Tortul bugetar al Consiliului Județean stârnește numeroase pofte, mai ales șmecherilor îndulciți deja cu bani publici. Ingredientele folosite pentru a deturna banii necesari unor investiții sau acțiuni de un real interes județean sunt foarte simple: se ia una bucată consilier, imun la argumente logice și profund devotat intereselor de grup și de partid, se caută o personalitate care să fie legată cumva de județul Neamț, apoi se ia una bucată asociație nonguvernamentală, fundație sau alte asemenea ”organisme” chipurile non-profit, care să aibă obligatoriu între membrii de conducere pe cineva sigur că poate gestiona banii cum și mai ales pentru cine trebuie. Pasul următor adaugă alte ingrediente obligatorii: cineva face un buget, cât mai umflat, care să cuprindă lucruri cât mai greu de controlat prin facturi, apoi se promovează un proiect de hotărâre de Consiliu și, pe bază de lobby (a se citi: ”Aprobați-l pe ăsta și vom aproba și noi când veți avea nevoie”), se introduce pe ordinea de zi a ședinței de CJ, unde se votează cu larghețe.
De data aceasta vă prezentăm cum a trecut prin acest scenariu un nume greu al literaturii române și al masoneriei, Mihail Sadoveanu, și o inițiativă, altfel tradițională, cândva denumită ”Sadoveniana”, acum redusă la ”Zilele lui Sadoveanu”. Consiliul Județean a alocat 30.000 de lei, după o dispută aprigă și la limita injuriilor, când Dan Vasile Constantin, probabil un mic emul al lui Sadoveanu, a cerut o suplimentare, de 15.000 de lei, și s-a bătut pentru ea ca și cum ar fi fost vorba de o manifestare cel puțin culturală de înaltă ținută. Ce se ascunde în spatele intereselor ”culturale” ale acestei manifestări, cum au escaladat ostilitățile în legătură cu proiectul și mai ales cine sunt protagoniștii și beneficiarii, vă prezentăm în cele ce urmează.
Banii au fost ceruți de Fundația ”Hanu Ancuței”, cu sediul în municipiul Roman, str. Ștefan cel Mare, bloc M7, ap. 13, care fundație a dobândit personalitate juridică în 2000. Statutul fundației a fost modificat prin act adițional, ”atestat și investit cu dată certă” la 18.07.2008, la Cabinetul Individual Avocat Ioan Chelaru. La vremea respectivă, fundația însemna, ca membri, Lenuța Nușa Chiriac (acum consilier local PSD la Roman), Adrian Chiriac, Constantin Danciu și Sorina Mihaela Danciu. E bine să amintim că proprietarul cabinetului avocățesc este senator PSD și, deci, șeful politic al doamnei Nușa Chiriac, care era și este patroana SC Turoag SA, societate care, între altele, deține Hanu Ancuței, monument istoric când e nevoie să fie monument istoric, în rest o scumpete de unitate de alimentație publică.
Buget nesimțit, pe măsura (in)culturii
Prima solicitare de bani a ajuns la Consiliul Județean într-o formă care ar face să plângă orice bucătăreasă respectabilă. Cererea a ajuns în atenția doamnei vicepreședinte Emilia Arcan, fiind semnată de Nușa Chiriac, președintele Fundației. Pentru confirmarea nivelului cultural al preocupărilor fundației, redăm ad literam adresa de înaintare, care se vrea și cerere de finanțare.
«Va informam ca in perioada 2-3 Noiembrie 2014 Fundatia Hanu-Ancutei organizeaza la Hanu-Ancutei o serie de manifestari dedicate ”Zilei de nastere ale lui Mihail Sadoveanu” Avand in vedere importanta acestei manifestari culturale si impactul pe care al are asupra turismului cultural istoric al judetului Neamt dorim sprijinul Consilului Judetean in aceasta manifestare culturala cu alocarea sumei de 90 000 RON. Precizam ca aceasta actiune organizata de noi este la a 13-a editie si am fi onorati de prezenta si implicarea Consililui Judetean. Va anexam programul si bugetul estimat!»
În loc să ajungă la coș, solicitarea, plină de ”agramaticalități” (”zilei de naștere ale lui…”, ”Consilului…” etc.), a fost înregistrată cu conștiinciozitate și probabil cineva a avut curiozitatea să citească și bugetul. Care este altă mostră de cultură și ”agramaticalități”.
Pentru că nimeni de la Consiliul Județean nu a citit decât suma cerută, ne-am permis să cerem unui reputat profesor de limba și literatura română să corecteze cererea respectivă. N-am îndrăznit să-l întrebăm de nota meritată de doamna Nușa Chiriac, că nu dădea bine pentru o manifestare culturală.
Dorințele financiare ale Fundației ”Hanul Ancuței”, impresionante precum opera lui Sadoveanu, arată că există un plan, o strategie, mai ceva decât campania de promovare a României susținută intens de deputatul de Roman, Elena Udrea.
Bugetul, trimis și el în două etape, a fost împărțit în funcție de interesele de dinainte de începerea campaniei electorale și de după. Dumneavoastră puteți citi cele două bugete, exact așa cum au fost ele concepute, noi ne mulțumim să le comentăm părțile cele mai interesante.
Din programul prezentat de Fundație, am ales în primul rând manifestările culturale, cele care ar trebui să dea prestanță evenimentului. Pe primul plan apare o tabără de creație pentru pictori.
În primul proiect financiar, din 30 iulie, se vorbește despre ”tabără de creație mari pictori din Moldova – durată de găzduire a unui număr de 10 pictori”, iar pentru asta erau prevăzuți 10.000 de lei (cazare și masă), plus 1.000 de lei pentru transport. În programul trimis pe 17 septembrie, despre tabăra de creație se pomenește doar la buget, unde sumele sunt substanțial mai mari, de data aceasta apărând, pe lângă cazare și masă, materiale pentru pictat, în valoare de 10.000 lei. Iar suma pentru transport s-a dublat, la 2.000 lei. Din păcate, în programul preconizat să se întâmple nu apare niciun fel de expoziție de pictură. Probabil că ea ar putea fi încadrată cumva la capitolul privind evocarea personalității lui Sadoveanu. Evident că, măcar pentru orgoliul ”marilor pictori din Moldova”, ar fi fost bine ca expoziția să fie prinsă în programul unei asemenea manifestări culturale.
Omagierea lui Sadoveanu – publicitate (ne)mascată pentru han
Un al doilea moment de certă încărcătură culturală și de mare curaj artistic îl reprezintă realizarea unui film documentar despre Mihail Sadoveanu. Modul cum apare în cele două programe/ bugete este extrem de interesant pentru rigurozitatea cu care s-au întocmit documentele respective și modul cum au fost analizate în instituția județeană. În iulie, în program, se vorbește despre ”film documentar cu viața lui Mihail Sadoveanu”. În bugetul trimis cu aceeași ocazie se devoalează intenția adevărată a organizatorilor: ”realizări film Sadoveanu și Hanu-Ancuței 25.000 lei”. O sumă mică pentru un documentar adevărat, mult prea mare pentru o șușă de promovare a unei crâșme particulare, fie ea și cu trecut istoric. Tot în acest punct se vorbește și despre ceva CD-uri ”cu documentarii hanu-ancuței si imprejurimi”, ieftine și pentru toată lumea, la suma de exact 13.500 lei!!! Una peste alta, 38.500 lei pentru promovarea respectivă, fiindcă e greu de crezut că documentarul respectiv – dacă nu a fost scos din niscaiva arhive și prelucrat pentru acest eveniment – ar putea aduce ceva nou în privința lui Mihail Sadoveanu.
Documentele depuse în septembrie arată că, între timp, cineva a analizat bugetul și capitolul film documentar ar fi bugetat cu doar 10.000 lei. La fel și partea cu CD-urile. În schimb, a apărut un nou capitol – ”realizare cărți documentare cu istoricul Hanului Ancutei pana in prezent, cărți documentare cu Hanu-Ancuței si imprejurimi” – pentru care se atribuie 20.000 lei. Ce se înțelege prin cărți documentare și cât de largi sunt împrejurimile rămâne să ne convingem la fața locului. Să remarcăm suma importantă alocată și ambiguitatea din program/ buget.
În contul imaginii, poate fi trecută și plata unui prezentator de la TVR Iași, care, inițial, ar fi primit 2.000 lei, apoi suma a crescut, probabil invers proporțional cu cea de la realizarea documentarului, la 5.000 lei! Mult? Puțin? Este greu de cuantificat, dacă ne referim la calitatea științifică a manifestării sau la partea cealaltă, bahico-gastronomică, așa cum le șade bine românilor și cum se presupune că i-ar plăcea maestrului Sadoveanu.
Tot la capitolul promovare cu orice preț trebuie să mai remarcăm câteva aspecte. În primul rând, afișele. În primul buget, ele aveau capitol separat, care se oprea la 5.000 lei. Manifestarea vorbea și despre ”promovare massmedia” în valoare de 10.000 lei. În al doilea buget, făcut mai aproape de vâltoarea electorală, suma alocată capitolului respectiv este de 20.000 lei, probabil doar pentru invitații amintiți în proiect (”tvr România, tvr cultural, etnotv, Romtv, Cns, topal, 1tv, realitatea tv, Canal D”, ”bloger în turism” – sic!).
Stand-up comedy și vițel la proțap în memoria lui Sadoveanu
Toată manifestarea este centrată însă pe o altă acțiune, în care spritul inovator al președintelui fundației, doamna Nușa Chiriac, va avea spațiu deplin de dezvoltare. Este vorba despre o expoziție culinară și o sesiune de gătit în aer liber, în curtea hanului sau poate chiar în fața acestuia, pentru a lua ochii turișilor care vor trece prin zonă sau cel puțin al tiriștilor în tranzit.
Programul sună așa: ”Gătit în aer liber. Vitel la protap pui la rotisor; turte pe plită, sarmale in ulcica de lut la cuptor. Placinte in cuptor cu foc de lemne, magiun la ceaun” (sic!). În bugetul estimat, avem următoarea prevedere: ”Expozitie culinara si demo gatit in aer liber 2 zile (10.000 lei)”. Nota bene, în primul buget se preconizau 20.000 lei pentru expoziție! Probabil că între timp, dată fiind incidența bolii limbii albastre, prețul vițeilor a scăzut și s-a înjumătățit suma.
Partea artistică a evenimentului pentru oaspeții veniți să-l omagieze pe Sadoveanu – nu pe Caragiale – este impresionantă și se vede clar că președintele Fundației se pricepe mai bine la acest capitol. Practic, timp de trei zile, oaspeți pot mânca și bea pe săturate, în acorduri de fanfară, taraf și cu echipe de folcloriști/ folcloriste. Fanfara 10 prăjini ar veni pentru 4.000 de lei să-i încânte pe musafirii aleși pe sprânceană. În definitiv, chiar și maestrul Sadoveanu aprecia lăutarii. Pe lângă taraful cu pricina, timp de două zile (?!) ar urma să se producă la fața locului ”Maria Răducanu și Marius Mihalache și taraf”, pentru suma de 25.000 lei (un sfert de miliard de lei vechi!). Chiar dacă înțelegem dragostea pe care o avea Sadoveanu pentru acest gen de manifestări și valoarea indiscutabilă a lui Marius Mihalache, este greu de înțeles în fața cui ar fi urmat să se producă timp de două zile respectivii și dacă un asemenea concert ar fi în spiritul sadovenian clamat de organizatori. Despre onorariu nu are rost să vorbim. Prea mic pentru Mihalache, prea mare dacă ar fi fost plătit din bani publici.
Concluzie: Sadoveanu, pretext de tocat bani
Indiferent cum am privi manifestarea cu pricina, lăudabilă în ceea ce privește omagierea lui Sadoveanu, ea pare mai mult o modalitate de promovare a stabilimentului comercial Hanu Ancuței. Cererea adresată Consiliului Județean Neamț este nerușinată ca sumă și probabil nu ar fi fost niciodată adresată dacă Nușa Chiriac nu ar fi beneficiat de protecție de la partid și de asigurări că banii vor fi alocați pe baza majorității din Consiliul Județean. Este la fel de nerușinată, deoarece nu se specifică clar cui se adresează manifestarea, ce public neangajat politic poate participa și dacă intrarea este liberă sau se vând locuri la mese.
Nu discutăm aici situația firmelor conduse de Nușa Chiriac, faptul că la Hanu Ancuței se fac lucrări fără autorizație și nici apartenența sa politică. Putem discuta însă cum oameni din administrația nemțeană, oameni de cultură, pot gira un astfel de eveniment.
Nu intrăm nici în amănunte acum, vom avea timp să discutăm după eveniment. Trebuie însă să ne întrebăm de ce ”Carmen Saeculare”, instituție de profil a Consiliului Județean Neamț, nu a organizat ea o manifestare de acest gen – în definitiv, are și ea taraf, mult mai ușor de mulțumit financiar -, în colaborare cu Biblioteca Județeană și cu alte asociații culturale, gen Societatea Scriitorilor, care au beneficiat de alte stipendii publice. Pentru că asta ar fi una dintre menirile sale. Cum o face, dacă o face la Hanu Ancuței sau la Casa Sadoveanu, la Teatrul Tineretului sau în alt loc, este o altă discuție.
În final, să menționăm că de la Consiliul Județean s-au alocat 30.000 lei, în ciuda propunerii emulului Dan Vasile Constantin, de a se suplimenta, pentru mass-media, cheltuielile cu 15.000 lei, și să reamintim o veche zicere românescă, venită din înțelepciunea populară: prost nu este cine cere, prost este cine dă!
Valentin BĂLĂNESCU
Dana OSTAHIE