Campaniile electorale constituie un rău necesar în istoria omenirii moderne. Ele dezlănțuie patimile și acutizează confruntările, subjugă existența celor implicați și scot la suprafață toată mizeria socială, dar, pe ici, pe colo, mai trezesc la viață și câte un sâmbure de adevăr, ce altfel s-ar pierde în nisipurile mișcătoare și totdeauna aride ale intereselor politice. Și campania electorală actuală a avut de toate. Și declarații sforăitoare, și constatări belicoase, și replici șocante, câte odată surprinzătoare.
Din această cauză, oriunde în lume, campaniile electorale sunt bine delimitate în timp, mergându-se pe ideea că e bine ca acestea să fie cât mai scurte, pentru a nu se crea o gaură neagră în procesul de guvernare. Când e vorba de putere, se știe, nimeni nu mai are mamă, nu mai are tată și nici principii morale. Nimeni nu se mai gândește la bunul mers al țării, ci la numărul de voturi ce s-ar putea obține dintr-o șolticărie propagandistică mai „eficientă”, capabilă să înșele cât mai mulți alegători. Pe scurt, politichia e un ring în care se luptă pe viață și pe moarte. În această confruntare nemiloasă se folosește stilul „smuls”. Forțoșii câștigă întotdeauna, cu șuturi bine plasate și smulsul scaunelor de sub fundul altora.
Paradoxal, în recenta campanie electorală au apărut și două femei. Niciodată Caragiale, autorul ”Scrisorii pierdute”, n-a bănuit că Zoe poate fi atât de „bărbată”. Nene Iancule, te-au făcut praf! Una din candidate a și declarat: „Voi dizolva Parlamentul și voi propune un nou premier, cu un nou Guvern”. Ați băgat la cap, alegătorilor?
Românul Kelemen Hunor, candidat UDMR la Președinție, e și mai ofuscat. E deranjat de art. 1 din Constituția României, care folosește sintagma „stat național”. De aici, un cor de văicăreli – persecuții politice, etnice, discriminări rasiale, genocid cultural… Asta după ce maghiarii au făcut și fac parte din Guvern și s-au înfruptat din privilegiile puterii, liderii săi îmbogățindu-se nestingheriți de nimeni (vezi jaful pădurilor).
E dureros că, după un sfert de secol de democrație, cei 14 candidați la Cotroceni nu știu că trebuie să vină în fața nației pentru a prezenta programul de țară. Pentru că, până acum, am mers spre nicăieri. Nu o spune subsemnatul, o subliniază oamenii mari, tobă de carte. Recent, istoricul Lucian Boia declara unui ziar: „Oamenii sunt dezamăgiți, fiindcă se cam bate pasul pe loc. Anumite lucruri chiar nu merg. Deosebirea dintre partide e mai mult în vorbe. La noi, îi votezi pe unii ca să nu-i votezi pe alții”. În traducere: îl votez pe Neamț, ca să nu-l ștampilez pe Ungur sau pe Blondă. Această practică, simplistă și falsă, duce la adevărate dezastre, la eliminarea din cursă a unor oameni cu anvergură și cotă ridicată. E mare păcat.
Țăranii, înainte și după vot
Cum toată lumea face politică, de ce n-ar discuta și țăranii despre politică și politicieni? Că destul timp au fost duși cu zăhărelul amânărilor și pe vremea lui nea Nelu, și pe vremea Țapului, și… În mediul rural, politica „se face” la bar, birt sau bufet, la privatizatul. Atenție! Numai duminica și în zilele de sărbătoare. Toamna, talpa țării adună roadele pământului. Muncește de-i sar capacele. Culege fasolea, bostanii, taie porumbul, zdrobește strugurii. Trage de sapă să trăiască. Statul nu-i dă un sfanț, în schimb îi cere votul. Dacă adună vreun bănuț, ăla e adus din piață, de pe roadele muncii lui. Duminica, peizanul se fandosește. Trece pe la crâșmă, la „una mică”. După primul gât, capătăt curaj, limba i se dezleagă, face politichie. Exact ca eroii lui Marin Preda, ăia ce răsfoiau ziarul și comentau informațiile cu umor. Curios, sătenii adunați în jurul lui Moromete știau să discute în contradictoriu fără să se încaiere. Probabil din acest motiv votanții de astăzi îi deplâng pe actualii politicieni, care „se stuchesc” ca motanii de pe bordeiul babei Măriuca din Humulești.
Confruntările politice de crâșmă, neantagonice, pornesc de la cele văzute la televizor, că nea Ghiță nu are timp de citit. „Bă, vecine, cum răstălmăcești tu vorbele politicianului X?”. „Care vorbe, bre?”. „Cică în noiembrie, la prezidențiale, votanții vor alege între arsenic și cianură?”
Spiritele se aprind în raport direct proporțional cu numărul paharelor scăpate pe gâtlej. Și dăi, și luptă, că și așa „cămeșa-n fund e ruptă”.
Votanții de la Agârcia-Neamț nu știu nici acuma cum se numește corect partidul de guvernământ, dar nici cele din opoziție și asta nu mai miră pe nimeni. Truditorii pământului sunt sastisiți de gogomăniile celor de pe sticlă. România contemporană e paradisul celor care trăiesc pentru a contrazice. Locuită până în ’89 de o populație înfricoșată, țara e în prezent un Hyde Park răsăritean, împănat cu „trebuie”, „vom face” și „vom drege”. Citește: programe strălucite, idei uriașe și țeluri himalayene.
Pentru că locuiesc în fața unor panouri electorale din Piatra Neamț, vă citesc realizările unei candidate la președinție: „6000 de proiecte ssținute, 100.000 de locuri de muncă generate”, bla, bla, bla… Părerea țăranilor despre care am făcut vorbire? ”Cine promite mult, nu face nimic”.
A face totul înseamnă a nu face nimic determinant. Localnicii satelor nemțene sunt oameni practici și ascultători. Ei votează întotdeauna persoana indicată de primar, că are carte, liceul făcut la fără frecvență. Cine trece, în aceste zile de campanie electorală prezidențială, prin comuna nemțeană Alexandru cel Bun, poate vedea peste tot numai chipul candidatului Viorel Ponta. Atât! Ceilalți 13 candidați nu există, lipsesc din peisaj. În consecință, sătenii nu vor vota decât pe ”Micul Titulescu”. Pe motiv că nu partidul politic contează, ci OMUL. Așa-i fraților! Așa-i! Care să aducă țării miere, lapte și alte bunătăți. Auzim astfel de povești de când eram la grădiniță. Și acum suntem octogenari.
Ce fel de președinte își doresc românii?
În octombrie ’96, Ion Iliescu făcea o baie de mulțime la Mircești-Iași, în ograda Casei memoriale „Vasile Alecsandri”. Lume multă, doritoare să discute cu președintele țării. Au discutat, că și atunci era campanie electorală prezidențială, și nea Nelu mai poftea un mandat. La români, pofta vine mâncând. Președintele în funcție știa că oamenilor le e greu. Știa că salariile sunt mici, că alocația pentru copii nu ajunge, că multă lume e în șomaj. În consecință, a plâns pe umărul auditoriului. La sate și în târgurile moldave, Ion Iliescu a stat de vorbă cu cetățenii, i-a ascultat și singurul lucru pe care l-a cerut acestora a fost să mai îndure un pic. Peste 2-3 ani va fi mai bine, a lăsat să se înțeleagă el. De ce trebuie să mai îndure oamenii? De ce nu-i bine în România? De ce e sărăcie? Cine e vinovat? La toate aceste întrebări, președintele Iliescu a spus că așa se întâmplă peste tot când dărâmi un sistem. El nu mai are ce să le promită celor mulți. Și nu le-a promis. A dus o campanie electorală defensivă, în care a încercat să demonstreze promisiunile celorlalți care, bineînțeles, erau demagogice.
Să ne întoarcem la campania electorală actuală. Cum, în democrație, fiecare cetățean poate spune orice oricând oricum oriunde despre oricine, să băgăm sub lupă lista celor 14 candidați. Prima observație, lista cam miroase a naftalină. Cuprinde și candidați „veterani”, antici, vechi și de demult. Unul dintre ei participă la confruntare pentru a cincea oară. L-ați văzut și prin Piatra, pe sub statuia lui Ștefan cel Mare. Purta pe spate o mantie albă, ca Mihai Viteazul la Alba-Iulia. Intrarea dumnealui „triumfală” în urbea noastră nu l-a ajutat la nimic. A făcut „buf” de patru ori până acum. Un alt candidat, din același partid, s-a dovedit un priceput artist la zugrăvit tricolor băncile din parc și paharele. Cam puțin pentru un președinte. Zic puțin pentru că orice candidat angajat în cursa pentru Cotroceni trebuie să aibă cel puțin cinci calități. Să fie lider, cinstit, competent, echilibrat și „citit”, adică edcat. Ai aceste calități, intră în horă! Nu le ai, stai deoparte și privește cum joacă alții! Da’ parcă poți să renunți la jilțul țării cu una, cu două, mai ales dacă ai trecut pe la ex-Palatul regal, Cotroceni? Încâlcite vremuri trăim.
Păcălit de zeci de ori, votantul de rând e convins că va gafa și de această dată. După mintea lui simplă, de mioritic carpatin, și-ar dori un președinte patriot, iubitor de țară, neam și datini. Ca primul domn al României moderne, Al.I. Cuza. Ce frumos i-a cuvântat Kogălniceanu la înscăunare: „La legi noi, om nou. Fii, dar, omul Epocii, fă ca legea să fie tare, iar Măria Ta, fii bun și blând, mai ales cu cei cu care toți domnii au fost nepăsători și răi”. Impresionant, nu? Așa e românul, una-două se întoarce la trecutul glorios.
Din păcate, momentan suntem la vremea lui Caragiale. La epoca lui Farfuridi și Cațavencu. Mare ești, coane Iancule! Tot actual ai rămas. L-am întrebat pe marele dramaturg cine va ieși victorios din cei 14 combatanți. Ce mi-a răspuns? „Aveți puțintică răbdare”.
Problema e alta: vom alege sau vom vota?
Dumitru RUSU
