• interviu cu Alexandru Drăgan, președintele interimar al PDL Neamț
– Domnule președinte, cum vedeți rezultatele obținute de PDL la alegerile europarlamentare de zilele trecute?
– Atâta timp cât am avut de luptat cu două orașe mari, cu primari care au plecat de la PDL la PMP – mă refer la Piatra Neamț, cu Gheorghe Ștefan, care a plecat cu tot cu arme și bagaje, și la Roman, unde este fief-ul doamnei Udrea, dar și la 15 comunități, ale căror primari au plecat de la noi la PSD și PMP – a fost foarte greu. Pe garduri scria ”eu, ca primar, votez PMP”. Adică nu se mai considerau primari, ci erau ”ca primari”. Adică ”eu ca primar votez PMP!” Cu toate astea, cred că, dacă mai votau cu noi vreo 40 de oameni, eram pe locul trei. Adicătelea, băteam PMP-ul cu tot cu primarii plecați.
[quote align=”center” color=”#999999″]”Am discutat cu câțiva oameni de la Roman, care mi-au spus așa: ”Noi ne iubim primarul, pentru că a făcut lucruri bune când era la PDL, însă nu ne-a întrebat nimeni când s-a dus dincolo”.[/quote]
– Dacă ar fi să mulțumiți cuiva, poate unor primari…
– Eu mulțumesc tuturor primarilor care au intrat în campania electorală alături de noi. La nemulțumirile pe care le au anumiți primari, mai ales din județul Nemț, credeam că nu o să se întâmple nimic în campanie, pentru că ei, săracii, nu din răutate și nu din prostie, nu au votat cu inima, ci cu interesul comunității, cu dorința de a mai căpăta un franc de la cei mari, de la Piatra Neamț. Trebuie să mulțumesc, în primul rând, electoratului, care a venit la vot și în special celui care a votat cu PDL. Vechii PD-iști, care s-au strâns ca ariciul în jurul nostru și ne-au ajutat necondiționat. Bineînțeles, trebuie să le mulțumesc și primarilor care au condus campania PDL și care, chiar dacă nu au condus campania în favoarea PDL, au lăsat activiștii noștri să-și facă treaba în comună, fără să-i obstrucționeze. Au fost și unii care au încercat asta. Eu tot nu pot să înțeleg faptul că tu, ”ca primar” – și mă refer la cei care au trei, patru mandate – că nu ești primar, ci ”ca primar” și votezi PMP. Nu sună nici logic, dar nici românește. Să nu uite că ei au fost și sunt primari pe listele PDL. Într-adevăr, din ce s-a văzut, ei înșiși spun că nu mai sunt primari adevărați. Dacă ei ”ca primari” spun așa, în rest, eu ce să vă mai spun?
”Pe consilierii PDL care votează cu PSD îi trimit cu tot cu bagaje la PSD”
– Ce se va întâmpla în Consiliul Județean?
– Deși aveam mari griji, nu concep nici o mie de ani să fii la PDL și să votezi cu PSD. Nu pot să înțeleg! Acum ar trebui să fie o altă viață după alegeri în CJ Neamț. Dacă șeful nostru, Vasile Blaga, a zis chiar de astăzi că suntem aliați, PDL și PNL, înseamnă că PNL va veni lângă noi. Am să am o discuție și cu liderii. Am avut o întâlnire cu PNL-iștii, iar ei sunt hotărâți să mergem unu la unu și să pornim la construcție. În acest caz, dacă domnii consilieri PDL vor continua să voteze cu PSD, îi vom trimite la PSD.
– Este vorba de oamenii lui Gheorghe Ștefan?
– Este vorba de consilierii PDL care votează în continuare cu PSD. Îi trimit cu tot cu bagaje la PSD, ca să voteze cu acest partid. Iar noi ne oprim cât ne trebuie. O să formăm împreună cu PNL o coaliție și o mergem mai departe.
PNL și PDL: ”Am putea avea norocul să funcționeze”
– Cum priviți unirea celor două partide, mult visată de unii primari acum vreo 7-8 ani?
– Atunci mă gândeam cum să facem să devenim europeni. Numai că m-am trezit într-o dimineață și l-am văzut pe Vasile Blaga vorbind despre filmele americane. În fapt, se vrea să avem două partide mari, care să alterneze la putere, ca în America. Eu cred că va fi un parcurs foarte dificil și de durată. Dacă se reușește unificarea, va fi un moment extraordinar, pentru că românul este foarte sucit. De la PDL au plecat, nu demult, la PMP și să nu uităm istoria recentă a PDL, unde erau numai aripi, aripioare și fulgi. La conducerea Europei, 4-5 ani, vor fi numai populari. De la PPE. Și liberalii vor face parte din marea familie europeană a PPE-ului, organizație pe care o cunosc și care este condusă competent și strâns de domnul Junker. Ar fi foarte bine. Acolo nu poți face ceea ce vrei decât din greșeală, însă pe urmă îți este rușine să te mai duci și să dai cu ochii de oamenii aceia. Ca atare, am putea avea norocul ca această construcție să funcționeze. Dacă va merge, eu prevăd deja niște raze de la un soare care să lumineze și pe strada noastră.
– Îl vedeți pe Klaus Iohannis candidat la președinție?
– Eu înțeleg ce vreți să insinuați: să muncesc cu oamenii mei la un cadidat de la PNL, ca să câștige alegerile. Eu nu sunt de acord să fie neapărat candidatul meu, dar să piardă și să câștige Ponta. Noi chiar vrem să facem ceva pentru România, pentru copiii noștri și vrem să nu mai vedem România roșie. Pentru asta, candidatul cel mai bine plasat va fi candidatul nostru, al nostru și al tuturor, al PNL și al PDL. Această construcție trebuie să înceapă fără doar și poate. Lui Iohannis, eu îi văd un parcurs destul de lung. Nu vreau să mă dau Mama Omida, dar eu îl văd ca pe un președinte bun al PNL. Cred că va naviga frumos prin apele PPE-ului, prin Europa. Se vor face înțelegeri și cu partidul doamnei Merkel.
– În noua construcție județeană, veți candida la vreo funcție?
– Toate la timpul lor. Dacă unul de la PNL strălucește mai tare decât mine, nu am ce să fac.
– Nu întotdeauna cei care strălucesc o perioadă au și succes în timp…
– De acord. Dar nu mai adaug nimic, pentru că, dacă pornesc de la ideea asta, înseamnă că nu mai putem face negocieri. Fiecare are șanse egale, candidatura este candidatură, iar alegerile, alegeri. Acum este bine pentru unii de la PDL, pentru că nu vor mai fi alegeri în pardid, dar asta nu înseamnă că nu va veni o decizie a Biroului Permanent Național, care să facă un pic de restructurare între cei care au muncit și cei care nu au muncit. Părerea mea, în privința lui Klaus Iohannis, este că va fi un candidat surpriză. Așteptăm să ne cheme și pe noi la București, pe președinții organizațiilor, să discutăm anumite probleme înainte de alte negocieri. Eu văd un alt candidat decât pe cei care sunt pe firmament acum. I-am văzut așa de fericiți pe amândoi, și pe Crin Antonescu, și pe Vasile Blaga, încât nu cred că se va abandona ideea.
[quote align=”center” color=”#999999″]Acum, dacă cei din PNL, în Neamț, spun că sunt mai mari și mai grozavi cu o mie de voturi, eu am să le demonstrez contrariul, pentru că am atâta artă de a negocia. Chiar și cu cei mari, de la PNL, când va veni vremea negocierilor. Noi trebuie să avem un țel comun și imediat, să câștigăm prezidențialele, nu să ne batem cuie în talpă. Pe urmă, vom avea alte țeluri, și pe termen scurt și pe termen lung”.[/quote]
– Veți mai candida la parlamentare, în noile condiții? Ați anunțat totuși, că nu mai candidați pentru încă un mandat de primar?
– Nu am să stau pe margine, dar aș putea sta la partid. Nu neapărat să candidez la parlamentare.
– Păi, în cazul ăsta o să sprijiniți pereții partidului?
– Pereții partidului trebuie construiți. Avem nevoie de o nouă casă, a unui nou partid. Acolo nu este ușor să pui o cărămidă, d-apoi să pui și acoperișul.
– Unde va fi sediul noului partid la Piatra Neamț? La PNL, la PDL?
– Cred că la Tașca…?
Foarte multe voturi anulate
”Dacă vom căuta în cele 12.000 de voturi nule, găsim mii de voturi cu PDL. De 24 de ani tot organizez votări, dar vreau să spun că avem foarte multe voturi anulate. Am făcut contestație – legea este lege și ne-am înclinat -, dar mi s-a spus că este tardivă și că trebuia să o fac din secția de votare. N-am înțeles cum de știa doamna judecătoare că eu pot să număr voturile în timpul votului… să văd câte sunt nule.
La numărătoarea paralelă mi-am dat seama că avem voturi anulate foarte multe și abia atunci am cerut. Când puteam să cer mai devreme? Nu pot să înțeleg. Mai devreme când? Când erau urnele sigilate?”
Ioan APOPEI