A început procesul electoral și în Neamț. Nu îndrăznim să vă spunem cum să votați deoarece timpul lecțiilor date prin ziare sau site-uri a trecut de mult. Fiecare dintre dumneavoastră știți mai bine ce aveți de făcut. Noi ne mulțumim să consemnăm ce se întâmplă și dacă aveți lucruri deosebite de tramsmis puteți să o faceți și prin intermediul nostru. Telefonul redacției – 0233 235 907 vă stă la dispoziție, la fel și mailul office@mesagerulneamț.ro.
UPDATE: Studiu de caz Alexandru cel Bun: După ce a fost acuzat, în primul tur, că nu și-a dat suficient interes pentru a obține un rezultat bun pentru Victor Ponta, în ciuda evidențelor care spuneau altceva, Ion Rotaru pare să-și fi mobilizat mai bine cetățenii spre vot. În jurul orei 9,00, o scurtă imagine a ce s-a întâmplat în secții de votare din comună.
Secția 153 din satul Vaduri este destul de animată, în ciuda orei destul de matinale. Probabil că apropierea de biserică este un avantaj din acest punct de vedere. Președintele secției, doamna Carmen Tănăselea, se poate lăuda cu 78 de votanți, din care 13 pe listele suplimentare. În curtea secției tocmai venea o mașină cu număr de Brăila. Procentul pare bun, ca număr, dacă ținem cont că pe liste sunt 850 de votanți.
La secția 152 din Viișoara, aflată pe aceeași stradă cu casa primarului, destulă animație, în ciuda aspectului de cocioabă cu termopane pe care îl are secția pe dinafară. Imaginea mai este spălată de steagurile de la intrare. La vot sunt așteptați, teoretic, 898 votanți. La vot veniseră 50 de persoane, dintre care 8 pe suplimentară. Dacă îi mai adăugăm pe cei care erau în plin proces de votare, ajungem la 54. Plus un domn care venea însoțit de agentul său personal de pază (vezi foto).
Secția 154 Bistrița este cea mai mare, cu peste 1856 de persoane pe listele permanente. La turul I erau cu doi mai mulți. Raportat la acest număr, cei care au votat sunt destul de puțini, 87, din care 16 pe suplimentare. Președinta secției este totuși optimistă că vor veni peste 1000 de alegători.
UPDATE 2: La Bicaz, primele voturi au venit din partea celor care, așa cum spun membrii secțiilor de votare, sunt la vârsta pensionării. La principalele secții de votare, până la prima raportare de la ora 10 , numărul voturilor depășea puțin cifra de 40 (la un loc cu voturile membrilor de comisii – n.r.) Polițiștii care supraveghează secțiile din Bicaz au precizat că, până la ora 9, procesul de vot s-a desfășurat ”în condiții normale, fără să se înregistreze evenimente deosebite”.
• PSD și ACL – curtea proprie și bostănăria celuilalt
La sediul PSD din Piatra Neamț, la fel ca și cu ocazia altor runde de alegeri, colectivul tehnic este coordonat de Dan Vasile Constantin. Ei centralizează toate datele și informațiile legate de procesul electoral, raportate atât de reprezentanții din secțiile de votare, cât și de activul de partid din județ.
În plus, consilierul județean coordonează și o celulă antifraudă. „Alegerile au fost foarte liniștite în primul tur, dar acum există indicii că se pot pregăti fraude”, a precizat Dan Vasile Constantin.
Puțin după ora 8, animația de la sediu nu ar fi arătat că e zi de vot. Sunt așteptați în cursul zilei, pentru întărirea comandamentului, reprezentanți ai celorlalte partide – altele decât UNPR și PC – care sprijină candidatura lui Victor Ponta.
La sediul nou al PNL de pe Republicii, permanența este asigurată de deputații Mugur Cozmanciuc și Radu Surugiu. La prima oră au avut o ședință de lucru la care a participat primarul Alexandru Drăgan, copreședinte al ACL în Neamț, după care acesta s-a retras la sediul fostului PDL de la Pietricica. Cât privește corectitudinea votării, Cozmanciuc garantează vigilență sporită și o atentă supraveghere a PSD, invitând instituțiile statului să-și facă datoria.
• PNL reclamă curiozități și nereguli
Deputații Mugur Cozmanciuc și Radu Surugiu au anunțat că în comuna Dobreni s-ar fi înregistrat, până la ora 9, circa 40 de solicitări pentru urnă mobilă, toate scrise de aceeași mână.
De asemenea, au fost sesizați că o la secție de votare din Piatra Neamț (secția nr. 8, după cum au declarat) ar fi dispărut 100 de buletine de vot din cele inventariate în seara precedentă.
Tot din Piatra Neamț li s-a semnalat apariția unor anunțuri false de direcționare a alegătorilor care locuiesc la bloc, în unele cartiere, spre alte secții de votare decât cele unde sunt arondați. Au luat legătura cu viceprimarul Dragoș Chitic și, potrivit unui membru al echipei politice, urmau sesizări la numărul unic de urgență 112, la Poliție și Biroul Electoral Județean.
• Profesorul Mihai Obreja anunță turiști electorali din Republica Moldova
Fostul director al Colegiului Național „Petru Rareș”, fruntaș al PNL, care supervizează Valea Bicazului și Valea Bistriței, a anunțat că a fost sesizat în legătură cu apariția unui autocar (autobuz) suspect cu turiști din Republica Moldova în comuna Ceahlău și că pasagerii și-ar manifesta intenția de a vota.
Contactat telefonic, a declarat că nu poate oferi informații suplimentare până nu ajunge în zona cu pricina, să verifice listele suplimentare împreună cu reprezentanții din secțiile de votare. Pe de altă parte, a admis că orice cetățean al Republicii Moldova poate vota unde vrea în România dacă are și cetățenie română. „Depinde în câte secții de votare o face. Asta ne mai trebuia, să investigăm votul multiplu în Republica Moldova”, a adăugat profesorul Obreja.
Între timp, pe la ora 13, profesorul Mihai Obreja pare să fi renunțat la vânătoarea de basarabeni și nu se mai grăbește să ajungă în comuna Ceahlău. S-a lămurit între timp că era vorba de simpli turiști cazați la o pensiune din zonă. Apreciază că nu a fost o alarmă falsă cu totul, ci un exercițiu de vigilență. Nu a reușit să precizeze nici numărul secției de votare unde s-au prezentat turiștii, nici câți cetățeni moldo-români au îmbogățit listele suplimentare.
UPDATE: Liderul PNL Neamț, Mugur COZMANCIUC: Am votat pentru România!
Președintele PNL Neamț, Mugur COZMANCIUC a votat astăzi la ora 11:10 la secția numărul 4, la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț. Acesta a fost însoțit de deputatul Radu Surugiu. ”Am votat pentru România. Pentru o Românie curată. Sper ca nemțenii să meargă la vot într-un număr cât mai mare pentru că avem obligația de a merge la vot dacă ne iubim țara și vrem să luptăm pentru idealurile ei. Mai cred că avem nevoie de un președinte capabil să lupte pentru proiectele atât de necesare județului Neamț: locuri de muncă bine plătite și o autostradă care să treacă prin acest județ. Am votat pentru o Românie în care lucrurile să fie făcute bine și în care fiecărui cetățean să-i fie respectat dreptul de vot. Mergeți la vot și votați schimbarea!”, a declarat Mugur Cozmanciuc.
UPDATE ORA 13.30: ACL Neamț acuză: ”Afișe puse la derută în Piatra Neamț să trimită oamenii în alte secții de vot!”
Biroul Electoral Județean Neamț le-a dat dreptate celor de la ACL, constantând că, într-adevăr, la blocul de pe str. Titu Maiorescu, afișul conținea informații eronate cu privire la secția de votare la care erau arondați alegătorii de aici. ”Astăzi am depus plângere la BEJ și am câștigat solicităm autorităților din Piatra Neamț să aplice lege și să vină în sprijinul cetățenilor pentru a nu îi direcționa greșit la vot”, anunță ACL Neamț.
UPDATE: Studiu de caz Dămuc: Trei secții de votare, numai două accesibile, întrucât la a treia, de la Huisurez, drumul este impracticabil. La secția 240 de la Căminul Cultural din centrul comunei, la ora 12.30 votaseră deja 264 de persoane din cele 1316 înscrise în listele permanente, plus 10 pe lista suplimentară, o prezență ”mai bună ca în turul I”, după cum a remarcat inclusiv observatorul din partea societății civile, recte Fundația Milenium. În fața secției, două mașini înmatriculate în Harghita aveau cap de linie în traseele lor multiple de adus oameni la vot, probabil rude, mult prea în etate ca să se deplaseze singure spre exercițiul democratic al votului. La secția 241 Dămucul de Sus, la 12.20 votaseră 52 de persoane, plus 6 pe lista suplimentară. Președintele secției, Maria Bucur, a spus că la turul II ”s-au mai rezolvat din problemele de la turul I, când au fost niște încurcături cu oamenii care erau puși pe liste aici, dar erau din alte zone ale comunei”. În fața secției, doi reprezentanți ai PNL, dintre care unul fost viceprimar, vorbeau despre presiuni care se fac asupra membrilor PNL, dar fără să spună ce fel de presiuni și din partea cui.
UPDATE: Sudiu de caz Bicaz Chei: Secția de votare nr. 166 este extrem de interesant indicată:
Iar în fața secției de votare, pe panourile dedicate afișajului electoral, în plin proces de vot, zâmbesc candidații. Din afișe, desigur. Abia după ce președinta secției a fost întrebată de ce și cum se pupă publicitatea electorală cu legea, s-a dus repejor să dea jos afișele.
Comunicat ACL:
ACL acuză PSD Neamț de tentativă de fraudă electorală în mai multe zone din Neamț!
Vă aducem la cunoștiință ca la data de 16 noiembrie 2014 în Comuna Dobreni la secția de votare nr. 242, unde președinte este doamna Stănescu Viorica există un număr de 41 de solicitări de urna mobilă. Vă atașăm acestei informări înregistrări video cu oamenii care susțin că nu au solicitat urne mobile și nu au semnat cereri în acest sens. ACL Neamț a depus sesizare la BEJ 185/16.11.2014 și la organele competente.
ACL Roman a depus ieri la Poliția Roman, cu număr de înregistrare 302517/ 15.11.2014, plângerea penală împotriva Partidului Social Democrat-Filiala Neamț Biroul Roman, SC CASA ROMAȘCANĂ SRL, cu sediul în municipiul Roman, județul Neamț , pentru săvârșirea de către acestia a infractiunii prevazute de art. 386 alin. 1 din C. penal, fapt pentru care solicităm efectuarea de cercetări în cauză și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.
La data de 15.11.2014 în jurul orelor 11,00 în Municipiul Roman, str. B. Dragoș, zona cartierului Bălcescu, Județul Neamț, Organizația PSD a Municipiului Roman cu ajutorul membrilor săi a împărțit cetățenilor cu drept de vot un tichet al restaurantului CASA ROMAȘCANĂ din municipiul Roman, str. Stefan cel Mare nr. 200, județul Neamț, însoțit de un mesaj verbal prin care îi invită pe aceștia ca în data de 16.11.2014 între orele 11.00 si 14.00 să se prezinte cu tichetul la restaurantul mai sus menționat având asigurată o masă gratuita.
De asemenea membrii Organizatiei PSD Roman au îndemnat alegătorii carora le-au înmânat tichetul să se prezinte la vot și să-si exprime votul în favoarea candidatului PSD la alegerile prezidențiale respectiv Victor Viorel Ponta, fiind o condiție pentru a utiliza tichetul și a beneficia de masă gratuita.
În sectia 145 Ion Creangă, Humulești in curtea sectiei de votare un individ strângea buletinele de votare si intra la vot cu grupuri de oamenii. El spunând în înregistrările video că are obligația să îi strângă pe toți la vot. Aceste lucruri au fost văzute și de reprezentantul Pro Democrația în secția de vot.
De asemenea vă transmitem o înregistrare prin care la Timișești se împarte pâine alegătorilor dintr-un magazin care se și închide la apariția camerei video.
Solicităm organelor competente verificarea de urgență a acestor fapte și verificarea
BIROUL DE PRESA ACL NEAMȚ