Voi scrie un roman. El se va numi Pontabăsescul, după numele eroului principal. Cum am ajuns la această decizie care mă va marca biografic? O doamnă subțire, iubitoare de literatură și dornică de vecinătatea scriitorilor, integrându-mă în branșă și învrednicindu-mă cu o speranță, m-a întrebat de ce nu încerc proză. Proză, mă apăr eu, e viața toată! De ce s-o mai obosesc și eu suplimentar? Aveți, zice doamna, prin fanta combinezonului roșu intens al buzelor ei, aveți ceva care mă face să cred că veți performa în proză. S-a uitat la mine lung, galeș, ca o ispită. Fiecare om are un buton pe care dacă apeși din întâmplare se înroșește de emoție ca un bec. Să ”performez”! Uau! Doamna mă pipăie cu privirea ca pe o baterie încărcată, învrednicită cu speranța surâzătoare de a emite un fulger. Ce personaj ați crea, mai zise ea, clipind suav, așa cum bate din aripi o rață? Sunt convinsă că va fi nemuritor! E timpul să răspund. Doamnă, zic eu, voi scrie un roman amplu, chiar istoric, iar Ulisele acestei epopei se va chema Pontabăsescul. E un personaj victorios, aproape multiplu, cu caracteristicile gravate pe frunte, mă rog, pe frunți, fiind un personaj bicefal. Dar ce e, se interesează doamna, Pontabăsescul? E un nume straniu, ca pitecantropul, ca dinozaurul, ca o unitate de măsură. Corect. Aveți dreptate în interpretarea sonorităților. El e croit dintr-o adunătură de asemănări. Ce leagă între ele cele două părți? Le leagă ceva care, conform vulgului, ar fi disprețul total pentru ceilalți, pitit, ca tocătura în sarma, în strălucitorul staniol al virtuții.
Doamna, care ține un salon în București, mi-a spus că pe la ea trec nu doar scriitori, ci și politicieni. Pe vremuri veneau cu trăsura. Azi vin în complexitatea unui alai cu cai patruroți și sepepiști care Citește mai mult
Source: http://ampress.ro/editoriale/pontabasescul/
