Cei 62 de ani pe care îi are americanul Joe Mirza, o figură cunoscută, respectată și enervant de discretă în karate-ul mondial, nu-i dibuiești ușor. Fără surse apropiate sau propria-i mărturisire, te uiți la poze și filme. Este unul dintre cei mai influenți conducători ai Amateur Athletic Union (AAU) din SUA. Uniunea a fost fondată în 1888! E cea mai mare organizație sportivă de amatori de peste Ocean, numărând peste 5 milioane de sportivi înregistrați la 32 de discipline, potrivit spuselor lui Mirza. A ajuns pentru prima oară în România la sfârșitul lunii mai, cu ocazia Campionatului European de Karate Fudokan de la Galați. L-a convins să vină încoace româno-americanul Mike Apan (secretar general al Federației Mondiale de Fudokan), cei doi având privilegiul de a fi elevi la Chicago ai marelui maestru Shojiro Sugiyama.
AAU este o organizație privată unicat, bazată pe voluntariat. Au 62 de districte, în cadrul a 10 regiuni care nu țin cont de hotarele statelor. Celor mari însă li se recunosc ponderile cuvenite – New York are 5 districte, iar California 4. Uniunea organizează campionate de la nivel local până la cel național, pe toate disciplinele. Numai la un fel de olimpiadă a juniorilor, ca etapă de selecție, participă în jur de 15-20.000 de sportivi. Președintele actual, cu statut de interimar, Henry Forrest, e un gestionar de minune – provine din zona de administrație a baschetului, o adevărataă religie în SUA
În cadrul Comitetului Director, Joe Mirza este cunoscut ca președinte al secțiunii dedicate karate-ului. Greutatea și influența îi sunt consolidate de responsabilitatea pentru afaceri juridice. Practică Shotokan din 1967, fiind unul dintre primii elevi ai maestrului Sugiyama.
Mirza s-a născut la Teheran. Pe românește, numele i se pronunță „Mârza”. Tatăl său a murit de tânăr, după care, în 1963, a plecat cu mama sa în SUA, unde aveau membri de familie. Tatăl a fost asirian, mama armeancă. De pe mamă, bunicul era armean, bunica rusoaică. Nu e tentat să se întoarcă în Iran, nu mai are legături. Acolo-i locul de naștere, dar se consideră american. Cum Asiria a dispărut, Armenia i-ar fi mai aproape, acolo s-ar duce. Speră la o reconciliere între Iran și SUA. Consideră că iranienii sunt un popor minunat, la fel ca americanii. Mai spune că tristețea în lume e aceeași, dincolo de viziuni sau abordări și că, vorbind americanul din el, „noi putem fi prieteni cu oricine, cu Rusia, cu Ucraina, cu Iran, cu Irak, cu Afganistan, cu toată lumea”.
Joe Mirza conduce propria afacere în SUA. Nu are șefi, nu cere timp liber. Are o fabrică de componente pentru diverse domenii industriale. În unele echipamente ajunse în România sunt incluse părți făcute de firma lui. Produce și laseri performanți. A auzit de laserul de la Măgurele, dar recunoaște că e la un nivel prea înalt de participare. Preferă să recomande mașinile de împachetat și etichetat, similare celor văzute în documentarele de pe Discovery.
Mike Apan nu e primul român cunoscut, dar contează enorm. „La Chicago pot vorbi de tone de români, eu știu că sunt peste 120.000. Dacă nu știați, aveți 28 de biserici”, mărturisește asirianul Mirza.
Vorbește armeană, farsi (persană), engleză, aramaică. Când era copil la Teheran, școala a făcut-o în farsi și engleză. Aramaica a învățat-o la biserică. Școala de la biserică era dificilă fiindcă duminica era prima zi lucrătoare din săptămână. De fapt, e catolic dintotdeauna, ca toți urmașii asirienilor.
Partea de meserie și artă în sport
– Am înțeles că voluntariatul contează la AAU Dar cum vă finanțați?
Din taxa de membru. Nu există subvenție guvernamentală. Avem și sponsori, sunt sponsori importanți care vin la noi, cu mărci importante. Ei vin la noi.
– Uniunea seamănă cu o super-federație a sportului pentru toți?
Exact. Imaginați-vă un minister al sportului, dar privat. Nu e în mâinile guvernului, e pe cont propriu. Avem șefi care sunt aleși la patru ani, avem un Consiliu Director, avem un congres cu delegați, avem statut, avem reguli. Avem Constituția noastră și politica noastră. Totul se raportează și e aprobat de Congres. Suntem, cum s-ar spune, conservatori pentru că trebuie să dăm seama în fața membrilor.
– Ce relație aveți cu federațiile naționale de stat?
Unele bune, unele rele. Depinde de federații.
– Exemple bune?
Avem relații foarte bune cu federația de baschet.
– Gimnastica?
Cooperăm.
– Relații rele?
Nu le-aș zice rele. Să spunem că avem neînțelegeri. Relațiile guvernamentale se închid în final la Comitetul Olimpic. Ne înțelegem cu ei. Ne întâlnim, colaborăm. Ei nu reprezintă neapărat sportul, cât sectorul public. Acum câteva săptămâni a fost o dispută pe hochei, cu organismul guvernamental de specialitate. Am rezolvat-o noi. Președintele AAU și cel de problemă de la noi au fost la Colorado Springs, s-au întâlnit cu cei de la Comitetul Olimpic și au rezolvat.
– Ca președinte pentru karate, ce aveți în spate? Lumea știe despre karate că e împărțit pe școli și stiluri, pe federații defel prietenoase între ele.
Uite adevărul. Multe federații sunt pe hârtie. Sunt în jurul unui singur șef, a unei conduceri reprezentate tot de el. Politica noastră este să avem cea mai sigură, cea mai competitivă și cea mai transparentă organizație din țară. Veniți și alăturați-vă nouă! Avem cele mai înalte standarde tehnice, cele mai înalte standarde etice. Oricine se alătură AAU este verificat. Știi de ce? Au de a face cu copiii noștri. Siguranța copiilor este mai importantă decât a câștiga o competiție celebră de karate. Țelul nostru este să asigurăm un mediu sigur pentru copiii noștri, pentru a-i face cetățeni adevărați. Nu vrem să creștem 5 milioane de karatiști care vor pleca la război. Țelul nostru e să dezvoltăm buni cetățeni care-și vor aduce contribuția lor la dezvoltarea societății.
– La karate, orice stil e bine-primit?
Avem diverse stiluri.
– Aveți divizii pe stiluri?
Da, absolut, dar ține minte un lucru: kumite e kumite. În AAU avem cinci stiluri importante: Shotokan, Shiro-ryu, Gojo-ryu, Shorin-ryu și Isshin-ryurziu. Fiecare din cele 5 stiluri diferite este judecat separat. Avem apoi un sistem al nostru unic de arbitraj cu steaguri, cu câte un arbitru pentru fiecare stil. În SUA promovăm stiluri de luptă și kata mixte. Avem și competiții de kobudo, le-am început în 1987, au fost primele din lume. La naționale am avut 1.800-1.900 de concurenți, ceva de neauzit până atunci.
Politica banilor de la televiziuni
– Politicienii se bagă în activitatea dumneavoastră în SUA?
Guvernamentali sau din sport?
– Guvernamentali, de stat.
– Nu vin să ceară sprijin?
Ba da, le place să vină să facă fotografii, să stea sub steag, să ia un un copil să-l pupe. Cînd candidezi, pui mâna pe un copil și-l săruți. Dar asta nu e agendă politică, e fenomen național.
– Pe partea cu federațiile naționale publice, cu Comitetul Olimpic, cum se comportă politicienii?
Nu se amestecă. Seniorul Comitetului Olimpic în SUA a fost senatorul Ted Stevens, senator de Alaska. În 1978 a creat modelul actual de comitet olimpic. Era un senator vechi, unul foarte apreciat și nu îndrăznea nimeni să deranjeze creația sa, nimeni nu se punea cu el. Am înțeles sensul întrebării. Nu au nevoie de bani. Nici unii, nici alții. Noi ne străduim numai pentru sport. În SUA banii vin din televiziune. Comitetul Olimpic e foarte solid, foarte puternic.
– Dar la nivel de Comitet Internațional Olimpic aveți un singur vot, la fel ca Burundi, ca Uganda.
Absolut, dar ei au o problemă mai mare ca toate: nu urmăresc televiziunea noastră care aduce bani. Votul este egal, dar în Africa subsahariană nu au piața media și publicul din SUA. Nu au decât să adune piețele lor – vor să voteze împotriva noastră? Nu cred. Nu vorbesc în numele meu, este o realitate. Unii nu o acceptă.
Dolarul și succesul
– Povestea ta e o dovadă despre cum lumea poate fi minunată.
Mă consider un american de succes, sunt convins. Sunt imigrant la prima generație. Vorbesc perfect engleza, am avut succes.
– Dar ai accent de Chicago.
Nu am. E engleză americană standard. Mă consider norocos . Oricine poate veni în America. Poți face foamea în America. Dar cu un dolar poți cumpăra pâine. Sunt locuri în lume unde, oricâți bani ai, nu poți cumpăra pâine. Asta-i frumusețea țării mele. Dacă ai capacitate, mai mult decât voință, poți reuși. E greu, dar poți reuși. În lume nu-i ușor. Am fost în multe locuri unde indiferent de talent și muncă nu reușești. În America am fost foarte norocos. Europa nu se compară, dar și în afara Europei e greu. Trebuie să mergi înainte. Uitați-vă la vicepreședintele Biden care a fost aici. E din a doua generație de americani. Uitați-vă la președintele Obama, fiu de emigrant.
Pagină realizată de Viorel COSMA
