Șeful Pentagonului Chuck Hegel, a spus, joi, la Constanța, că România este un partener de mare încredere pentru SUA și NATO. ”Vreau să felicit România pentru intrarea ei acum 10 ani în NATO. Țara dumneavoastră a demonstrat că este un partener de mare încredere pentru SUA și NATO. Sunt foarte mândru că am făcut parte din Senatul SUA atunci când am sprijinit România, intrarea României în NATO. Știu cât de mult președintele Obama și SUA apreciază această prietenie a poporului român și apreciem mai ales căldura și ospitalitatea poporului român față de noi și vă mulțumesc dumneavoastră, domnule ministru, pentru ospitalitatea pe care mi-ați oferit-o”, a spus Hagel, după ce a vizitat, alături de ministrul Apărării, Mircea Dușa, nava USS Vella Gulf, relatează Agerpres. De asemenea, acesta a precizat că a discutat cu ministrul Dușa „probleme cu care țările noastre se confruntă și care sunt de interes comun pentru NATO”. „Ne-am reafirmat parteneriatul strategic, din nou…SUA apreciază contribuțiile României pentru asigurarea securității în această zonă, dar și în alte teatre de război. În Afganistan și Irak, în jur de 1.200 de soldați români au fost detașați acolo, în Afganistan, iar Statele Unite sunt recunoscătoare pentru ajutorul oferit, cu atât mai mult cu cât marcați această aniversare a intrării în NATO. SUA recunosc sacrificiul pe care îl face țara dumneavoastră și familiile soldaților. Astăzi, România continuă să ofere sprijin important pentru obiectivele strategice, pentru oferirea posibilității ca trupele noastre să tranziteze România”, a spus Chuck Hagel. Despre scutul antirachetă, șeful Pentagonului este convins că în 2015 va fi asigurat și, din moment ce va deveni operațional va marca „un alt punct de cotitură în relațiile dintre țările noastre și o altă realizare mare, pe măsură ce România devine tot mai importantă din acest punct de vedere”.
Giorgiana Radu, AMPress