Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, prin biroul său de presă a făcut cunoscut că singurul medic legist din zona Roman, dr. Radu Ioan Maxim, a fost reținut cu propunere de arestare pentru 30 de zile, fiind acuzat de 8 infracțiuni de mită și 5 infracțiuni de fals intelectual. Comunicatul integral sugerează că ancheta este mai amplă și că reținerea s-a făcut în urma unui flagrant.
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au înaintat Tribunalului București referatul cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile față de inculpatul MAXIM RADU IOAN (reținut), sub aspectul săvârșirii a 8 infracțiuni de luare de mită și 5 infracțiuni de fals intelectual.
Din referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de procurori au rezultat următoarele:
În cursul zilei de astăzi, 16.05.2014, inculpatul Maxim Radu Ioan a fost surprins în flagrant în timp ce primea de la investigatorul cu identitate acoperită suma de 300 de lei, pentru eliberarea unui certificat medico-legal în care a atestat în mod necorespunzător realității un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale decât cele necesare vindecării, pentru a fi depus la dosarul penal constituit ca urmare a unui accident rutier.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a reieșit faptul că inculpatul, în calitate de șef al Laboratorului de Medicină Legală din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, județul Neamț (fiind singurul medic legist din zona Municipiului Roman), în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în schimbul unor sume de bani, la solicitarea beneficiarilor, a atestat, în mod nereal, în certificatele medico-legale eliberate un număr de zile de îngrijiri medicale mai mic/mai mare decât cele necesare/efectuate în fapt, în vederea atenuării sau agravării situației juridice a beneficiarului/agresorului.
Pentru ca faptele agresorilor să fie încadrate de către organele de cercetare penală și, ulterior de către unitățile de parchet sau de instanțe, în articolele prevăzute în codul penal care prevăd sancțiuni mai reduse față de faptele comise în realitate, acesta atesta în certificatele medico-legale eliberate un număr de zile de îngrijiri medicale/spitalizare mai mic decât cele necesare/efectuate în fapt.
În urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de astăzi la domiciliul său, precum și la sediul cabinetului medical, au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri și diverse sume de bani în lei și valută.
La desfășurarea acestor activități, procurorii au colaborat cu lucrători de poliție ai Direcției Generale Antifraudă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și au beneficiat de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.