Un ofițer de poliție judiciară de la Poliția Bicaz a fost pus la dispoziție (i s-a ridicat arma și nu are voie să mai desfășoare activități cu publicul) după ce procurorii DNA Bacău au anunțat conducerea IPJ Neamț că polițistul a fost trimis în judecată.
Inspectorul principal Constantin Luchian este acuzat de luare de mită și, în cazul în care va fi condamnat, chiar și cu suspendare, va fi nevoit să plece din sistem. Anchetatorii l-au cercetat pentru o faptă comisă acum mai bine de trei ani și au stabilit că ofițerul a „vândut” un dosar penal pentru suma de 2.500 de lei.
„În perioada 15 iulie 201-05 octombrie 2011, inculpatul Luchian Constantin, în calitate de ofițer în cadrul structurilor de cercetare ale poliției judiciare, în contextul instrumentării unui dosar penal în care inculpatul Ciurcă Costel era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației, a solicitat și primit de la acesta suma de 2.500 lei”, se arată în rechizitoriu. „Suma de bani a fost pretinsă și primită de inculpatul Luchian Constantin pentru ca, în dosarul respectiv, să efectueze cercetările de o manieră care să-l favorizeze pe inculpatul Ciurcă Costel, dar și pentru a propune o soluție favorabilă acestuia”.
Urmare a modului în care Luchian a instrumentat dosarul, procurorul de caz a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Costel Ciurcă și aplicarea unei amenzi administrative de 700 de lei. Bărbatul fusese prins la volan, deși avea permisul suspendat.
În vederea recuperării banilor din șpagă, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mașinii polițistului, un autotusim Skoda din 2005, singurul bun care figurează în declarația sa de avere. (Cristina MIRCEA)