Dr. Tudor Sălăvăstru: „În afara serviciului, sunt un aventurier!”

Safari în Africa, bungee-jumping, excursie în Tanzania, scufundări cu rechini și rafting în peșteri. Așa arată profilul unui aventurier, căruia îi plac senzațiile tari și care, atunci când nu explorează lumea din Zanzibar, de exemplu, este medic ginecolog la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Tudor Sălăvăstru. Un doctor ajuns la 35 de ani de viață, intrat în echipa spitalului cu aproape 5 ani în urmă, care, atunci când nu face gărzi sau consultații, descoperă cultura vreunui trib din lumi uitate.

„Mama e psihiatru; eu prefer să mi se răspundă la întrebări”

S-a născut în Focșani, Vrancea, iar de la 7 ani a venit în Piatra Neamț, împreună cu familia. A absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” și a urmat, mai departe, Medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj. „Chiar mă gândeam, zilele trecute, că am făcut o alegere extraordinară. Mi-am dat seama de acest lucru după ce am terminat rezidențiatul și am început să fiu pe propria mea responsabilitate și parafă. Atunci am simțit cu adevărat că ajut oamenii din jur și sunt, cel puțin în specialitatea mea, mulțumiți și recunoscători și, mai ales, apreciază ceea ce faci. Ginecologia este o specialitate în care oamenii sunt fericiți și care influențează destine a familii întregi”, povestește tânărul medic. Este foarte mulțumit de meseria pe care o are și știe sigur că nu ar fi putut să facă altă ramură a medicinei. „Nu aș fi făcut psihiatrie, pentru că mama e psihiatru și cred că este o specialitate foarte, foarte grea. Eu prefer să mă înțeleg cu oamenii, iar atunci când întreb ceva, să mi se răspundă la întrebări. E foarte greu să colaborezi cu oameni care au probleme de comunicare. Mi-e greu să înțeleg toată specialitatea pe ansamblul ei, deși am crescut sub influența ei. Am fost la foarte multe congrese, am participat la întâlniri, mă lua mama cu ea. Vroia să-mi deschidă orizonturile, nu neapărat ca să-i urmez pașii în acest domeniu. Am fost implicat în psihiatrie, dar nu mi-am dorit s-o practic niciodată”.

Acomodarea la Piatra Neamț și… dorul de Cluj

A venit la Spitalul Județean Neamț în 2011. Când a terminat rezidențiatul, s-au scos două posturi la concurs în Piatra Neamț și a considerat că asta e șansa lui. „Mi-ar fi plăcut să rămân în Cluj, dar nu a fost posibil în momentul când am terminat eu. În plus, în acea perioadă, se ofereau posturi foarte greu. Nu se angaja decât un medic la șapte plecați. Când termini specialitatea trebuie să te apuci de treabă pentru că, dacă există o pauză, se simte foarte mult în evoluția ta. Din acest motiv am ales și un spital de stat. Ca să intru direct în pâine, să am parte de toate cazurile pe care națiunea ți le oferă”.

Acomodarea, mărturisește, a fost destul de dificilă: „La început a fost greu, acomodarea a fost dură, din cauza diferențelor de conduită, de școli dintre Cluj și Piatra Neamț. La Cluj, era un colectiv tânăr, și rezidenți și medici specialiști, iar aici, când am venit, am găsit o diferență de generație mare, o echipă deja bine închegată, cu toate aspectele care derivă din acest lucru. Acomodarea, ca în orice colectiv nou, este mai dificilă la început, până te obișnuiești cu tipicurile, cutuma locală. Nici până în momentul de față nu pot spune că m-am obișnuit”.

„Când ești tânăr, poți să pierzi multe nopți la spital”

Dacă mult timp și-a pus viața personală pe locul doi, din cauza anilor de studiu și al timpului petrecut în spital și clinici, acum a ajuns în punctul în care prioritate a devenit formarea unei familii. „Când ești tânăr, poți să pierzi multe nopți la spital. Faptul că m-am cufundat în muncă mi-a adus responsabilitate foarte mare, bruscă, de la statutul de rezident sub parafa unor medici, la parafa proprie. Viață socială nu mai există. Nu sunt căsătorit și aici e avantajul, dar și dezavantajul. Avantajul este că pot să lucrez foarte mult, tocmai pentru că nu am familie. Paciente, cabinet, gărzi, nopți pierdute, venit la spital la orice zi sau din noapte, pe toate le poți face. Timpul acordat unei familii se duce în muncă. În momentul de față, după aproape 5 ani, prefer să mă așez. Îmi doresc o familie, este pe primul loc, nimic nu este mai important. Ai paciente, ai cabinet, ai casă, ai mașină, ești sănătos, profesional evoluezi, e normal să vină și familia!”. Până când această dorință va deveni realitate, timpul liber îl dedică tot medicinei. „Mi-am luat competența în histeroscopie, laparoscopie și ecografie, iar acum vreau competențe de colposcopie și atestat în managementul serviciilor medicale. Consider că, în viața unui medic, pregătirea trebuie să fie continuă. Metodele evoluează, trebuie să fii în pas cu ele”.

„Aș pleca în străinătate doar ca să nu uit ce înseamnă medicina adevărată”

Mirajul străinătății nu l-a lăsat indiferent pe tânărul medic. A avut ocazia să ajungă în Norvegia, ca voluntar într-un spital, dar nu a rămas acolo. Anglia, de asemenea, i se pare o țară cu oportunități pentru medici, dar pentru un timp limitat. „Străinătatea te dezvoltă foarte mult pe plan profesional și te dezvoltă mai mult decât ai putea tu să gândești că ești capabil să faci. Dar aici este familia mea, mama. Tatăl meu a murit, n-am frați, n-am surori. Am plecat în Norvegia la un moment dat. Era șansă să nu mă mai întorc, vroiam să mă mut definitiv. Totul este diferit, este o diferență imensă. Eram rezident când am început cu 300 de lei și am terminat cu o mie de lei. Iar acolo, în Norvegia, începeai de la 5 mii de euro. Dacă m-aș duce în Anglia, m-aș duce pe termen scurt, de 3-6 luni. Ca să nu uit ce se poate face cu adevărat în medicină”.

„Rezultatele muncii se scurg în excursii. Caut senzații tari”

Deși spitalul, gărzile, programul în cele două clinici în care lucrează, Antares și Sf. Andrei, îi ocupă aproape tot timpul, Tudor Sălăvăstru joacă fotbal o dată pe săptămână, schiază cu plăcere când are ocazia și pleacă în excursii. Călătoriile reprezintă refugiul lui. Senzații tari, aventură și locuri exotice. Asta caută atunci când își plănuiește următorul concediu. Și nu oricum. Pe Facebook. „Nu am un grup de prieteni. E foarte greu să-ți mai faci prieteni la vârsta asta, plus că toți ies cu familia, cu copiii, ai un anumit statut, nu poți să te prostești, e un oraș mic, deși ești și tu tânăr. Principala mea mare pasiune rămâne călătoritul. Rezultatele muncii mele se scurg în excursii. Am fost cam pe toate continentele, am fost în Canada, America, Mexic, în Mauritius, Tanzania, Zanzibar, Africa, Bali, Indonezia. Africa este periculoasă, riscantă, dar foarte frumoasă, este extraordinară. Îți deschide orizonturi”.

Într-un grup pe Facebook, se adună, la întâmplare câțiva oameni, dispuși să meargă în astfel de excursii, fără agenții de turism. „De aceea sunt și mult mai ieftine. Par exotice, dar sunt obținute prin rezervări făcute personal și un plan de excursii. Dintr-un grup de 500 de oameni, se selectează 20-25, care vor să meargă într-o direcție. Oameni din toată țara, fără să ne cunoaștem între noi, dar cu aceleași pasiuni, spirit de aventură, foarte puțin pretențioși, înnebuniți după natură și sporturi. Caut senzații tari”, povestește Tudor Sălăvăstru. Anul acesta vrea să meargă în Thailanda – Malaezia – Singapore. Culturile noi și senzațiile tari fac parte din itinerariul oricărei excursii pe care o face: „Am făcut bungee jumping, m-am dat cu zip-line la 120 km/oră, am mângâiat lei pe cap, am făcut scufundări cu rechini, rafting în peșteri subterane. În afara serviciului, sunt un aventurier. Îmi refulez toată energia pe care nu mi-o consum. Când lucrezi atât de mult și mergi într-o astfel de excursie, profiți la maxim. Experiențe culinare, de triburi, de cultură. Îmi place să încerc, să văd. Când ies, vreau să fiu eu”.

„Trebuie să vorbești foarte mult cu pacientele, să comunici, deși timpul este extrem de redus. Sunt foarte multe paciente care au nevoie de informații, de detalii, vin cu listele de întrebări. Mai sunt și paciente care nu fac analize, nu fac ecografii, dar vin și au pretenția de la ginecolog să aibă un copil sănătos. Ginecologul este responsabil pentru ce ele n-au avut grijă 9 luni”

„Comunicarea este baza încrederii care se construiește între medic și pacientă”

„Nicio pacientă n-a dat în judecată medicul că i-a făcut operație de cezariană. A dat în judecată medicul că nu i-a făcut”

Oana IOSUB TOMA