Dacă Primăria Piatra Neamț s-a văzut scăpată de iminența falimentului, care ar fi venit ca o consecință firească după ce E.ON a blocat conturile de trezorerie ale instituției ca să-și recupereze banii câștigați în instanță, municipiul Piatra Neamț stă încă sub amenințarea executării silite. Prin Direcția Taxe și Impozite, aflată tot sub tutela primăriei pietrene, împotriva căreia E.ON s-a îndreptat exact în aceeași speță ca și în cazul primăriei.
Potrivit viceprimarului Aurelia Simionică, titlurile executorii promovate împotriva primăriei au fost achitate, cu ajutorul celor 26 de milioane de lei noi pe care Guvernul i-a alocat în acest sens municipiului Piatra Neamț, în ședința din 23 decembrie 2014. În schimb, Direcția Taxe și Impozite mai are de dat bani companiei E.ON.
”Primăria Piatra Neamț nu mai are de dat bani societății E.ON, dar mai există niște titluri executorii, tot de la E.ON, având același obiect, împotriva Direcției de Taxe și Impozite. În momentul de față, E.ON are titluri executorii pe 56 de milioane în total. Din aceste 56 de milioane, 26 s-au plătit. Ce a rămas, a rămas pe DTI, care, și ea, a plătit până acum. Buna credință ne-am dovedit-o. Și primăria, și DTI… Am plătit în fiecare lună câte o sumă, cât a permis bugetul”, a declarat Aurelia Simionică.
După cum a explicat aceasta, municipalitatea pietreană a încasat de la E.ON 33 de miliarde de lei vechi, în perioada 2006-2007, în contul a ceea ce avea să se numească atunci ”taxa Ștefan” și, mai târziu, taxa națională pe stâlp. Este vorba de o taxă special instituită de primărie pentru companiile furnizoare de utilități, chirie pentru domeniul public pe care-l traversează rețelele acestora. Banii s-au luat, dar companiile au atacat în instanță taxa, considerând-o nelegală. Unele din ele au câștigat, definitiv și irevocabil, iar primăria trebuie să le restituie banii. Cu dobânzile și penalitățile aferente. Spre exemplu, în cazul companiei E.ON, aproape jumătate din cele 56 de milioane revendicate reprezintă penalități. Tocmai de aceea, având și dovada bunei credințe făcută prin sumele date lunar, dar și prin ”grosul” de 26 de milioane dat pe finalul anului, autoritățile pietrene speră să se bucure de succes în negocierile cu E.ON pe tema titlurilor executorii împotriva Direcției Taxe și Impozite și pe tema penalităților. (D. OSTAHIE)