Surse din cadrul PSD, la nivel de consilieri județeni, au declarat pentru Mesagerul de Neamț că ieri (miercuri, 16 aprilie), s-a luat hotărârea ca, la ședința extraordinară de consiliu să se facă totul pentru a nu se întruni cvorumul. Omul care a transmis deciziile șefilor ar fi fost, ca de obicei, Dan Vasile Constantin. Consilierul cu care am stat noi de vorbă susține că orice argument rezonabil cu privire la ședință, inclusiv acela al urgenței unor proiecte, s-a lovit ca de un zid de argumentul suprem ”șefii au zis să nu facem ca Tărâță”.
În replică, pentru a mai atenua nemulțumirile, s-a vorbit chiar despre o întâlnire, la un restaurant, cum meniu specific sărbătorilor și cu șpriț de împărtășanie pentru toți consilierii care se vor alătura boicotului.
Motivele pentru care se pare că s-a organizat boicotul țin de vacantarea locului lui Gheorghe Vasiloiu, căruia Tribunalul Neamț i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului, care l-a declarat incompatibil, și regulamentul cu groapa de gunoi de la Girov, unde mai multe persoane sunt direct interesate de cine va opera sistemul integrat de management al deșeurilor județene. Aproape că au trecut neobservate și niște proiecte europene care trebuie obligatoriu votate existând pericolul pierderii lor.
Rămâne de văzut ce este și ce nu este adevărat din cele relatate.