publică, este bun un asemenea motiv când se pune în discuție ancheta demarată de DNA împotriva unor membri cu funcții importante din Primăria Piatra Neamț. Practic, DNA-ul a fost tot timpul pe capul lui Gheorghe Ștefan, fie dacă ne referim numai și numai la relația cu procurorul Humulescu, despre care mulți au speculat că ar fi omul promovat și prin influența primarului de Piatra Neamț. Practic, cercetările ar fi început din 2009, când nu se punea unor neînțelegeri cu Tărâță. Au continuat în relanti pe perioada guvernărilor Boc și au demarat spectaculos imediat după intrarea în vigoare a noului Cod Penal, mult mai îngăduitor și mai flexibil decât cel vechi. Treceau, e bine să calculăm, 5 ani și intra inspecția judiciară la idei, mai ales că, tot în mitologia politică, se vorbea despre dosare puse la sertar de procurorul mai-sus amintit.
Ancheta de la Primăria Piatra Neamț pare să fie una mult mai prietenoasă decât cea de la Ploiești, de exemplu. Am ales Ploieștiul ca raportare fiindcă DNA-ul a dat comunicate în aceeași zi și în ambele se face referire la finanțarea unor echipe de fotbal. Diferența de abordare a fost evidentă: pesedistul Cosma și echipa au fost luați ca din oală, iar pedelistul Ștefan nu a fost nici măcar chemat la audieri. A existat, este drept, o presiune mediatică, dar nici pe departe cea așteptată și posibilă dacă exista un plan bine pus la punct de închidere a cercului. Orice sondaj de opinie făcut în acea zi, la întrebarea de unde i se trage lui Gheorghe Ștefan ancheta DNA ar fi avut răspunsuri de genul ”Nu s-a afișat destul de vizibil cu PMP-ul”, ”Nu a fost la întâlnirea de la Cluj cu președintele Băsescu” sau, cel mult, ”Trebuia să dea DNA-ul și un exemplu din PDL, ca să nu zică lumea că se ia numai de PSD”. În ciuda atacurilor lui Tărâță la afacerile girate de oamenii considerați ai lui Ștefan, puțină lume îi poate pune în cârcă acțiunea DNA. Cu siguranță este vorba de un alt palier, de putere și de decizie, la care s-a apelat.
Mitul 3. Războiul Tărâță – Ștefan este ireversibil
În politica românească nimic nu este imposibil. Dacă UDMR-ul intră în guvernul lui Ponta, care se lepăda de Satana în timpul opoziției, dacă Ponta divorțează abrupt de Antonescu, dacă PSD-ul local, coordonat de Dan Vasile Constantin, votează în Consiliul Județean în bloc cu PDL-ul care l-a declarat incompatibil, de ce nu am putea crede că, pentru izolarea lui Ionel Arsene – nu a PSD-ului, să fim bine înțeleși! -, se va colabora în vreun fel la nivelul celor doi? Iar un nou șef la PSD, care să pună în prim-plan liniștea necesară unor mari investiții, pe care le așteaptă toată lumea, ar fi un fel de mană cerească, așteptată de toți cei implicați. Ioan Munteanu dă semne, prin implicarea la nivelul Parlamentului, că ar putea fi un candidat și de data aceasta. Cu condiția să vrea. Aproape sigur, pe aceeași argumentație ca și înainte, nu-l interesează poziția atâta timp cât în județ există conflict. Cel mai bine poziționat, pe turnantă, ar putea fi Liviu Harbuz. Are o poziție bună și în partid, la nivel central, ar putea pune câte o vorbă bună pentru nevoile județului, cu o altă greutate decât Ionel Arsene. Ar putea să se interpună între cei doi grei, Ștefan și Tărâță, și să încerce o dezamorsare politică a conflictului.
Ce mai rămâne de tranșat după aceea sunt marile nereguli descoperite prin societățile Consiliului Județean, ale consiliilor locale, și care nu par să atragă atenția nimănui, decât presei, evident la nivel selectiv.
Valentin BĂLĂNESCU
