Satul reședință al comunei Văleni are o istorie deosebită, fiind una dintre cele mai vechi așezări cunoscute în județul Neamț de astăzi. Aici sunt câteva obiective de mare interes istoric și turistic, emblema comunității fiind biserica, ridicată acum aproape 5 secole, dar cu o arhitectură ieșită din comun. De altfel, pe teritoriul județului Neamț, mai este doar o singură biserică ridicată după același plan, în satul Buhalnița, de la Hangu.
Biserica a fost construită în anul 1519. Ctitor i-a fost postelnicul Cozma Șarpe. În fapt, moșia Văleni a fost cumpărată de respectivul postelnic în anul 1506, la 14 aprilie, însă vechimea satului este mult mai mare, fiind pomenit în documentele vremii încă de pe timpul voievodului Alexandru cel Bun.
Lăcașul de cult, după tehnologia vremii, a fost construit din piatră, în doar trei luni. La intrare, încă păstrează o inscripție, cu următoarele slove:
”Cu vrerea și ajutorul Domnului Dumnezeu, eu, robul lui Dumnezeu, dumnealui Cozma Șarpe, postelnic, a zidit acest hram la curtea din Șchiai, întru numele Sfinților Patruzeci de Mucenici din Sevastia, pe vremea bine-credinciosului domn Io Ștefan Voievod și s-a zidit la 7027 (1519) luna lui mart 30, și s-a săvârșit în același an luna iunie 22”.
Frumusețea acestei biserici este de-a dreptul unică, fiind înconjurată de ziduri groase, asemenea unei fortificații medievale, cu un turn clopotniță uriaș, care adăpostește 5 clopote care fascinează și încântă deopotrivă auzul, prin sonoritatea lor specială.
Pentru un călător neobișnuit cu asemenea priveliști, biserica satului Văleni este un reper care contrastează total cu arhitectura obiectivelor bisericești din zonă, în cea mai mare parte construite din lemn.
De-a lungul secolelor, în jurul acestei biserici s-au țesut numeroase legende, poate și pentru că pe aici, și este recunoscut acest lucru, au trecut numeroși voievozi ai principatului dintre Carpați și Nistru. Una dintre istorisiri, care explică de ce-i trăgea ața pe domnitori, vorbește despre pădurile care înconjurau satul și care erau pline de vânat. Astăzi, se mai vede puțin din ele. Cu toate acestea, timpul a curs și se poate spune că a făcut-o în favoarea comunității locale și, implicit, a bisericii. Cea mai mare parte a trăitorilor trudeau pe moșia Văleni și din aceasta au fost împroprietăriți, prin reformele lui Alexandru Ioan Cuza, mai ales după 1880.
”O intervenție, cu modificări semnificative la arhitectura bisericii, a avut loc în 1864, an în care Ecaterina Stârcea Văleanca, proprietara moșiei Văleni, a desființat peretele gros de piatră dintre naos și pronaos, a lărgit ferestrele, a amenajat podeaua cu plăci rectangulare de piatră, a schimbat catapeteasma și a adăugat un pridvor, cu gropniță dedesupt, la intrarea în biserică, pe latura de vest. Din inițiativa aceleiași proprietare a moșiei Văleni, Ecaterina Stârcea Văleanca, între anii 1878-1879, a fost înălțată o clopotniță și s-a ridicat un zid de incintă”, consemnează preotul paroh Gheorghiță Ouatu.
Turnul clopotniță încă își păstrează inscripția: «În zilele alteței regale Carol I domnitorul României, ales de națiune, s-a fondat această clopotniță și zidul împrejur de către Ecaterina Stârcea Văleanca, proprietara moșiilor: VĂLENI, ȘCHEIA și MORENI, districtul Romanului, plasa Moldova, comuna Văleni, soția cavalerului Ioan de Stârcea, fiica marelui căminar GAVRIL ENI și a soției sale SOLTANA, născută BONTAȘ, începându-se zidirea la anul 1878 și s-au săvârșit în 1879. În eterna sa memorie și a neamului său Amin»
În vecinătatea bisericii, azi se regăsește un parc dendrologic, pe locul unde, altădată, era conacul moșiei deținute de familia Stârcea, aceeași care moștenește, și astăzi, prin urmași, mare parte a pădurilor din zonă, parcul și vechile clădiri ale centrului de comună.
Vălenii sunt, așadar, locuri încărcate de istorie, pe care orice pasionat ar fi bucuros să le cerceteze. Cu toate acestea, comuna Văleni se lovește, de fiecare dată, de un element potrivnic, respectiv așezarea geografică. Nefiind în calea marilor drumuri ale județului, deplasarea spre Văleni se poate face pe vreo trei-patru rute – de la Bârgăuani, prin Talpa, prin Tupilați și Dulcești -, iar căile de acces sunt din piatră, cu tot ce înseamnă asta, adică praf și disconfort la călătorie. Asta îi cam ține pe curioși departe și numai cei cu voință și încăpățânare se încumetă să ducă drumul până la capăt. Primarul Ionel Stoleru pomenea, zilele trecute, că, ”dacă prin această comună ar fi trecut vreun drum mai important al județului, biserica și tot complexul arhitectural din centrul comunei ar fi fost mult mai căutat de cei care iubesc istoria, și, probabil, i s-ar fi dat mai multă atenție din partea ispravnicilor perindați în ultimul deceniu în județul Neamț. Demersurile noastre au fost doar parțial onorate. Poate în viitorii ani să se termine ce am început în ultimul deceniu”.
Ioan APOPEI
