Dispărut din țară după ce a fost condamnat la 6 ani de închisoare în cel mai mare dosar de spălare de bani, Andrei Părpăuță (39 de ani) a fost prins, în seara de 16 iunie, la Stockholm, în capitala Suediei. Urmează ca autoritățile judiciare să întocmească documentele pentru extrădare și individual să fie adus acasă, unde îl așteaptă o condamnare de 6 ani de închisoare.
În ziua de 16 mai 2014, Curtea de Apel Bacău a pronunțat hotărârea prin care Părpăuță a fost condamnat la 3 ani de închisoare, pentru constituire de grup infracțional organizat, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani. În plus, magistrații au dispus revocarea suspendării unei pedepse de 3 ani de închisoare aplicată lui Părpăuță de Judecătoria Piatra Neamț în 2005.
Imediat după pronunțarea sentinței, polițiștii au primit decizia instanței prin fax și au început să-l caute pe individ, dar acesta deja dispăruse de acasă, așa că a fost pus în urmărire generală. S-a mai bucurat de libertate exact o lună. Pedeapsa cu închisoarea este “răsplata” pentru un prejudiciu de 75 de miliarde de lei vechi pe care gruparea condusă de Părpăuță l-a produs bugetului de stat.