Ce iese când se reunesc o mână de tineri elevi, dezghețați, cu idei minunate pe care le pun în practică plini de creativitate, când mai beneficiază și de sprijin din partea adulților care au puterea de a le influența traseul și de a-i ajuta să meargă înainte pe calea pe care și-au ales-o? Sunt foarte mari șanse să iasă un lucru foarte bun. Un proiect de succes. Este cazul unor elevi de la Liceul Tehnologic ”Vasile Conta” din Târgu Neamț, care, de capul lor, cu propriile mâini și cu sprijinul coordonator al profesorului lor, au pus pe picioare o firmă de exercițiu, F.E. Flora’S World SRL, după care au început să o dezvolte. Să o promoveze. Și să câștige premii cu și pentru ea. Dovedesc astfel că exercițiul este mama învățăturii și că, în viitor, după ce vor termina școala, vor fi pregătiți pentru lumea mare a afacerilor.
La sfârșitul săptămânii trecute, la Bacău, a avut loc ediția a doua a târgului național al firmelor de exercițiu. Derulat sub motto-ul ”Viitorul începe astăzi!”, evenimentul a venit să completeze tabloul actual a ceea ce înseamnă o firmă de exercițiu, concept binecunoscut de elevii și profesorii din domeniul educațional profilat pe servicii. Aproape 50 de firme virtuale s-au înscris la eveniment, vrând să demonstreze că ”De la școală în viață prin firma de exercițiu” poate fi mai mult decât un slogan de proiect, poate fi un adevăr. E drept, presupune multă muncă. Asta o știu cel mai bine cei direct implicați. Dar e o muncă frumoasă, cu multe satisfacții și oportunități.
F.E. Flora’S World a participat la târgul de la Bacău, reprezentând Liceul Tehnologic ”Vasile Conta”. Din rezultatele date publicității, se desprinde concluzia că a reprezentat școala cu mult succes.
”În competiție s-au înscris 49 de firme din toată țara și au participat direct 23. Participanții au prezentat standuri de turism, de birotică și papetărie, galerie de artă, de catering și fast-food, de design sau produse cosmetice. Practic, s-a concurat la categoriile: «Cel mai bun stand», «Cele mai bune materiale promoționale», «Cel mai bun catalog profesional», «Cel mai bun catalog creativ», «Cea mai bună prezentare a firmei», «Cele mai multe tranzacții», «Cea mai bună pagina web», «Cel mai bun spot», «Cea mai bună prezentare a firmei în limba engleză». Echipajul nostru, F.E. Flora’S World SRL, a obținut locul I la categoriile «Cel mai bun stand» și la secțiunea «Cele mai bune materiale promoționale». Am mai obținut și o mențiune la secțiunea «Cel mai bun catalog creativ». În numele tuturor celor din echipajul F.E. Flora’S World SRL, mulțumesc doamnei învățătoare Constanța Popa și elevilor clasei a III-a B, de la Liceul Tehnologic «Vasile Conta» Târgu Neamț, pentru implicarea în proiectul Galeriei de artă, cu care ne-am prezentat”, a declarat Radu Mihail Pintilie, profesorul coordonator.
Lumea Florei
F.E. Flora’S World înseamnă, în primul rând, Flora. Florinela-Elena Alucăi, pe numele său din catalog. De loc din satul Nemțișor, comuna Vânători-Neamț, tânăra întreprinzătoare este elevă acum în clasa a XI-a B, la liceul ”Vasile Conta”. Și povestește cum a luat naștere proiectul firmei de exercițiu. ”Aveam cunoștințe, acumulate la cursuri, expoziții și târguri de meșteri populari, și am ajuns să le pun în practică de când a luat naștere F.E. Flora’S World SRL, sub îndrumarea domnului profesor coordonator Radu Mihail Pintilie. Și tot atunci am început să depășesc emoțiile, să prind curaj și să intru în competiție. Ușor nu a fost, nu este și nu va fi, dar, conform cerințelor, trebuie să duc la bun sfârșit ceea ce mi-am propus. Și să îmi văd visul împlinit. Premiile obținute până acum mă stimulează și îmi dau un impuls pentru a acumula cât mai multe cunoștințe și a le pune în practică”, spune Florinela-Elena Alucăi.
Tot din Nemțișor vine și Elena Valentina Țîrdea, de asemenea elevă la același liceu, și care, de asemenea,
contribuie la succesul afacerii. Care este mai mult decât o afacere: ”Pentru mine, firma de exercițiu este locul unde am învățat cum se muncește într-o echipă. În acest moment, pentru mine, ea reprezintă o a doua familie”.
”Considerându-mă o persoană și încrezătoare, am știut de la bun început că inițierea acestei firme de exercițiu va aduce rezultate foarte bune pentru întreg liceul, pentru Târgu Neamț, dar și pentru noi, ca formare profesională, pentru că învățăm cum se fac lucrurile, dar și cum să aplicăm ce învățăm”, spune și Diana-Elena Eșanu, din Văratec, comuna Agapia.
Același lucru îl împărtășește și Paula Delia Filip, de asemenea cooptată în lumea Florei: ”Când s-a inițiat F.E. Flora’S World SRL, nici nu mă gândeam că voi putea duce la bun sfârșit sarcinile și responsabilitățile pe care le aveam în cadrul acestei firme. Dar, fiind o persoană ambițioasă, am perseverat. Am descoperit că mă înșelasem întru totul și că toate lucrurile mergeau spre bine. Mi-am descoperit noi calități, de care nu aveam habar, și această firmă mă ajută în formarea profesională”.
”Când am început să lucrăm la această firmă, credeam că va fi ceva foarte simplu. Dar nu a fost deloc așa. A fost nevoie de multă muncă și de implicare din partea tuturor. Concursurile la care am participat ne-au ajutat să ne pregătim pentru viață, să vedem dacă suntem capabili să avem propria firmă”, spune și Mădălina Croitoriu.
Și sunt capabili. O demonstrează nu doar activitatea lor în firma virtuală, ci și aprecierea celorlalți. Cele cinci fete, alături de elevii Andreea Agăpeanu, Narcisa Ababei și Lucian Cerbu, împreună cu profesorul lor coordonator Radu Mihail Pintilie, dovedesc că, în principiu, dacă vrei, poți.
[message_box color=”red”] ”Firma de exercițiu” este o metodă didactică modernă și interactivă, care s-a dovedit până acum de succes în România. Scopul declarat este dezvoltarea spiritului antrepreorial al elevilor prin simularea proceselor dintr-o firmă reală. Participarea elevilor la evenimente ce permit contactul direct cu mediul de afaceri este de mare importanță și ajutor pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale și de comunicare ale acestora. Experiența de a conduce direct negocierile și de a dezvolta spiritul de echipă se pot exersa cu succes în cadrul acestui tip de activități, de aceea s-a și mers pe ideea organizării unor târguri al firmelor de exercițiu.[/message_box]
Dana OSTAHIE