atunci când ai plâns pe umărul meu
ca o salcie ruptă,
ca o literă absentă din propriul tău nume,
bucuroasă să-mi spui,
bucuroasă că ți s-a întâmplat întâmplarea,
am rostit:
cel mai mare câștig al tău
este pierderea singurătății,
bucură-te!
când pierzi singurătatea găsești tot…
chiar și fericire? – m-ai întrebat,
eu n-am vorbit de fericire, ți-am răspuns,
eu n-am vorbit de fericire, ți-am răspuns aproape nervos,
eu n-am vorbit de fericire
și cred că strigam,
cuvântam ca o țeavă de eșapament
am vorbit, și parcă vorbea arma descărcată de glonț a călcâiului meu,
despre câștig
iar câștigul de a-ți pierde singurătatea
merită pus la păstrare, la banca cu viață, fosta mea minunată iubită,
la banca unde ții respirația
iar din dobânda ei respiri și mâine
atunci când ai plâns pe umărul meu,
ca o salcie bleagă,
după ce ne-am despreunat
iar tu umblai ca o pădure fără rădăcini
iar eu te-am sfătuit să iei seama la rădăcini,
să te faci și tu cu o rădăcină a ta,
oricare, rădăcină să fie,
dar nu de minciună,
să nu fie de minciună rădăcina
și tu îmi spui azi că ai găsit rădăcina fără minciună,
atunci, zic, de ce mai vii aici, de ce mai vii la mine, uită-mă,
iar tu plângi ca proasta
de se îndoaie salcia plângătoare din plânsul tău,
și eu ca prostul te mângâi
și noi ca proștii stricăm tot și plângem amândoi
unul în brațele celuilalt
de nu mai știm care-i mai în brațele celuilalt decât celălalt
Lucian Avramescu, 8 iunie 2014, Sângeru (pentru volumul în pregătire ”Să strigi femeia pe numele ei de vers”)
Source: http://ampress.ro/literatura/poezii-nu-numai-de-iubire/cand-pierzi-singuratatea/
