Vindecarea este întotdeauna posibilă! Această viziune optimistă aparține noilor terapii numite ”holistice”. De la Balint și alții, știm că orice problemă mentală sau afectivă se somatizează la nivelul organelor fizice. Ar trebui, deci, mai întâi să ne rezolvăm problemele la nivelul minții și sufletului, apoi vindecarea se face singură.
Luna Nouă se află în Casa relațiilor Berbecilor. Astfel, nativii vor fi impulsionați să-și canalizeze energiile în domeniul afacerilor și a dragostei. Aparent contradictoriu, dar pentru Berbeci se pare că lucrurile acestea merg mână-n mână. Pentru unii Berbeci această perioadă se anunță confuză, de aceea se recomandă partenerilor lor să-i înțeleagă, să-i susțină și să le ofere ceea ce au nevoie. Soarele se găsește în Casa dragostei Berbecilor și de aici rezultă o serie de particularități.
Pentru nativii zodiei care au o relație de iubire puternică și stabilă și lucrează ca stiliști, publiciști, contabili, avocați este momentul dezvoltării unor proiecte de amploare, de lungă durată. Aceste proiecte le vor schimba viața.
În data de 17 aprilie, Jupiter va aspecta puternic pe Venus – coordonatorul Taurilor. Se anunță o zi deosebit de importantă pentru Tauri, plină de realizări, vești bune, vor primi soluții la probleme nerezolvate de mai mult timp, etc.
Dacă pe 17 aprilie Taurii au programată o călătorie de afaceri, este foarte bine. Să fie relaxați, iar lucrurile vor merge de la sine. Începând cu 20 aprilie și până pe 23 aprilie, vigilența nativilor zodiei trebuie să fie maximă. Marte și Uranus se află în opoziție la 180 de grade. Taurii să fie atenți să nu-și critice partenerii, angajații sau colaboratorii. Se poate declanșa un dezastru cu efecte pe termen lung.
Casa relațiilor Gemenilor se află sub influența Lunii Pline. Și aici trebuie văzut faptul că, dacă nativii Gemeni se află într-o relație de căsătorie cu cineva, există posibilitatea să inițieze divorțul. Deci, atenție pentru partenerii Gemenilor. Aceștia să nu amplifice situațiile conflictuale, să fie iertători, răbdători, pentru a nu pune ”gaz pe foc”. Nativii sunt ajutați de conjunctura astrală în acest tumult de evenimente neplăcute. Gemenii vor beneficia de situații în care vor vedea clar adevărul și vor putea acționa corect, acest lucru fiind în avantajul lor. Pe 23 aprilie, Uranus se află în opoziție cu Marte. Nativii din Gemeni vor putea avea un conflict cu un prieten apropiat.
Marte se află în opoziție cu Mercur și împreună cu Luna Plină determină evenimente privitoare la domiciliul Racilor. Aceasta se traduce prin faptul că orice disensiune, orice conflict care exista privind casa unde locuiesc Racii se stopează sau se amplifică peste așteptările nativilor. Există posibilitatea ca nativii să fie nevoiți să-și vândă locuința pentru a depăși niște probleme. Aceste aspecte pot fi parțial stopate dacă Racii înțeleg că nimic nu este întâmplător și că ceea ce au dăruit altădată, se întoarce acum asupra lor. Ajutând cu iubire oamenii sărmani, fără locuință, ajutând cu iubire copii ai străzii, făcând bucurii celor bătrâni, Racii pot să-și mai diminueze din efectele karmice negative pe care le trăiesc.
Pentru Lei, 17 aprilie se anunță o zi plină de câștiguri financiare. Venus, aflat în conjuncție cu Jupiter, favorizează câștigurile materiale pentru nativii zodiei Leu. Acestea se pot concretiza în bani, dar și în favoruri, servicii, etc. Negocierile la care participă Leii în această perioadă sunt ajutate de Luna Plină. Se pot aștepta la rezultate pozitive, la realizarea de contracte fructuoase. Cu toate acestea, o persoană din anturajul de încredere a Leilor îi poate părăsi. Nu este neapărat o trădare, dar îi va lăsa descoperiți pe nativi. Este bine pentru nativi să fie detașați. În plan sentimental, nativii stau bine, nimic nu pare să le tulbure viața amoroasă.
Pentru Fecioare, Luna Plină din aprilie reprezintă o oportunitate de a-și întări relațiile pe care le au, de a-și clădi noi prietenii. Dacă nativii au fost corecți până acum cu partenerii lor de viață, cu prietenii lor, acest moment astral din aprilie le oferă binecuvântări. În ceea ce privește banii, nativii din Fecioară nu întâmpină probleme în gestionarea banilor. Ideile le vin cu ușurință, banii acoperă toate nevoile lor și par că se înmulțesc. Este un moment prielnic pentru Fecioare să se relaxeze, să se bucure de viață. În perioada 20-23 aprilie, Marte se află în opoziție cu Uranus în Casa banilor Fecioarelor. Lucrurile pot fi depășite cu ușurință dacă nativii se hotărăsc să ajute persoane nevoiașe, copii părăsiți, bătrâni, etc.
Marte în Balanță și Uranus în Berbec formează un simbol numit în astrologie numit ”Cruce pe Cer”. Balanțele primesc de la această conjunctură astrală rară energii necesare ajutorării semenilor. Practic, această conjunctură îndeamnă pe nativii tuturor semnelor zodiacale la compasiune, milă, ajutorare a semenilor, a copiilor, a bătrânilor, etc. Pentru Balanțe, este o perioadă în care trebuie să se îngrijească de propria lor sănătate. Să se relaxeze, să-și facă niște controale medicale dacă este cazul. Este mai ușor să previi decât să tratezi. În plan sentimental, Balanțele nu au motive să se plângă. Partenerii le acordă atenție, îi susțin și le oferă energia necesară reușitelor pe toate planurile.
Marte se află în opoziție cu Uranus și acest aspect astral le poate determina Scorpionilor conflicte la locul de muncă. Se recomandă vigilență sporită pentru nativii din Scorpioni pentru a nu cădea capcane. Sentimental stau mai bine decât altădată și este benefic să se bucure de aceste momente de acalmie, de pace.
Zilele de 22-23 aprilie vor pune la încercare credința Scorpionilor. Atunci se vor acutiza problemele la serviciu. Doar compasiunea manifestă la cote maxime a nativilor îi va ajuta să iasă din acest „cerc karmic”. Soarele în conjuncție cu Uranus le poate aduce vești neașteptate în ceea ce privește cariera Scorpionilor. Pot fi vești foarte bune sau dimpotrivă.
Săgetătorii se găsesc în situații contradictorii. Casa relațiilor este traversată de influențele combinate ale planetelor Pluto, Uranus, Marte și Jupiter. Se pot produce rupturi, dezacorduri ale Săgetătorilor în relația pe care o au cu organizații, instituții. Starea de nervozitate care poate apărea datorită acestor disensiuni trebuie sublimată interior. Doar în acest mod pot fi depășite aceste situații negative emoțional pe care le trăiesc Săgetătorii. Dacă printre Săgetători există nativi care au fost trădați de prieteni, de parteneri, li se recomandă să se îndepărteze de acele persoane. Dar nu înainte de a se ierta cu ele. Marte în opoziție cu Uranus începând cu 20 aprilie va scoate la iveală animozitățile, dușmăniile, trădările de pe urma cărora suferă Săgetătorii.
Zilele de 15-18 aprilie reprezintă pentru Capricorni momente de răscruce a drumului pe care îl parcurg prin Creație. Configurația astrală anunță pentru nativi schimbări importante: se oferă o nouă șansă, un răgaz de timp mai mare pentru nativi de a-și repara greșelile și păcatele făcute. Aceasta înseamnă o perioadă de calm, în care nativii pot să-și facă planuri de viitor, pot vizualiza cu intuiția Calea optimă pentru ei. Alegerea unui ideal hristic ca punct de plecare va ușura alegerile Capricornilor în perioada care urmează. Se recomandă nativilor să urmeze cursurile unei școli de spiritualitate benefice. În acest fel vor putea să se cunoască pe ei înșiși, cunoscându-L pe Dumnezeu.
Vărsătorii sunt ajutați de Luna Plină în Balanță, care le oferă o plus de energii în Casa comunicării și a gândirii, dar și în Casa călătoriei. Este o perioadă în care nativii nu prea fac diferența dintre călătoriile astrale și cele în planul fizic. Imaginația lor este debordantă și trăiesc mental și emoțional ca și cum lucrurile se petrec în planul real. Mesajele pe care le trimit nativii din Vărsător în această perioadă sunt potențate de a ajunge departe. Așa că se recomandă mult discernământ în ceea ce afirmă Vărsătorii pentru că vor fi auziți. Pot avea probleme cu justiția. Și nu doar cea din planul fizic. Căința sinceră și iertarea față de cei cărora le-au greșit îi ajută pe Vărsători să depășească evenimente neplăcute și dificile.
Pentru Pești, perioada 17-23 aprilie este caracterizată de o puternică influență astrală, care îi împinge pe nativi să schimbe lumea. Peștii pot deveni peste noapte inventatori, inovatori, deschiși la idei noi, revoluționari.
Până pe 20 aprilie este greu de crezut că nativii vor putea face rost de finanțe ca să-și trăiască viața. Dar între 20 și 24 aprilie, ajutați și de Luna Nouă, Peștii se pot relaxa datorită faptului că vor putea primi bani. Și să nu facă mofturi pentru a-i primi sau să se gândească că datorează ceva pentru ei. Munca prestată pentru acești bani s-a făcut cu mult timp în urmă, iar acum nativii primesc recompensa.